Nu a existat pentru mine un motiv de mai pătrunzătoare mândrie ca acela de la olimpiada australiană când am văzut în faţa ochilor înlăcrimaţi numai roşu, galben şi albastru. Pe cele trei trepte ale podimului se aflau româncuţele Andreea Răducan, Simona Amânar şi Maria Olaru. Ele întruchipau frumuseţea şi demnitatea unui popor care merită din plin să fie printre marile naţiuni ale lumii, aşa cum i-a hărăzit Dumnezeu, şi nu la periferia istoriei unde ne împing zi de zi bezmeticii care ne conduc şi ne batjocoresc de 25 de ani.
Evident că, puşi în faţa tricolorului românesc în triplu exemplar, mai marilor lumii sportului li s-au împăienjenit ochii şi i-au şutit titlul olimpic Andreei Răducan sub pretextul jenant că s-a dopat, deşi analizele au confirmat că tânăra zeiţă din Carpaţi luase un banal nurofen contra răcelii. După Olimpiadă, medicamentul respectiv a fost scos de pe lista dopantelor, dar Andreei nu i-a mai dat nimeni medalia înapoi. Oricum, pentru noi tot ea este campioana olimpică şi are toată preţuirea noastră la fel cum au toate sportivele cu tricolorul în inimă, printre care se află şi Larisa Iordache, minunea recentă de la Sofia.
Micuţa prinţesă ne-a redat bucuria de a fi români în aceste vremuri tulburi în care patriotismul este luat în derâdere, iar patrioţii sunt batjocoriţi de mafioţii burdihănoşi care nu se opresc din furat nici cât să asculte imnul naţional. La redefinirea noastră ca europeni de rangul I au contribuit fundamental Octavian Belu şi Mariana Bitang, două statui umblătoare, cărora pigmeii nu s-au sfiit să le dea câteva flegme la baza soclului în care sunt dăltuiţi. Aceşti sportivi minunaţi ne arată calea prin care România poate ieşi din marasm: lăsaţi profesioniştii să-şi facă treaba în toate domeniile şi vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât! Respectaţi-i pe aceşti oameni, fiţi patrioţi ca şi ei, numai aşa putem urni căruţa din groapa istoriei. De fapt, aceşti mari antrenori nu sunt simpli oameni, ei sunt eroii timpului nostru, loviţi de atâtea ori pe nedrept de pigmeii care n-au produs în viaţa lor de nimic decât mătreaţă. La ei în cap creierul mare stă în locul creierului mic, iar în locul gol locuieşte o colonie de păduchi care din când în când încing câte-un baiaram pe acoperiş. De acolo i-au lovit, cu ura parazitului care se visează fluture, pe aceşti români autentici, aşa cum sunt lapidaţi toţi oamenii care reprezintă ceva prin ei înşişi în aceste vremuri de cumplită urgie în care competiţia valorilor a fost înlocuită cu întrecerea putorilor de partid şi de stat.
Noroc că mai există asemenea caractere. Avem o speranţă că nu-i totul pierdut. Astăzi, în mai 2014, patrioţii sunt singura şansă a României de a se salva, prin ea însăşi, din tomberonul istoriei.
EDITORIAL ''ARENA BUZOIANĂ''
19 mai 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu