Bă, eu v-am mai spus dar voi n-ați vrut să mă credeți: noi, românii, suntem nebuni de legat. Asistăm pasivi cum la țurca dintre Chiajna și Rapid niște croncănitori au aruncat cu o coajă de banană spre un individ care nici acum nu știe dacă e fotbalist sau capitala Noii Zeelande. Cică ăla s-a supărat atât de tare că s-au plimbat colegii cu barca prin vestiar din cauza lacrimilor vărsate cu năduf că nu i-a fost aruncată întreaga banană ci doar ambalajul. Probabil, fructul îl ciuguliseră ciorile din triajul Giuleștilor altfel nu se explică misterul.
Tot pasivi asistăm și la dezastrul echipei naționale desăvârșit cu măiestria-i proverbială de Victor Pițurcă, pe care l-au părăsit nu doar amantele gonflabile ci și norocul proverbial de la babaroase. În mod normal, într-o țară normală, alta decât România, un om cu bun simț și-ar fi dat demisia după prestația jenantă a trupei de mercenari pe care o coordonează spre noi culmi de prestidigitație și umilință .Păi dacă nu bați Ungaria, țară vecină și meschină, ce rost mai are să joci fotbal? Ce rost mai are să te numești român? Vai, ce vorbă mare am spus, de parcă băieții ăia ar juca fotbal. Nici vorbă ,joacă un fel de pi-țurcă dându-le maghiarilor posibilitatea de a bate ceardașul pe sufletele noastre.
Cu un portar care primește goluri chiar dacă adversarii nu trag pe poartă decât cel mult o dată pe sezon, și atunci tocmai de la lacul Balaton, cu niște fundași lenți ,prost plasați și incapabili să declanșeze un contraatac simplu, cu mijlocași care driblează numai de-a latul terenului ori care s-au născut dintr-o mamă curvă și-un tată bețiv, și cu atacanți model Dacia 1100, nici nu ne puteam aștepta la altceva. Satana, lipsit de noțiuni elementare de teoria fotbalului modern, a mizat pentru a mia oară pe mica ciupeală, pe un zar de fugă pe contraatac. Dar nu i-a ieșit că și-a scos asul de pe teren și a băgat-o pe mânecă din dorința narcisistică de a dovedi mapamondului, sistemului nostru solar și întregului univers ce mare antrenor este el.
Odată cu schimbarea lui Sânmărtean, singurul fotbalist din acest meci, s-a dus pe apa sâmbetei toată poezia serii de octombrie. Pe teren au rămas niște saltimbanci, niște clovni triști care se strâmbau la mingea de fotbal doar, doar le va spune cum s-o folosească, care e scopul rostogolirii ei pe iarba aia verde. Unii păreau dispuși s-o tragă mai degrabă pe nas decât spre poartă.
La fel de triști au rămas și spectatorii români umiliți de vorbitorii minunatei limbi a cailor care nici acum nu și-au scos hot-dogul de sub șaua calului. Impasibil a rămas filosoful Pițurcă, domnul Antifotbal, pe mâna căruia România va mai pierde o calificare care părea la îndemână. Dar asta n-ar trebui să vă mire că, așa cum v-am mai bătut la cutia ucrainiană și altădată, Pițurcă e singurul antrenor din lume care poate pierde și o calificare din oficiu.
Singura noastră șansă ar fi ca Satana să prindă un zar de fugă și să ne lase descoperiți. Fericiți. Doamne, dacă ne iubești, ajută-ne și fă-i o ofertă de nerefuzat. Din Sahara, de la Polul Nord, de oriunde vrei, numai scapă-ne, că ne-a luat și singura bucurie pe care o mai aveam în țara asta tristă, plină de putori. Ne-ai luat fotbalul, Doamne, și l-ai dat pe mâna Satanei....
13 octombrie 2014
EDITORIAL ARENA BUZOIANĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu