Trec pe lângă mine ca un pieton
trotuarele mă-nghit cu nepăsare
mă salută totuşi un cavaler teuton
cu-n soi de teutonică disperare
Vitrinele se uită şi se-nchină
le-a cuprins tam-nesam evlavia
mă strigă speriată-o manechină :
hei ,tu eşti ăla cu România ?
Nu-i răspund deşi parcă îi văd
sub măruntaiele de plastic splina
m-ascund de mine însumi în prăpăd
şi mă mir ce tare doare lumina
Îmi duc poverile pe dalele nude
amestecate-n praful vulgar
mă latră toate jivinile crude
confundându-mă cu-n felinar
ascuns în beznă de tragice umbre
ce se lovesc de suflet în grup
femeile de plastic cu vocile sumbre
se furişează înapoi în trup
Dau muzica la maxim răzvrătite
să nu le mai aud cum curg
femei de plastic dezgolite
încă vă simt plecările-n amurg
Dar eu tot singur dau ora exactă
în timpul care parc-a înnebunit
trupul în două vrea să se împartă
pe stradă trecătorii-mi dau delete
Şi nu mă căutaţi că eu
nu-mi ştiu adresa din recicly bin
m-am tot jucat de-a Dumnezeu
şi mi-am redevenit străin
Şi trec pe lângă mine ca un zvon
cu căştile-n urechi asurzitoare
am şi uitat că sunt afon
şi că m-alung cu disperare
din viaţa mea bătută-n cuie
pe crucea cu mai multe feţe
Golgota-n mine sadică se suie
şi m-afişează îngerii prin pieţe
Şi-acolo nu-s locuri de taină
tristeţea s-a-ncuibat în pietoni
vitrinele se sparg cu mare spaimă
şi plâng toţi cavalerii teutoni
3 iulie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu