Miroase-a iasomie, zboară fluturi,
prea-plinul inimii se-ntoarce înapoi,
ard amintirile pe ruguri
și curge albastrul cerului prin noi
Răsună clopotele în biserici,
dispar de pe retină monștri,
ne strigă îngerii himerici
și ne sărută-n vis ai noștri
Și ne-amintim că-n cimitire așteaptă,
de veghe oamenilor vii,
toți cei plecați pe lumea ailaltă,
ce-n crucile de lemn vor înfrunzi
Și poate le e sete și de dor
s-or întrupa la miezul nopții-n oameni,
ca tu să-i întâlnești întâmplător,
că, vai, cu ei atât de bine sameni!
Umpleți paharul vieții cu lumină
chiar dacă despărțirea vă mai doare,
călătoria-n trupuri e puțină,
noi suntem praf de stele căzătoare
Să v-amintiți cu-adevărat
de cei ce v-au ținut duios de mână,
sunt îngerii albaștri ce-au plecat
să vă aducă vouă vestea bună...
Când curge mierea dorului prin noi
și-n suflet ard nerostuite ruguri,
hai să întoarcem timpul înapoi,
redevenind în noaptea vieții fluturi...
6 iunie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu