Am plătit prea scump, prea scump am plătit
pentru tot ce am fost, pentru tot ce-am iubit,
cicatricele au crescut odată cu mine,
sufletu-i o cetate căzută-n ruine
Pe insula Utoya, sub un cer violet,
iluzii m-așteaptă fremătând în corset
În mine mări de sare se zvârcolesc pierdute,
ecoul umbrei ninse abia șoptește: du-te!
E inutil demersul, toți îngerii se tem
să știe că fac parte din ultimul poem
Cu toții așteaptă iarna, să ningă cu petale,
spre viața viitoare să se aștearnă-o cale
Iubirile pierdute se jeluiesc în cântec,
cu inima-săgeată albastrul zării-l spintec
Dar nimeni, niciodată, călcând peste matrice
vreo rană n-o să-mi vadă, și nicio cicatrice...
29 decembrie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu