Sufletu-i adiere de vânt,
mirarea se scurge prin mine,
de câte ori rătăcesc prin cuvânt
îmi sfâșie carnea drezine
Nu mai sunt copac, nu mai sunt ninsoare,
nu mai am aripi, nu mai am cer,
nici nu mai știu dacă doare
inima strânsă-n carcase de fier
Timpul se transformă în aer
și mă soarbe din golul primar,
cu sufletul meu întruna mă-ncaier
de atâta amar
Călător prin noaptea adâncă,
uneori nici nu știu ce mai sunt,
în suflet îmi crește o stâncă
pe care de dragoste cânt
23 decembrie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu