Dacă armata a mers din rău în mai rău, ne-am scos în fața posterității prin cultură, exact cu ce nu se aștepta nimeni. Cei mai tari au fost moldovenii (iar nu se aștepta nimeni!), dar nici muntenii ori transilvănenii nu s-au lăsat pe tânjală. De la opere originale și până la traduceri, atât fețele bisericești cât și laicii au susținut o vie activitate, ajungându-se până acolo încât produsul muncii lor să fie semnalat în periodice, iar școlile, destul de puține totuși pentru atâta sete de cultură, au început să nu mai fie văzute drept niște locuri de pierzanie. Sau acum sunt văzute astfel, că nu mi-e prea clar.
Perioadele de înflorire culturală sunt legate de numele lui Matei Basarab, Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir, Constantin Mavrocordat (toți domnitori), ori al episcopului Inochentie Micu și ale urmașilor săi din Școala Ardeleană.
Secolul fanariot a coincis cu perioada iluministă, dar ideile ce stăteau la baza acestui curent politic au căpătat un grad de originalitate prin simbioza dintre occidentalism, orientalism și tradiție românească. N-a fost un mare cataclism cultural, cert este că în raport cu restul societății, cultura s-a aflat cu un pas înainte, prelungind într-un fel umanismul românesc. Cultura laică se cam bătea pe burtă cu reformismul religios. După care sorbeau împreună ciorba de potroace.
Personalitățile marcante ale perioadei au fost Grigore Ureche, mitropolitul Varlaam, logofătul Eustație, boierul Udriște Năsturel (cumnatul lui Matei Basarab), mitropolitul Simion Ștefan și Petru Movilă (tot mitropolit, dar la Kiev), mitropolitul Dosoftei, cronicarii Miron și Nicolae Costin (tată și fiu), Radu Popescu, mitropolitul Antim Ivireanul, cronicarul Radu Greceanu, istoricul Constantin Cantacuzino, Nicolae Milescu, Ion Neculce, Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Gheorghe Asachi, Mihail Cantacuzino, Ianache Văcărescu, Gheorghe Lazăr...
Așa cum vă spusei, influențele culturale au fost și orientale și occidentale. De Orient ne legau tradiția, limba greacă și ortodoxismul. Cu Occidentul ne-am împletit în ceea ce înseamnă traducerile, organizarea școlară (de inspirație mai degrabă catolică), tipăriturile și limba latină. Și am împletit atât de bine Orientul cu Occidentul că n-a mai înțeles nimeni nimic. Așa a devenit poporul român cea mai mare enigmă a istoriei.
Din enumerarea de mai sus cred că v-ați prins că operele originale sunt cele care au pus bazele istoriografiei noastre. Și nu se putea să fie altfel câtă vreme însăși istoria noastră e un monument de originalitate. Marii cronicari, aproape la fel de mari ca măndel, au însemnat evenimentele istorice după chipul și asemănarea lor: cu talent și subiectivitate. Că dacă ar fi fost obiectivi, unde le stăteau picioarele le-ar fi stat și capetele, poziție atât de inconvenabilă după cum a constatat chiar Miron Costin, boierul-cronicar care s-a crezut un fel de Machiavelli până s-au prins deținătorii puterii vremelnice că e cazul să-i mai reducă din înălțime.
Stăteam și mă gândeam dacă să vă povestesc ce a scris fiecare dintre aceștia și am ajuns la concluzia că ar fi o mare prostie. Că în felul acesta n-ați înțelege ce au scris ei, ci ce am înțeles eu că au scris ei, ceea ce ar fi o greșală pe care nu mi-aș putea-o ierta nici pe lumea ailaltă unde la cazanul de smoală ar migăli Grigore Ureche (că l-a cam făcut de la brâu în jos pe Ștefan cel Mare) și Miron Costin (Știe el de ce. Și știți și voi dacă ați citit cu ochii cât cepele prima parte a istoriei noastre), ăla de spunea că noi de la ”Râm ne tragem”! Toată copilăria m-am gândit de unde naiba ne tragem noi, cine e Râm ăsta că nu sună prea plăcut?! Să vină de la râmă, că după cum s-au comportat conducătorii țării din 1989 încoace cam așa pare? Să fie o prescurtare de la Râmnic? Nu cred, eu sunt de la Șuchea. Și atunci cum ieșim din această dilemă? Ne informăm și aflăm că noi ne tragem de la Roma! Ca să vezi, asta-mi dă peste cap toate teoriile, că, după cum ați avut privilegiul să citiți la începutul istoriei necenzurate, nu noi ne tragem de la Roma ci Roma ne-a tras-o nouă, geto-dacilor. Și a făcut-o cu atâta simț de răspundere încât am ajuns, după două mii de ani de desfrâu istoric, să negăm operele cronicarilor și să ne batem cu cărămida în piept că suntem nemuritori și reci, că nu ne e teamă decât de cer să nu cadă peste noi când suntem la mare. Că romanii au fost așa un moft, o modă trecătoare, noi încă ne aruncăm în suliți pe Internet. Deci cultura noastră a trecut într-o nouă fază, cea virtuală, unde nu e nici durere, nici întristare...
Promoușăn:
Pregătiți-vă de revoluție, c-așa nu se mai poate!
23 februarie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu