Organizarea militară a devenit treptat un fel de banc sec. Exista dar lipsea cu desăvârșire. Accentuarea dominației turcești pe vremea fanarioților a coincis cu desființarea armatei, în ciuda încercărilor câtorva domnitori mai cu tupeu să schimbe lucrurile. Inițiativele s-au întors împotriva lor și i-au teleportat de pe scaunul domnesc cu viteza luminii. Acu să nu vă imaginați că atunci lumina avea o viteză prea mare. Nici vorbă, o lua așa mai cătinel prin univers, dar rezultatul era același.
În vremurile oarecum eroice armata era alcătuită din proprietarii de pământ, mari și mici, lefegii, ostașii dați de târguri, păzitorii granițelor, transmițătorii de știri și vânătorii. Cu aprovizionarea se ocupau (și) țăranii fără pământ care participau și la activitățile colaterale (drumuri, poduri și alte glume mioritice).
În perioada fanariotă, nemaifiind o oștire propriu-zisă, boierii vânau dregătoriile fiindcă le netezeau calea spre dobândirea sau sporirea averii. Ceea ce a dus și la creșterea colesterolului. Între boierii lui Mihai Viteazul, care învârteau buzduganul ca pe morișcă și treceau caii în spinare peste obstacole, și cei de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, maeștri ai somnului de după amiază înveșmântați în halate turcești, diferența era de câteva zeci de kilograme. De atitudine nici nu mai vorbim că v-ați prins și singuri.
Fanarioții plăteau un corp de lefegii care constituia garda personală și care se ocupa și cu treburile polițienești. Bine, ei erau mai mult milițieni că jefuiau la drumul mare mai ceva ca hoții, atunci când strângeau dările. De cele mai multe ori erau angajați mercenari străini, fără mamă, fără tată, fără patrie adorată. Ceea ce convenea de minune stăpânilor inelelor de pe deget câtă vreme le făceau pe plac. Numai că atunci când nu erau plătiți sau deveneau nemulțumiți din cauza băuturii, se revoltau, făceau balamuc și se dedau la jafuri și abuzuri îngrozitoare. Erau de belea. Ba mai mult, cereau și pensii speciale.
Cea mai cunoscută revoltă este cea din 1655, din vremea lui Constantin Șerban Basarab, când seimenii și dărăbanii, care-l umiliseră și pe Matei Basarab, fac un chilabau ce nu s-a văzut, dar pe care vi l-am relatat cu atâta talent în prima parte a istoriei noastre, pe vremea când făcea plopul mere și răchita micșunele.
Dar pentru că nu mai puteau fi controlați mai deloc și-și făceau de cap la greu, sub pretextul reorganizării acestor ambuscați, Constantin Brâncoveanu îi taxează la meserie, ceea ce duce la slăbirea breslelor militare. După care Nicolae Mavrocordat micșorează efectivele pentru ca reformatorul Constantin Mavrocordat să le desființeze pe cele mai multe dintre ele. Lucru tare plăcut turcilor, care, încântați nevoie mare, plătesc garda domnului. Nu din buzunarul lor, că nu erau proști, ci din haraciul datorat de țările române.
Arta războiului progresează și, treptat, sulița, arcul, sabia, toporul, barda sunt înlocuite cu armele de foc. Tunurile, puștile și pistoalele produc mai mult zgomot decât până atunci dar dotarea cu aceste jucării era un lux pe care nu se punea mare preț fiindcă nu avea cine să le folosească. Așa se face că în cele șase mari războaie dintre ruși și turci, cu participare austriacă, noi am fost carne de mici.
Pistolul, denumit astfel după localitatea Pistoia din Italia, era un element de decor pe care turcii l-au împodobit cu sidef, abanos, aur, argint, ca să se dea mari la gagici. De aici, de la gagici, a apărut și expresia: ”cum e turcul și pistolul!”
Tunurile și puștile erau importate îndeosebi din orașele transilvănene, dar au fost încercări de producere a lor și în Țara Românească încă de pe vremea lui Petru Cercel.
Cetățile își pierd însemnătatea din cauza inexistenței oricărei forme de rezistență în fața dominației străine. Cum politica externă o făceau turcii, noi eram fiii ploii, cârteam pe la colțuri și ne clătinam după cum bătea vântul istoriei. De aceea s-au înfruptat pe săturate haitele de hiene nesătule din trupul plăpând al țării.
Dacă vreți să înțelegeți mai bine situația, eram încă de pe atunci într-un fel de UE, numai că poala sultanului se pupa la Stambul, nu la Washington. Veți zice că Washington nu e în UE. Păi ce, Turcia era?
După cum bine vezi, iubite cititorule în stele verzi, perioadele de slugărnicie le-au întrecut în istoria noastră pe cele de demnitate. Ce zic eu, le-au întrecut? Le-au dat clanță pur și simplu!
PROMOUȘĂN:
După atâta instrucție, e timpul să facem și ceva cultură. Legați-vă centurile de siguranță! Decolăm în sferele înalte...
23 februarie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu