Ea era atât de frumoasă
când trecea fără umbră prin soare
O, cum tremura sufletul meu,
corabie rătăcită pe mare!
Tot universul se zbătea în tâmple,
niciodată n-am fost mai uimit!
Magia avea să se-ntâmple
între minus și plus infinit
Ea nu era din carne și sânge,
locuia dincolo de patima ochilor,
parcă aud universul cum plânge
în privirile plopilor
Umbra mea învelită în fum
urcă pe trepte de ceară,
eu nu-s de aici, nici de-acum,
duc cu mine o taină amară
Nici tu nu ești de aici,
te-am văzut coborând dintre stele,
desculță aprindeai licurici
în fiecare colț al inimii mele
27 martie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu