UMBRĂ CĂLĂTOARE

Să fim voioși, să mergem mai departe,

ieșind din noi, călătorim spre moarte!

Ne doare, poate, umbra călătoare

ce-n noi se înalță și cu noi dispare

De zis ar fi de zis ce s-a mai zis,

dar viața noastră e de nedescris...

9 ianuarie 2023

ÎN LOC DE EPILOG

Descalță-te și stai cu mine aici!

Vor veni prietenii mei însoțiți de fete frumoase.

O să fiu o gazdă bună, o s-aprind licurici,

chiar dacă-mi trece viscolul prin oase

Ea n-o să fie aici, nu s-a născut încă

Spune-mi tu, cum mă strecor prin noaptea adâncă?

Se va naște până la urmă sau e o iluzie acest tangou?

Ce fiară tandră mi se așază pe umăr?

Cine e umbrei mele ecou?

Din amintirile viitoare 

nu-mi povesti întâmplările dureroase!

Întinde-te lângă mine și-ascultă viscolul

cum se zbate în oase!

31 decembrie 1992/31 decembrie 2022

CUM SĂ TE BUCURI?

 

Cum să te bucuri? Cum să te bucuri

când totul în jur e durere și haos?

Plâng sfinții răstigniți în pronaos,

cum ai putea de dureri să te scuturi?!

Ne lovim unii de alții cu ură,

ne-am înjunghia fără niciun regret

axa planetei se rupe încet,

înotăm prin deșert cu nisipul la gură

Și nu acceptăm sacrificii,

fugim în noi la primul obstacol,

fiecare avem un oracol

care ne iartă demonice vicii

Suntem impuri și ne place băltirea,

mocirla plutește-n rărunchi,

ies bureții din suflet pe trunchi,

uităm prea ușor ce este iubirea

Nu vedem că sunt case sărace

în care Anul Nou e tot vechi,

Patria ne plânge-n urechi,

de boli nesfârșite trupul ei zace

Prea multe și false omagii

se ridică din negura zilei,

tribut închinat preacurviei și silei,

planeta se zbate-n carnagii

Și cum să te hlizești de Anul Nou

când România e o biată colonie

în care numai unul dintr-o mie

e dispus să se oferă cadou

pentru aproapele ars de sete,

de foame, de întuneric, de frig;

îi aruncă în poală un covrig

și-l zdrobește apoi de perete!

Și cum să te bucuri când nu-i vreo speranță

și mergem din rău în mai rău,

înoți contra curentului tău

și apelezi la ultima instanță

să-ți reducă condamnarea la viață

într-un timp flămând ca un lup,

durerile lumii în două te rup

și inima în zăpadă-ți îngheață...

30 decembrie 2014/31 decembrie 2022

AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL

 Mai întâi au maimuțărit democrația

transformând-o într-un laitmotiv îngust

toți oamenii trebuiau să doarmă

în patul lui Procust

După care au plantat conflicte ici și colo, 

teatre de operațiuni, laboratoare ale morții,

doar-doar s-o pierde omenirea cu firea

și va declanșa operațiunea de sinucidere asistată

Și când toate tertipurile clasice au dat greș,

au chemat virusul,

dar nici el 

nu a îngenuncheat umanitatea.

Dimpotrivă, orbii au început să vadă,

surzii să audă și ologii să meargă

Au înțeles că pandemia

este o crimă cu premeditare, 

un pretext pentru instaurarea 

dictaturii fricii

Și pentru că oamenii 

și-au adus aminte de umanitatea lor,

pentru că oamenii 

au constatat cu surprindere 

că sunt ființe bipede,

că totuși Dumnezeu este tatăl lor, 

mai marii zilei, 

păpușarii din umbra liderilor politici

decrepiți, ignoranți, stupizi, 

asasini fără scrupule,

au dezlegat câinii războiului

ca să nu se vindece niciodată planeta de frică

Dar, vai vouă, ticăloșilor,

degeaba trâmbițați  

începutul celui de-al treilea război mondial! 

Acesta-i finalul.

Umanitatea va triumfa încă o dată,

plătind până la capăt

prețul uitării de sine...

29 decembrie 2022

CICATRICE

Am plătit prea scump, prea scump am plătit

pentru tot ce am fost, pentru tot ce-am iubit,

cicatricele au crescut odată cu mine,

sufletu-i o cetate căzută-n ruine

Pe insula Utoya, sub un cer violet,

iluzii m-așteaptă fremătând în corset

În mine mări de sare se zvârcolesc pierdute,

ecoul umbrei ninse abia șoptește: du-te!

E inutil demersul, toți îngerii se tem

să știe că fac parte din ultimul poem

Cu toții așteaptă iarna, să ningă cu petale,

spre viața viitoare să se aștearnă-o cale

Iubirile pierdute se jeluiesc în cântec,

cu inima-săgeată albastrul zării-l spintec

Dar nimeni, niciodată, călcând peste matrice

vreo rană n-o să-mi vadă, și nicio cicatrice...

29 decembrie 2022

ADIERE DE VÂNT

 

Sufletu-i adiere de vânt,

mirarea se scurge prin mine,

de câte ori rătăcesc prin cuvânt

îmi sfâșie carnea drezine

Nu mai sunt copac, nu mai sunt ninsoare,

nu mai am aripi, nu mai am cer,

nici nu mai știu dacă doare

inima strânsă-n carcase de fier

Timpul se transformă în aer

și mă soarbe din golul primar,

cu sufletul meu întruna mă-ncaier

de atâta amar

Călător prin noaptea adâncă,

uneori nici nu știu ce mai sunt,

în suflet îmi crește o stâncă

pe care de dragoste cânt 

23 decembrie 2022 

SUNT CU O ZI ÎNAINTEA VIEȚII MELE

 Sunt cu o zi înaintea vieții mele,

Patria-mi plânge în suflet cu stele,

îngerii zboară pe o lună pătrată

și nu se mai întorc niciodată

Plecările dor cu mult înainte să se întâmple,

Steaua polară mă izbește în frunte.

Îmi cunosc îngerii atât de bine

că află lucruri noi despre ei de la mine

Sunt cu o zi înaintea vieții mele

și-mi plouă în suflet cu stele...

18 decembrie 2022

FLOARE LA REVER

 

 

Să mergem împreună din suflete afară

ne-așteaptă o cometă la margine de cer,

grăbește-te, iubito, că mi se face ger

și-n simfonia smulsă tăcerilor de seară

se prăpădește-un înger cu floarea la rever

Răsună destrămarea pantofilor cu toc
ecou însingurării din sufletul plăpând,
nu-i nicio urmă-n sânge, doar fluturi tremurând,

se stinge-n amintire balada noastră rock,

și plâng pe stradă plopii din inimă curgând

Și plouă cu-ntuneric și-n sufletul boțit
se-ntinde ca un șarpe însingurarea noastră,
și când cădea-va-n lacrimi și pasărea măiastră
în piept să-mi pui, străino, o lamă de cuțit,
să ningă din retină cu cioburi de fereastră.

Să mergem împreună din suflete afară, 
ne-așteaptă o cometă la margine de cer,
grăbește-te, iubito, că de atâta ger
în cosmos a-nghețat suava domnișoară
și-n mine plânge-un înger cu floarea la rever...

14 decembrie 2022

EU NU SCRIU POEZIE

Eu nu scriu poezie,

smulg bucăți din mine

și le arunc în deșert

până vine ploaia,

Eu nu scriu poezie,

smulg nopțile din mine

și le arunc la Polul Nord

până răsare soarele.

Eu nu scriu poezie,

smulg rănile timpului meu

și le arunc 

printre picioarele îngerilor desculți 

până când sângerează

Eu nu scriu poezie,

îmi desfac clipele

în milioane de petale

căutând o evadare din universul interior

ori de câte ori 

întâmplările viitoare mă dor

Și când sunt în țărână, 

respirând adânc singurătatea,

împrăștii bucăți din mine

în golul din jur,

să fiu hrană copacilor, florilor albastre,

verdele să invadeze pământul

și-n miliarde de culori 

să mă-mprăștie vântul

Eu nu scriu poezie,

rostogolesc partea mea de inimă,

partea mea de suflet,

partea mea de rătăcire

până când

partea ta de inimă,

partea ta de suflet

partea ta de înger

îmbrățișează părțile mele de înger

redevenind ființă

9 decembrie 2022

ÎN CĂUTAREA UNEI INIMI PREACURATE

Se poate dintre atâtea taine inventate

să te cuprindă uneori un dor

de-a traversa lumina înaintea tuturor,

în căutarea unei inimi preacurate

Magia se întâmplă să existe

în frunzele ce cad cântând spre moarte,

și-ți fac și ție-n tragedie parte

de vechi refrenuri ireal de triste

Doi pași prin suflet, doi prin stele,

din pământean ai devenit fuior,

și-n timpul dintr-odată dezertor

poverile nu-ți par la fel de grele

Și-ai vrea să mai rămâi în univers,

și-ai vrea să-i cânți iubitei preacurate,

și printre atâtea taine inventate

ai vrea să mergi prin viața ta invers

Și să visezi că ai ajuns în rai,

și raiul tău să-i fie iad iubitei,

și să-nțelegi că-n nesfârșirea clipei

ai fost și tu, și-a fost și Lorelay...

3 decembrie 2022