După Radu de la Afumaţi, tronul Valahiei devine iarăşi lung prilej de crime şi de ipoteze pentru turci. Ăştia aşteptau ca vremurile să le fie prielnice şi să transforme Valahia în paşalâc. Pentru îndeplinirea scopului se foloseau de veşnicile convulsii interne. Că boierii parcă aveau mâncărici sub iţari, nu puteau sta locului o clipă dacă interesele personale îi râmau în şezut. Pe locul vacant ajunge unul Moise Vodă (1529-1530), fiul lui Vladislav al doilea, care cu ocazia nunţii sorei sale cu Barbu Craiovescu junior, taie boierii din gaşca adversă, inclusiv pe asasinii lui Radu. Aceeaşi soartă o are şi el, fiindcă în august este ucis de înlocuitorul său la domnie, Vlad Înecatul (1530-1532). Fiul lui Vlăduţ - cel omorât în 1512 – Vlad era destul de tupeist. Confiscă averile Craioveştilor, inclusiv Craiova, îl execută pe Drăghici pretendentul şi o ţine într-o veselie până într-o dimineaţă de septembrie când, mahmur, pofteşte să se răcorească în Dâmboviţa. A fost ultima lui scaldă şi d-aia i s-a spus Înecatul, deşi, după cum s-a comportat în viaţa de zi cu zi, nici Vlad MAHMURUL n-ar fi ocolit adevărul istoric.
Conform legii CONTRARIILOR care guvernează istoria românilor, la putere vine unul ce nu bea decât răcoritoare din care pricină poporenii i-au zis „Braga Voievod“. Vlad Vintilă de la Slatina (1532-1535) îi zicea și era odraslă de-al lui Radu cel Mare Șmecher. Originea lui e încă nesigură. Unele surse îl dau drept oltean, altele buzoian. Cert este că după un început de prietenie cu Craioveștii, taie la boieri ca la vite după ce aceștia vicleniseră împotriva lui.
Ce de obicei, opoziționiștii caută ajutor la turci, pârându-l pe Vintilă că vrea să se răscoale. Vodă nu doarme ci acționează. Prinde mica oștire a boierilor în ofsaid și-i execută cu meșteșug pe capii răutăților. Să fi văzut acolo ochi scoși, urechi tăiate, nasuri micșorate, ți-era mai mare dragul dacă erai turist american. N-au fost iertați nici copiii viclenilor, doar trimisul sultanilor Aloisio Gritti a scăpat cu viață, să aibă cine povesti legende macabre turcaleților. În Oltenia, la Craiovești, i-a trimis în expediție de pedepsire pe buzoienii săi, meșteri mari în incendii, furturi și alte jocuri de societate ale perioadei medievale. Răzbunarea a fost totală, Vodă sugerându-le oamenilor săi să nu ierte nici partea femeiască, s-o supună la cazne. Se pare că a fost invers.
În anul 1535, Vodă se gândește să mai scape de câțiva boieri. Îi poftește la o vânătoare în părțile Craiovei dar este ucis cu sulițele de două slugi ale cumnatului său, logofătul Mome. A fost îngropat la mănăstirea Meledic, pe apa Slănicului, ridicată în 1532. În amintirea sa, episcopul Buzăului a înălțat, mai la vale, mănăstirea Vintilă-Vodă, terminată la 26 octombrie1846.
În locul său vine un frate vitreg, fost călugăr, Radu Paisie (1535-1545).
În cei 10 ani de huzureală, Petrică (acesta era numele său real) a ucis în trei rânduri mulțimi de boieri complotiști și a cedat turcilor Brăila care în perioada 1538-1540 a fost transformată în raia. Astfel, prostul satului era recunoscător otomanilor pentru sprijinul acordat în înăbușirea răzmerițelor purtătorilor de caftan. În ultimul an al domniei schimbă macazul și se dă pe ascuns, de partea habsburgilor. Turcaleții află, îl cheamă la Stambul și de acolo îl trimit cu bilet numai dus, în Egipt, unde și moare de necaz. Că supărarea lui era atât de mare încât nici Vali Vijelie n-a reușit să-i îndulcească amarul.
Văzând că au dat greș cu fețele bisericești, valahii l-acceptă pe tron pe Mircea Ciobanul, un cunoscut bisnismen cu oițe bârsane. Mircică (1545-1554) începe în trombă: execută ceva boieri și le-o dă în goarnă pretendenților la domnie. Unul singur, Radu Ilie (1552-1553) reușește pentru câteva luni să-i smulgă puterea. În februarie 1554, turcii îi confiscă averea și-l trimit la plajă în Etiopia. În loc vine Pătrașcu cel Bun (1554-1557) care n-a supărat pe nimeni însă a făcut și o faptă memorabilă: deși bolnav de plămâni, Petrică a tăvălit-o pe Teodora din Piua Petrii până l-a inventat pe Mihai Plângăciosul, un copchil din flori căruia mai târziu toți i-au zis Viteazul.
A doua zi de Crăciun (1557), Vodă moare otrăvit de vornicul Socol, care o șterge în Transilvania cu averea defunctului. În Valahia se întoarce sângerosul Mircea Ciobanul (1558-1559), mare criminal al vremii sale. Analizând condițiile în care turcii l-au mazilit din prima domnie, domnul a ajuns la concluzia că trebuie să dea o pildă. Și a dat-o la 3 martie 1558, când a ordonat gărzii turcești să-i ucidă pe cei 200 de boieri și egumeni strânși de el sub pretextul unui mare sfat. După ce pretendentul Radu Ilie și Socol, mor înecați, Mircea dă și el colțu surprinzător de repede, în septembrie 1559.
În urma lui au rămas mănăstirile Tisău și Cârnu din părțile noastre și o ciurdină de fete a căror viață sexuală v-o puteți imagina dacă citiți episodul următor. Pe tron s-a așezat Petru cel Tânăr (1559-1568), fiul mortului, în vârstă de 12 ani. El se juca pe-acolo pe lângă tac’su, a obosit, s-a așezat pe scaunul domnesc și acolo a rămas țintuit de privirile mamei.
Chiajna era fiica lui Petru Rareș și era o femeie mult prea modernă pentru Evul Mediu. Adică se băga în treburile bărbaților cât mai adânc, fiind un produs atipic pentru moralitatea acelor vremuri. Ea a condus cu mână de fier pe fiul său și implicit țara. Cu ajutor turcesc inăbușă trei încercări boierești de preluare a puterii. Petru rămâne domn pe hârtie, însă cu mărirea haraciului. Chiajna nu uită nici de prietenele ei de la Stambul, mama sultanului și unele favorite cărora le trimite daruri scumpe.
În 1568, Petru este arestat de otomani în urma reclamațiilor cumnatului de ocazie, Mihail Cantacuzino Șeitanoglu și exilat împreună cu mămica în Siria. Un an mai târziu moare otrăvit sau poate de inimă rea că prea devreme cunoscuse gustul puterii și tare mult îi mai plăcuse!
Vine domn un nepot de-al lui Mihnea cel Rău, Alexandru al II-lea (1568-1577) care avusese viața lui Berilă, stătuse 34 de ani în exil. Complotiștii de profesie acționează, însă sunt executați. Alex l-ajută pe frac’su, Petru Șchiopul să ia tronul Moldovei, dar într-o primă fază este bătut de Ioan Vodă cel Viteaz și înlocuit pentru patru zile cu unul Vintilă. Reușește să se scoată și când Înalta Poartă îl numise pe Oprea Găină voievod, trimite daruri semnificative care-l determină pe sultan să anuleze scrisorica. Dar acest Alexandru a fost o pacoste pe capul valahilor, un fel de Remeș al acelor vremi. Că a pus bir până și pe oaia seacă, adică stearpă și culmea nenorocirilor, o secetă îndelungată combinată cu o ciumă cumplită a pus la pământ țara de arăta aproape ca-n zilele noastre.
Îl succede fi-su, Mihnea Turcitul (1577-1583) care n-avea nici buletin așa că treburile domniei le rezolva mama sa greco-italianca Ecaterina Salvaresso împreună cu Mitrea din Hotărani, marele vornic care-o mai încăleca din când în când. După ce învinsese mai mulți pretendenți, printre care și pe mehedințeanul Radu Popa, Mihnea pierde domnia în favoarea lui Petru Cercel (1583-1585).
Deși tobă de carte și cu relații în tot Apusul, Cercel nu reușește să se mențină domn, întrucât turcii, sensibilizați de sumele puse la bătaie de Mihnea, îl mazilesc. Revenit la putere, Mihnea Turcitul (1585-1591) pune noi dări pe capul valahilor, printre care găleata și năpastea. Cu sumele obținute și-a păstrat tronul, reușind să scape de mazilire în 1589, când fusese numit domn unul Vlad, nepot de-al său și când Petru Cercel încerca să recâștige încrederea sultanului. Cu 60.000 de scuzi i-a plătit pe asasinii lui Petru Cercel, iar restul sumelor i-a folosit ca bani de buzunar. A fost căsătorit cu Neaga, fiica lui Vlaicu, clucerul din Cislău, localitatea unde a ctitorit și o mănăstire (la 1580). Mazilit a treia oară, Mihnea trece la mahomedism, primește sangiacatul din Nicopole și numele de Mehmet bei, pe care-l păstrează până la moarte (1601). După Mihnea, au fost numiți, fără să domnească efectiv, Iliaș și Radu, după care a stat domn un an de zile Ștefan Surdul (1591-1592), înlocuit pentru incompetență cu Alexandru cel Rău (1592-1593), care s-a pus cu omorul pe țară. Acesta a adus cu el pe creditorii săi și a început să-i asuprească pe poporeni pentru a stoarce și ultima sursă de venit. Pe boieri îi tăia ca pe vite. A încercat schema și cu Mihai (Viteazul), banul Craiovei, dar nu i-a ținut figura. Bărbosul oltean a încruntat sprânceana la călău de s-a scăpat acesta în pantaloni de frică, lucru pe care l-a constatat personal și Nicolae Bălcescu. Chit că s-a născut cu vreo 226 de ani mai târziu.
PROMOUȘĂN: Țineți-vă de ce aveți că data viitoare veți da piept cu fetele Chiajnei și cu mama lor. Mâncați bine, beți un litru de vin și urmăriți un film după miezul nopții ca să intrați în atmosfera acestui de neuitat episod. Încercăm să fim pudici la maximum , dar nu cred că vom rezista tentației de a spune lucrurilor pe nume. Că tipesele e arzoiace rău
