Întreg pământul se-nvârtește,
picioarele îmi sunt mai moi,
și nu mai știu de mă iubește
nici Dumnezeu ce înoată prin noroi
Copacii-s roșii, frunzele bolnave
și ceasul lumii parcă s-a oprit,
problemele-s din ce în ce mai grave,
poporul meu e parcă mai robit
Sunt ani de când pe rugul vieții
am ars alături de tribuni
și după risipirea vagă-a ceții
par singurul deștept dintre nebuni
Ce falnic am stârnit furtuna,
un imn al libertății am rostit la Blaj,
și nimeni astăzi nu întinde mâna
să-mi șteargă lacrima de pe obraz!
Și s-au temut că poate o să fiu rege
și o să-i scot din mlaștină forțat,
degeaba Dumnezeu se reculege,
cei ce mi-au fost alături s-au predat
Și m-au lăsat să rătăcesc prin munți,
le-a fost mult mai ușor așa;
adio, Apuseni mei cărunți,
eu voi muri, dar nu mă voi preda
Să nu uitați la moartea-mi să veniți,
să-mi îngânați un cântec în surdină,
și poate pân la urmă vă treziți
și acceptați să mergeți spre lumină
Și-aud gorunul cum îmi sapă groapa,
acolo veți veni plângând de mâine,
călăul mai învârte-o dată roata
și-n jurul meu miroase doar a pâine...
18 decembrie 2025
