Nu mai există dreptul de a fi
om demn în Țara Românească,
fărădelegea ne va îngrădi,
nici soarele n-ar îndrăzni să strălucească
Corupția, minciuna și trădarea
sunt regulile ce ne-au fost impuse,
dacă mi-auzi cumva chemarea
coboară să te răstignești din nou, Iisuse
Suntem supuși păcatului suprem
și-l acceptăm că poate va fi bine,
la luptă câteodată eu îi chem
pe toți aceia ce-au uitat de Tine
Justiție să facem până cântă
cocoșii ce anunță zori de zi,
dar existența noastră-i prea coruptă
ca să putem din moarte a ne trezi
Zadarnic ne coboară-n vise
vechi luptători ce-au înfruntat sclavia,
s-aprinse lacrimile-n paraclise
și-abia de mai respiră România
Tac munții sugrumați de lașitate,
tac vulturii înghețați în zbor,
de-atâta crudă nedreptate
speranțele îngenuncheate mor
Pe unde sunt uitările de sine
ce-au ridicat din pleavă oameni demni?
Ce lung e drumul, Doamne, către tine
c-au putrezit și crucile de lemn!
Sub care odihnesc de atâta trudă
ultimii oameni de pe acest pământ;
ce bine e că nu pot s-audă
ce straniu scriu și cât de straniu cânt!
Așa că vino înapoi pe cruce,
în jurul tău vor fi destui tâlhari,
și poate neamul românesc s-o duce
să-și măture ograda până apari
Și va scăpa măcar în lumea ailaltă
de lașitatea de-a se fi robit,
chiar dacă crucea ta e prea înaltă
vor duce-o aceia care te-au iubit
14 decembrie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu