Dintre toate sporturile de pe pământ cel mai ciudat este sportul minții practicat cu înverșunare și sadism de cei lipsiți de duh. Adică, pe înțelesul lui Radu Banciu, mare specialist în porcăism, biciclism și sticlism (în sensul că-i sticlesc ochii după pliurile fustei lui Johnie Walker), e dificil să-ți folosești în spațiul public ceea ce n-ai .
Desigur, unii dintre voi, obișnuiți cu cititul, păstoritul și țuicăritul, v-ați putea revolta și ați vrea să-mi strigați ca de la obraz gros la obraz catifelat că sportul minții e șahul și că n-ar strica să mut niște piese în L, să pască niște iarbă ,sau să bea apă rece de izvor, cu proprietăți terapeutice legate de durere și de dor. O fi fost așa mai demult, înaintea erei noastre ,dar acum, în postmodernism, singurele piese de pe tabla în pătrățele, cu succes maxim la publicul televizist, sunt nebunii. Caii nu mai nechează demult, regele e permanent ținut în șah, iar blonda regină a ciclopului de la Cotroceni a trădat monarhia pentru republică ,după modelul norvegian, brevetat chiar de ea. Și era atât de suavă că la tizul meu, Soare, te puteai uita, dar la dânsa bea. Sau ba, cine mai știe. E clar că între aceste rocade ale istoriei singurii pe care te poți baza sunt spionii, care la poporul român, vorba filosofului fără puță Nicolae Guță, sunt băieți de viață, unde-i pui acolo te îngheață. Așa că sportul minții a rămas în seama unor dilimani ca Radu Banciu ori Mircea Badea, supranumit și valetul Varanului .
Pentru aceia care au deschis ochii mai târziu din cauza privitului excesiv pe canalele pentru adulți gen ”Antena 3”, Voiculescu e semifondistul care a alergat pe terenurile stațiunilor de cercetare din jurul Bucureștilor, conform unui program riguros stabilit de marele nutriționist Minciunicopschi, până a luat potul cel mare, cu cazare all inclusive în cea mai exclusivistă locație din România, Jilava Interlop Hotel. E adevărat, îi lipsesc pupăturile dese și apăsate ale saltimbancului de la miezul nopții, dar în viața de apoi nu poți să le ai pe toate.
Simțind că i-au crăpat buzele de dorul Varanului, Mircică s-a răzvrătit împotriva întregii inumanități care i-a jignit idolul din tablă zincată. D-aia marele afacerist cu chibrituri fabricate la Gherla - asta da predestinare! -recunoscut din Rahova și până-n Balta Albă drept cel mai mare crăcănăgiu din câți au existat vreodată pe fața și pe lateralele planetei, s-a hotărât să-i dea o bătaie soră cu moartea de la " Acces Direct '', la o oră de maximă audiență, unui alt diliman care a avut neobrăzarea istorică să-i transmită, printre pârțâiturile bicicletei cu motor, cele mai diverse urări de bine, atât lui cât și întregii familii.
Din cauza huruielii din capul unidimensional al antenistului nu s-a înțeles în ce context au fost folosiți termenii ciochist, pupincurist, alupigus, și alte asemenea bijuterii ale limbii române populare, cert este că Mircea s-a hotărât să-l facă pastă de mici pe bizon, să-i smulgă organele cu dinții și să i le doneze Varanului, că niciodată nu se știe când ai nevoie de-o identitate nouă. După care să-i batjocorească umbra și să i-o arunce la câinii de la '' Fotosinteza zilei ''. Și credeți-mă pe cuvântul meu de pioner fruntaș pe stadioanele patriei, că așa ar fi făcut dacă ar fi putut. Badea n-are toată țigla pe casă și, după privirea-i flămândă, ar fi în stare să mănânce carne de om, dacă ăștia c-o găleată pe cap și c-o țeavă care pârâie și scoate fum pe post de coadă pot fi numiți astfel.
Cafteala a fost totală. De pe vremea Olimpiadei de la Los Angeles - orașul îngerilor, pentru francofoni - de la sprinturile Maricicăi Puică, n-am mai simțit asemenea emoții. Ca să nu vă mai țin în tensiune, că vă știu slabi de țâțână, hamsterul lui Voiculescu a luat-o-n mufă de la început până la sfârșit dovedindu-se, dacă mai era nevoie, că numai gura-i de el. Și dacă-i mai dădea ăla două capace, rămânea și fără obiectul muncii, care se știe, de la pecenegi încoace, că bate relaxat sudul corpului omenesc.
Acest băiat cu freza dată cu muci a făcut multe prostii pe micul ecran, dar asta le-a întrecut pe toate. Păi cum să provoci pe cineva la bumbăceală când tu, toată viața, te-ai remarcat prin vrăjeală. Singura întrecere în care Mircea ar fi avut o șansă, ar fi fost maratonul. După viteza cu care fugea prin ring, ca o oaie capie speriată de propria-i umbră, bag mâna în foc ca Mucius Scaevola că motosticlistul nu l-ar fi prins nici dacă, în loc de coada de mătură cu ghidon și oglindă retrovizoare, l-ar fi alergat cu un bolid de formula 1.
P.S.Nu știți cine a fost Mucius Scaevola ? Nici eu nu-mi mai amintesc exact, dar mi se pare un nume frumos...
24 noiembrie 2014
24 noiembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu