Am făcut în viață imposibilul,
mi-am cărat sufletul
dintr-un loc în altul
prin timpul de sare;
l-au dus în brațe gânduri amare
Câteodată l-am mutat,
cu munți cu tot,
în golul din jur
pe care-l inventasem
din prea multă tristețe
și sperjur
La plecare, munții de piatră
creșteau fără oprire
odată cu lacrima din privire
Se vor izbi de cer?
m-au întrebat îngerii
din oglindă,
obligați să mă vegheze
până la capătul lumii
și încă o secundă
Nu le-am răspuns,
sufletul se prăbușise
în prăpăstii de vulturi...
6 noiembrie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu