Nici nu mai știu pe cine să aștept,
nici nu mai știu de ce aștept, pe cine,
de-atâta rău nu mai există bine,
mă mir că-mi bate inima în piept
Cad frunzele desfigurate-n transă,
la moara vieții nu se dă uium,
trec trenuri peste oamenii de fum
și n-are viitorul nicio șansă
De la pământ la lună e un pas
pe care-l calcă umbra unui vis,
fereastra sufletului s-a închis,
din tot ce-a fost nimic n-a mai rămas
S-a rătăcit prin gânduri drumul drept,
adresele s-au încuiat sub lacăt,
tristețea se întinde pân la capăt
și nici pe mine nu mă mai aștept...
16 noiembrie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu