Azi voi pleca de aici,
îmi toarnă-n sânge fluturi Dumnezeu,
tot bate deznădejdea cu un bici
oglinda-n care-am locuit doar eu
La capătul de drum e o colibă
în care locuiesc pe veci tăceri,
se-aud plângând toți greierii-n ferigă
supuși unor abstracte mângâieri
Azi voi pleca de-aici, voi merge-n mâine,
în raniță nu voi avea provizii,
purtat de lanțul zilei ca un câine
voi refuza și dreptul la revizii
Voi bate câte-un cui în tocul gri
al cerului din care plouă
cu flori albastre, flori târzii,
pe drumul rupt de lașități în două
Vechi firimituri de pâine voi lăsa
să nu se rătăcească călătorii
ce vor vorbi spășiți cu umbra mea
în Atlantida dinlăuntrul mării
Azi voi pleca de-aici spre alte adrese,
pe unde n-am mai fost nicicând,
ecou-n cale câteodată-mi iese
și umbra mea din umbra ei căzând...
21 mai 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu