ÎN PRĂPĂSTII DE ÎNGERI

Când se va sfârși timpul meu

am să-ți cer iertare că nu te-am iubit mai mult,

deși te-am iubit până la sfârșitul luminii și încă o rază de soare,

și-am să te cuprind într-o îmbrățișare

de piatră sărată, de zeu,

îmbrățișare minunată, 

sfâșietoare mereu

Și-ai să-ți amintești 

cum te-ai legănat în brațele îngerului

până când ai adormit,

între plus și minus infinit

Încă-ți mai simt aroma de cafea amară

amestecată-n cele mai fericite clipe

din viața mea de altminteri bizară

De-aș putea vorbi cu inima

magia s-ar întoarce și visul ar deveni realitate

Dacă aș putea privi cu sufletul

ți-aș întinde la picioare cerul albastru,

cerul acela pe care am călcat fără teama de înfrângeri,

cerul acela din care ne-am aruncat în prăpăstii de îngeri

Și touși într-o formă de protest absolut

aș refuza să zbor cu aripi de lut

să-ți dau drumul din îmbrățișarea 

de piatră sărată, de zeu,

îmbrățișare sfâșietoare, 

minunată mereu...

25 mai 2022