Atât de grav și sincer plouă
de parcă-n suflet munții plâng,
se-aud izvoarele cum rup în două
ce-a mai rămas din soarele-n amurg
Dureri ascunse atât de tainic
ies la iveală ori de câte ori
răsare soarele din ceainic
și înlăuntrul tău cobori
pe scări de fum înecăcios,
plătind tăcerilor tribut;
pe unde-o fi omul frumos?
prin care vămi o fi trecut?
De n-o-nflori săgeata de pe urmă
sub lacrimile stinse-n rouă,
va plânge pasărea pe sârmă
și între noi cu îngeri o să plouă....
29 mai 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu