CÂND SOARELE ÎN ALT ÎNTUNERIC SE DUCE

Sunt bolnav, zise îngerul,

mă dor amintirile din toți rărunchii

Melancolii îmi invadează sufletul plăpând;

păsări călătoare și frunze căzând

Pe când umbra era doar un ecou,

amintirile din viața viitoare abia pășeau pe vârfuri

Sunt bolnav, zise îngerul,

corbii inimii ciugulesc din stârvuri

Contemporan cu viața mea, încorsetat în noduri,

abia de mai răzbesc printre cioburi

Călătoria spre centrul inimii se face tot mai încet,

traseele sunt lipite de suferință cu aracet

Abia de mai stau în genunchi în fața Patriei 

ducând în spate-nsângerata-i cruce, 

pe care răstignesc amurguri

când soarele în alt întuneric se duce

Sunt bolnav, îmi spune îngerul-copil 

umblând desculț prin rouă,

mai multă lumină de-ar fi, n-o să mai plouă

Umbrelă ne va fi Capela Sixtină

și toți sfinții flămânzi vor fi martori la cină

Sunt bolnav, zise îngerul,

poezia s-a-ntins peste tot ca o dâră de sânge

căzând din volume imense, dintre foi de ziar,

abia de aud Universul cum plânge

și-n suflet se sparge un ultim pahar...

10 septembrie 2022