Se poate să fi fost o nălucire,
Ecou al umbrei mele de proscris,
Sau poate-am adormit și a fost vis,
Doar eu să fi crezut c-a fost iubire
Și totuși m-am pierdut pe marea ta,
Corabia de fluturi am condus-o,
Și-ai fost și tu, căci te-am văzut, intruso,
Chiar de-ai fost tu, păreai altcineva
Îmi adormeai în brațe la amurg,
Parfumul tău îmi stăruie în sânge,
Și-n cântecul acela care plânge
Doar păsări călătoare se mai scurg
Atâtea flori s-au prăpădit în glastră
Tot așteptând definitiv să vii,
Dar tu întotdeauna întârzii,
Tu, floarea mea, din toate mai albastră
Și ce-ar fi trebuit să fie veșnic,
O clipă a fost, nimic mai mult,
Surprins de-al inimii tumult,
Abia de-s o lumină într-un sfeșnic
Acum că pleci, reintră în mulțime,
În mine vei rămâne prin ce-am scris,
Tot navigând pe sensul interzis
De mână numai vântul te va ține...
17 iunie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu