Dormeam în munții inimii, iubito,
Cădeau din suflet florile de tei,
Timpul privea pe fereastră
Dinlăuntrul ochilor mei
Cineva m-a mângâiat cu gingășie,
N-am aflat cine a fost că a plecat,
Mi-au crescut aripi de înger,
Cu acele aripi te-am îmbrățișat
Sufletul a zburat cu timpul în gheare,
Nu mai aveam trup, eram lumină,
Cântau asurzitor furtunile pe mare
Și-n mine se zbătea o sulfină
”Cine ești”, întreabă ecoul,
”De nu vrei s-asculți înserarea?”
Dormeam în poiana de flori
Și curgea din mine mirarea....
15 iunie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu