vineri, 19 decembrie 2025

ULTIMA ZI DIN VIAȚA LUI AVRAM IANCU

Întreg pământul se-nvârtește, 

picioarele îmi sunt mai moi,

și nu mai știu de mă iubește

nici Dumnezeu ce înoată prin noroi


Copacii-s roșii, frunzele bolnave

și ceasul lumii parcă s-a oprit,

problemele-s din ce în ce mai grave,

poporul meu e parcă mai robit


Sunt ani de când pe rugul vieții

am ars alături de tribuni

și după risipirea vagă-a ceții

par singurul deștept dintre nebuni


Ce falnic am stârnit furtuna,

un imn al libertății am rostit la Blaj,

și nimeni astăzi nu întinde mâna

să-mi șteargă lacrima de pe obraz!


Și s-au temut că poate o să fiu rege

și o să-i scot din mlaștină forțat, 

degeaba Dumnezeu se reculege,

cei ce mi-au fost alături s-au predat


Și m-au lăsat să rătăcesc prin munți,

le-a fost mult mai ușor așa;

adio, Apuseni mei cărunți,

eu voi muri, dar nu mă voi preda


Să nu uitați la moartea-mi să veniți,

să-mi îngânați un cântec în surdină,

și poate pân la urmă vă treziți

și acceptați să mergeți spre lumină


Și-aud gorunul cum îmi sapă groapa,

acolo veți veni plângând de mâine,

călăul mai învârte-o dată roata

și-n jurul meu miroase doar a pâine...


18 decembrie 2025

duminică, 14 decembrie 2025

Ew-filled eyes


 

The rain of love


 

UN NOU POEM DE DRAGOSTE SUBLIMĂ

Iubito, vreau să-ți scriu cu flori

un nou poem de dragoste sublimă,

în brațe-am să te țin până în zori,

c-am rătăcit destul prin nori

tot căutând lumina ta divină


Tu poate n-o să fii aici

și-atunci de dor am să sădesc narcise,

și-am să aprind în suflet licurici

pe care n-ai să poți să-i stingi

și-ai să accepți ninsorile promise


Va ninge peste noi cu siguranță

cu flori de tei și poate cu petale,

și poate-n ultima instanță.

uitând de lașitate și prestanță,

vom colora cu vise acea cale


ce duce de la mine către tine

și de la tine-n vise l-amândoi,

și poate-o să ne fie bine

când coborâm prin serpentine

și-oprindu-ne-n final să spunem: NOI


14 decembrie 2025

PE CRUCEA ROMÂNIEI

Nu mai există dreptul de a fi

om demn în Țara Românească,

fărădelegea ne va îngrădi,

nici soarele n-ar îndrăzni să strălucească


Corupția, minciuna și trădarea

sunt regulile ce ne-au fost impuse,

dacă mi-auzi cumva chemarea

coboară să te răstignești din nou, Iisuse


Suntem supuși păcatului suprem

și-l acceptăm că poate va fi bine,

la luptă câteodată eu îi chem

pe toți aceia ce-au uitat de Tine


Justiție să facem până cântă

cocoșii ce anunță zori de zi,

dar existența noastră-i prea coruptă

ca să putem din moarte a ne trezi


Zadarnic ne coboară-n vise

vechi luptători ce-au înfruntat sclavia,

s-aprinse lacrimile-n paraclise

și-abia de mai respiră România


Tac munții sugrumați de lașitate,

tac vulturii înghețați în zbor,

de-atâta crudă nedreptate

speranțele îngenuncheate mor


Pe unde sunt uitările de sine

ce-au ridicat din pleavă oameni demni?

Ce lung e drumul, Doamne, către tine

c-au putrezit și crucile de lemn!


Sub care odihnesc de atâta trudă

ultimii oameni de pe acest pământ;

ce bine e că nu pot s-audă

ce straniu scriu și cât de straniu cânt!


Așa că vino înapoi pe cruce,

în jurul tău vor fi destui tâlhari,

și poate neamul românesc s-o duce

să-și măture ograda până apari


Și va scăpa măcar în lumea ailaltă

de lașitatea de-a se fi robit,

chiar dacă crucea ta e prea înaltă

vor duce-o aceia care te-au iubit


14 decembrie 2025


Ochi de rouă


 

DACĂ AR FI FOST DUPĂ MINE

O, cât de scumpă e câteodată acea secundă

prin care se scurg păsări amare, cocori!

O, cum îmi batjocoresc sufletul

cometele-n zori


Dacă ar fi fost după mine ne-am fi iubit 

chiar și sfâșiați în colții de lei,

până la sfârșitul timpului infinit,

lumina ochilor mei


Dar mă cotropește secunda invadatoare,

amintire sublimă din timpul frumos,

cerul albastru se aruncă în mare

și merg mai departe pe jos


13 decembrie 2025

ÎNGER RĂTĂCIT PRINTRE NORI

Te-am așezat pe un nor

să nu te plouă sufletul meu,

am aruncat în tine cu dor

și ai devenit curcubeu


Tu te plimbai alandala

prin inima mea

și-o sfâșiai

cu-n ciob de stea


Nimeni nu știe că în fiecare nor

am răsădit o floare,

și totuși nu am aflat

de ce dragostea doare


Călătorește prin sentimente

aruncate-n vâltori,

și totuși fă-ți timp și iubește,

îngerul rătăcit printre nori!


13 decembrie 2025 



joi, 11 decembrie 2025

Iubesc să te visez


 

OCHI DE ROUĂ

E noaptea în care se aude

cum plânge o stea,

e noaptea-n care-a pierit

dragostea mea


Nu-i nimeni 

să pună lumini pe cetate,

noroc că se aprind 

stelele toate 


Dacă le mai privești

cu ochi de rouă vor cădea

din cerul albastru

în inima mea


Și-o să  aprind un rug

pe care-or să ardă mocnit

ochii tăi pe care

atât de mult i-am iubit


Așa că nu mai arunca

în inima mea cu lumină,

c-am putea redevenii

iubire divină


9 decembrie 2025


EW-FILLED EYES

It is the night when one can hear
a star begin to cry,
the night in which
my love has perished.

There is no one
to light the citadel with lamps—
luckily,
all the stars ignite.

If you keep watching them
with dew-filled eyes, they will fall
from the blue sky
into my heart.

And I will kindle a pyre
where, smoldering softly, will burn
your eyes—
the ones I loved so deeply.

So do not keep casting
light into my heart,
for we might become once again
a divine love.

December 9, 2025


PLOAIA DRAGOSTEI

Știu că în fiecare noapte auzi ploaia 

ce cade din mine necontenit;

e ploaia în care ai dansat,

e ploaia în care-ai iubit


Uneori, când îi dai voie inimii

să spună ceva,

ți se face dor de mine,

dragostea mea


Și nu înțelegi ce pasăre

se înalță din tine să zboare,

nimeni nu știe pe lume

de ce dragostea doare


Și totuși, plouă din mine necontenit,

poate până la urmă voi fi curcubeu,

și-n ploaia-n care ne-a robit

n-o să mai plângă sufletul meu


9 decembrie 2025 


THE RAIN OF LOVE

I know that every night you hear the rain
falling endlessly from within me;

it is the rain in which you danced,
it is the rain in which you loved.

Sometimes, when you allow your heart
to say something,
you begin to miss me,
my love.

And you don’t understand what bird
rises from inside you to fly away,
no one in this world knows
why love causes pain.

And yet, it keeps raining from me endlessly,
perhaps in the end I will become a rainbow,
and in the rain that once enslaved us
my soul will no longer weep.

December 9, 2025


joi, 4 decembrie 2025

Aș zbura cu tine



 

NU PENTRU TOTDEAUNA

Nu știu unde duce acest drum

pe care merg din inerție,

șovăind uneori, cântând câteodată

Pietrele sunt gri, visele albastre,

se aud cocorii, pleacă și ei,

toată lumea se grăbește undeva,

numai eu mergeam fără să știu

că merg spre tine, draga mea


Tu obișnuiai să te așezi 

pe o piatră de râu

și să te pierzi în gânduri

Erai o părere, un zvon,

un semn de mirare,

sufletul meu te-a întrebat 

ce te doare


Întâlnirile întâmplătoare 

au ceva nefiresc

de ajung îngeri din lumi diferite

să-și spună că se iubesc


Și chiar se iubeau 

fără să știe că există

Era ceva mai presus

de regulile bizare 

ale lumii încovoiată 

de înserările amare


Clipa magică smulsă din inimă,

din văzduh, din tăceri dureroase,

a făcut piatra să zboare

până dincolo de soare


Sufletul încuiat în piatră a strigat,

dar nimeni nu l-a auzit

și toți fluturii au zburat

fără minime explicații;

numai vibrații 

și-un gol infinit


”Nimic nu-i pentru totdeauna,

nu mai plânge!”, spuse luna 

și-și trase fermoarul la suflet;

din ochi îi curgea o pată de sânge


Deodată se făcuse atât de frig

că-mi înghețaseră cuvintele

și n-am putut să te mai strig...


3 decembrie 2025


NOT FOREVER

I don’t know where this road leads,
the one I walk out of inertia,
hesitating at times, sometimes singing.

The stones are grey, the dreams are blue,
the cranes can be heard—they too are leaving,
everyone is hurrying somewhere,
while I kept walking, unaware
that I was walking toward you, my dear.

You used to sit
on a river stone
and lose yourself in thoughts.
You were a notion, a rumor,
a sign of wonder;
my soul asked you
what pains you.

Fortuitous meetings
have something unnatural about them,
so much that angels from different worlds
end up confessing their love.

And indeed they loved each other,
without knowing they existed.
It was something beyond
the strange rules
of a world bent
by bitter twilights.

The magic moment torn from the heart,
from the air, from painful silences,
made the stone fly
all the way beyond the sun.

The soul locked in stone cried out,
but no one heard it,
and all the butterflies flew away
without the slightest explanation;
only vibrations
and an infinite void.

“Nothing lasts forever,
don’t cry anymore!” said the moon,
pulling the zipper over its soul;
from its eyes a stain of blood was falling.

Suddenly it grew so cold
that my words froze,
and I could no longer call out to you...

December 3, 2025


PAS POUR TOUJOURS

Je ne sais pas où mène ce chemin
sur lequel j’avance par inertie,
hésitant parfois, chantant d’autres fois.

Les pierres sont grises, les rêves bleus,
on entend les grues — elles aussi s’en vont,
tout le monde se dépêche vers quelque part,
et moi je marchais, sans savoir
que je marchais vers toi, ma chère.

Tu avais l’habitude de t’asseoir
sur une pierre de rivière
et de te perdre dans tes pensées.
Tu étais une impression, une rumeur,
un signe d’étonnement ;
mon âme t’a demandé
ce qui te faisait souffrir.

Les rencontres fortuites
ont quelque chose d’irréel,
au point que des anges venus de mondes différents
finissent par se dire qu’ils s’aiment.

Et ils s’aimaient vraiment
sans savoir qu’ils existaient.
C’était quelque chose au-delà
des règles étranges
d’un monde courbé
par les soirs amers.

L’instant magique arraché au cœur,
à l’air, aux silences douloureux,
fit voler la pierre
jusqu’au-delà du soleil.

L’âme enfermée dans la pierre cria,
mais personne ne l’entendit,
et tous les papillons s’envolèrent
sans la moindre explication ;
seules des vibrations,
et un vide infini.

« Rien n’est pour toujours,
ne pleure plus ! » dit la lune,
tirant la fermeture éclair sur son âme ;
de ses yeux coulait une tache de sang.

Soudain il fit si froid
que mes mots gelèrent
et je ne pus plus t’appeler…

3 décembre 2025


marți, 2 decembrie 2025

EROI ÎN UITARE

Când pe Mihai l-au condamnat la moarte

ai lui abia s-au sinchisit,

dar au notat până la urmă-n carte:

”Mihai Viteazul a murit!”


Preocupați cu ce-o să fie mâine,

cu ce-or să umple ei pustiul,

nu le-a păsat c-asemeni unui câine

pe sub pământ o mamă-și strigă fiul


Eroii au mereu aceiași soartă,

în spațiul mioritic sunt crucificați,

cămașa morții-n ea îi poartă

și-i uită printre îngeri desfrânați


Cei pentru care au ridicat stindarde

din mult prea multă dragoste de țară,

poartă cu ei doar năluciri bastarde

și vor să-i scoată din istorie afară


Pe pegra care-și leapădă eroii

nu-i niciun rug prea mic ca s-o cuprindă,

exilul i-a-nghițit pe fiii ploii,

doar Dumnezeu mai iese noaptea-n tindă


2 decembrie 2025

VOI FI DOAR O AMINTIRE

Mi-am sfărâmat inima pentru cei din jurul meu.

am îndurat nedreptăți înfiorătoare,

mi-am dăruit anii tineri

luptei pentru dreptate și România Mare


Sper să vă amintiți toate acestea

sau să le descoperiți 

umblând pe urmele mele;

e atât de aspru drumul spre stele!


Eu voi fi apostolul libertății,

m-am jertfit în numele ei;

nu mă veți găsi nicăieri,

nici printre muritori, nici printre zei


Voi fi doar o amintire

coborând prin lumina albastră

ca să sparg în zidul inimii

o fereastră


1 Decembrie 2025

De când despre mine nu mai știu nimic