ATENȚIE LA UNGARIA! (2)

 

În inima pădurii, printre triluri de păsărele veselindu-se în cutiile negre ale fiilor pustei, Laszlo Tokeș și Viktor Orban, pe 27 iulie 2024 s-au mai pus câteva cărămizi la baza complotului care vizează destrămarea statului național-unitar român.

În deschiderea evenimentului principal, pastorul László Tőkés a guițit despre „viitorul ținut secuiesc autonom”, criticând, firește, România pentru eșecul de după lovitura de stat din 1989, când el și ceilalți spioni din agenturile străine, vorba regretatului, vizau dezmembrarea țării.

Tőkés propune un referendum pentru maghiarii din Ardeal, ca să știe el, fostul informator și al Securității, dacă vor să rămână sau să plece mai spre vest. Nu, nu singuri, cu Transilvania-n gheare! El cică-i șmecher și noi, nevorbitorii limbii cailor, nu le avem cu subtilitățile lingvistice. A băgat și ceva rasism, ca să fie șaorma cu de toate completă: ”Nu trebuie să cedăm în fața răului. Fără război, fără gender care distorsionează rasa umană”

Preocupat până peste cap de meandrele concretului, concluzionează că islamismul a pus geana pe Europa de Vest. Ceea ce știe orice copil de clasa a IV-a care a deschis din greșeală o carte de istorie.

Adânc!

Celălalt vagabond, Viktor Orban, a băgat la greu politică internațională, arătând celor 7000 de ciumeți cât este de preocupat de soarta mapamondului lumii și, dacă n-ar fi el, ar fi vai și amar de omenirea umană. Cât despre Ungaria cea rea de muscă, s-ar alege praful, că nu prea se mai reproduce. De, păcatele tinereților! 

În trecere le-a dat un dos de palmă, unsă cu scuipinol, așa zișilor  lideri politici de la București care, cică, nu i-ar mai fi dat indicații prețioase. Și care, dacă vor fi cuminți în continuare, vor readuce UDMR-ul la guvernare și vor ține pliscul închis ori de câte ori el, marele Victor Orban, bașca tovarășii lui de ghidușii, vor cere autonomia Ținutului Secuiesc (care, în realitate, nu există) vor fi ajutați cu aderarea la Schengen. Mă, da proști îi mai crede Mălai Mare pe subordonații lui, politrucii de la București! 

Ca să înțelegeți care-i treaba cu vâjâiala de la Băile Tușnad, citiți textele din anii precedenți, că nimic nu s-a schimbat în abordarea problemei, deși, vorba distinsului vagabond de la Budapesta, de când se joacă el de-a mama și de-a tata prin Transilvania, în România s-au schimbat o groază de președinți de mucava și prim-miniștri de carton...

28 iulie 2024

A mai trecut un an și iar s-au întors la locul crimei nepoții oligofreni ai lui Arpad. După ce l-au luat la mișto pe cel de-al douăzecilea premier român contemporan cu el, Viktor Orban, secondat de Laszlo Tokes și ceilalți tolomaci, s-a dat în spectacol ca să arate cât e el de șmecher și cât de fraieri sunt conducătorii statului eșuat român. Băi Viktore, ție îți trebuie o bordură între dinți, vorba unei nemuritoare amatoare de divorțuri, ca să nu mai consumi șaormă cu de toate direct de sub coada calului.

22 iulie 2023

PE LASZLO TOKES ÎL MĂNÂNCĂ DIN NOU PIELEA DE MĂGAR

Astăzi, 23 iulie 2022, la Băile Tușnad, Laszlo Tokes i-a cerut lui Viktor Orban, marele bagabont de la Budapesta, să urgenteze chestiunea autonomiei ținutului secuiesc, că statul român doarme-n bocanci. Este vorba despre același personaj despre care am avertizat de nenumărate ori că e portavocea politicii revanșarde a Ungariei. Proștii ăștia, care se cred mari deștepți, au impresia că a pierit demnitatea românească. Vă înșelați amarnic! Noi, patrioții români sănătoși la cap, ne-am odihnit un pic și abia așteptăm să vă strângem în brațe până vă sar ochii ăia veninoși.

PENTRU ÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI

Șarpele cu clopoței Laszlo Tokes, vârful de lance al dezmembrării României, profitând de lașitatea și indiferența gândacilor de Colorado aflați la conducerea țării, declară, ca un porc și măgar ce este, că 2018 trebuie să fie ”anul autodeterminării maghiare” fiindcă ungurii ”nu se pot simți acasă în patria lor.” Pe scurt, marele ticălos ne anunță că el și ai lui se vor ține neabătut de programul de rupere a Transilvaniei de România, program început odată cu lovitura de stat din decembrie 1989, la care și-au dat mâna hoardele maghiare și sovietice. De 28 de ani atragem atenția că ungurii vor cu orice preț Ardealul, dar ticăloșii ne-au acuzat de extremism. Iar proștii și naivii, de care spațiul mioritic nu a dus niciodată lipsă, i-au crezut. S-au lăsat manipulați dând apă la moară dușmanilor statului național unitar român, aflați în afara, dar, mai ales, înlăuntrul țării. Noi am sângerat, am suferit, am plâns, dar am dus mai departe steagul demnității naționale. L-am ascuns în inimă. Nimeni nu va putea vreodată să-l smulgă. Ne e sufletul plin de cicatrici, dar am mers mai departe, stigmatizați pentru prea multă iubire de țară. Dacă nu o iubim noi, românii, atunci cine s-o iubească? Și nu e prea multă! Pământul acesta, înnobilat de oasele străbunilor noștri, merită mult mai multă iubire. Istoria românilor, de două ori milenară, merită mult mai mult respect. Iar țara aceasta, ca un buchet de flori multicolore, merită mai multă risipire de sine, mai multă muncă cinstită, eroism și, la nevoie, chiar jertfă. Așadar, acum, în fața ofensivei hidrei maghiare, toți aceia care ați fost orbi și ne-ați acuzat pe noi, patrioții români, de fantasme, e timpul să vă priviți în oglindă și să plecați capul. După care, aliniați-vă în spatele Mișcării Naționale că s-ar putea să fim nevoiți să mergem până la Budapesta să vedem dacă opinca mai e la locul ei. Dacă nu mai e, punem alta, ca prea s-a umflat tărâța-n strănepoții lui Attila. Cât despre tine, Tokeșe, nu putem să-ți dăm Ardealul, că e al nostru și ne place la nebunie treaba asta, dar, ca să fii și tu mulțumit, o să-ți dăm ce i-a oferit Vadim, cu generozitatea-i caracteristică, Marioarei Zăvoranu, când i-a cerut ceasul. Tokeșe, pui de năpârcă, ceasul istoriei nu se dă înapoi! * În continuarea programului artistic de dezmembrare a României, asociațiile teroriste ungurești din Transilvania (UDMR, Partidul Civic Maghiar, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania), mari consumatoare de șaorma direct de sub coada calului, au depus un proiect legislativ în Parlamentul Rușinii Naționale prin care cer autonomia Ținutului Secuiesc! De câte ori v-am spus că derbedeii ăștia sunt ca hienele care stau în preajma leilor așteptând momentul favorabil ca să sfâșie prada muribundă? Nu-i nisip în râurile Patriei, nu sunt păsări pe cerul albastru de câte ori am tras semnalul de alarmă. Și voi ce ați făcut? Ne-ați bătut cu pietre. Nu acest Parlament populat cu pozne ale firii ne va apăra de poftele hungariste, ci dragostea de Patrie care mai sălăsuiește în noi. Nu cu filfizoni, cu europeniști de paradă, cu democrați de prundul gârlei ne putem apăra de dușmanii seculari ai neamului românesc. Nu ticăloșii ce conduc vremelnic România pot face față provocărilor fățișe ale șacalilor de pustă, care așteaptă doar o conjunctură istorică favorabilă pentru a se înfrupta din trupul țării. Numai patrioții români pot pune pumnul în pieptul furtunii. Adică noi toți. * Observați că ofensiva maghiară se produce taman în anul sărbătoririi unui veac de Românie aproape mare. Pur și simplu, bagabonții din formațiunile teroriste ungurești, a căror ocupație de bază este spolierea sistematică a statului, scuipă în ochi poporul român. Asta după ce acesta a șters cu buretele sutele de ani de exploatare sălbatică și i-a tratat pe maghiari ca pe egali. Ba, în ultimii zeci de ani, maghiarii au fost mai egali decât românii, beneficiind de numeroase privilegii. * Așadar, la o sută de ani de la Marea Unire, amatorii de proteine amestecate cu sudoarea cailor vor să ne strice bucuria. Măi băieți, stați cuminți că bătaia doare! * Știți cum stă treaba asta cu Ținutul Secuiesc? Nici eu nu știam, dar mi-a spus-o un prieten. Cică atunci când un ungur își ține mandravela în mână înseamnă că are de-a face cu Ținutul Secuiesc. Bată-vă norocul să vă bată, păi de ce nu spuneți așa?! Puteți să aveți, zilnic, câte ținuturi vă ține organul gândirii. Dar pentru asta nu e nevoie de un proiect de lege fiindcă e în legea firii. O singură rugăminte avem: când vă vine damblaua cu ținutu secuiesc, făceți-vă bucuria între voi, nu ne țineți și pe noi de/din treabă. * Sper că cititorii noștri nu-i confundă pe cetățenii români de etnie maghiară care-și văd de necazurile cotidiene, ca noi toți, cu derbedeii din fruntea organizațiilor teroriste ce vor hărtănirea Transilvaniei. Acei îmbogățiți din șperțuri, defrișări, corupție, manipularea unor instincte naționaliste primitive, nu sunt cu nimic mai buni sau mai răi decât ticăloșii din blestemata clasă politică românească. Ticăloșii n-au naționalitate. Noi nu confundăm maghiarii cu măgarii.

***

Nebunul agresiv Laszlo Tokes, fost agent al serviciilor secrete maghiare pe vremea când o făcea pe pastorul milostiv prin Timișoara, are o mâncărime sub șaua calului încât este nevoie de intervenția grabnică a mult prea-fericitului Pomohaci. Numai așa i-ar putea fi iertate păcatele săvârșite cu voie la Băile Tușnad, unde nu s-a putut abține să nu mai înfulece niscai rahat. Fără să-i crape pielea aia de măgar cu frâna de mână trasă sub sutană, Satana a cerut înarmarea neîntârziată a secuilor, ca pe vremea lui Bela Kun, pentru obținerea imediată a autonomiei teritoriale și independenței Ardealului și Partiumului! Asta face un europarlamentar maghiar (FIDESZ) pe teritoriul României, țară care i-a fost ca o mamă și pe care a supt-o ca un disperat. Tokeșe, dacă ți-e foame, treci la nivelul următor! Vezi că noi ne tragem din Decebal și Traian, așa că are balta pește. Dacă vrei și cereale, cere, nu fii sfios!

***

Pe Laszlo Tokes îl mănâncă rău pielea aia de măgar. Aflat în vâjâială pe la Tușnad, fostul agent maghiar, și-a reluat teoriile hungariste cu seninătatea râmătorului care îmbalotează toate lăturile din teică, deși le regurgitase de mai multe ori. Măi, prostovane, ținând cont de faptul că, la un moment dat, l-ai fentat pe Dumnezeu pretextând că îl slujești, deși jucai în echipa adversă, creștinește ar fi ca fiecare bun român să-ți dăruiască, drept recompensă pentru modul în care ți-ai slujit țara care te-a alăptat ca pe un pui de năpârcă, câte-o pereche de palme, două-trei capace și niște scuipați.

***

Laszlo Tokes, care fusese decorat, în 2009, de Traian Băsescu, cu ordinul ”Steaua României”, a pierdut și în instanță dreptul de a poseda acest titlu de noblețe ce-i fusese retras de Consiliul de Onoare fiindcă solicitase Ungariei, în 2013, să instituie un protectorat asupra Transilvaniei. Salutăm decizia Înaltei Curți! Pentru copiii care au deschis mai târziu ochii (și revista) și nu știu cine este individul respectiv, sintetizăm: un ticălos.

***

După cum lesne se poate constata, Tușnad a devenit stațiunea unde-și dau întâlnire curvele din pustă ca să pună în aplicare planurile onaniste ale lui Victor Orban. La care se închină cu evlavie turmele de proști, inclusiv din spațiul carpato-danubiano-hipnotic. Băi aceștia, atenție la Ungaria, că e vipera Europei! Degeaba o faceți voi pe patrioții dacă nu sunteți în stare să deosebiți albul de negru...

POPOR BOLNAV, TE ROG SĂ TE FACI BINE...

Nu acuza puterile străine

De tot ce-i rău, că ele n-ar putea 

Să-ți smulgă un capăt de ață, române,

Dacă lașii din vârf n-ar trăda

Nimeni nu ți-ar mai pune gâtu-n jug

Și nu ți-ar drămui colțul de pâine,

Dacă n-ar fi atâți ticăloși

Ce vând la prețuri de nimic ziua de mâine

Ce s-a-ntâmplat, cu tine? Ce s-a-ntâmplat

De accepți stigmatele noi?

Când taci și țara-i scoasă la mezat,

Istoria e-o dâră de noroi

Popor bolnav, te rog să te faci bine!

Nu renunța la dreptul de a fi!

Dă foc în piață falselor cutume,

Fii demn și liber, n-accepta robii!

Ajunge atâta suferință fără vină!

Ajunge atâta lașitate nefirească!

Primește-n suflet iar acea lumină

Ce-a curs din cer în Țara Românească!

Hai, sus, te-așteaptă viitorul!

Se-aude-n glasuri de copii frumoși,

Adună-te și întinde-le covorul

De iarbă-n care odihnesc strămoși!

Puterile străine nu au nicio șansă,

Un fir de păr să smulgă n-ar putea

De ai ieși măcar o zi din transă

Și ai striga: ”Aceasta-i  Țara mea!”

21 iulie 2024

CARTEA OMULUI FRUMOS

A fost odată un poet care iubea dureros

toate florile câmpului, toate,

dar nu a întâlnit omul frumos

și-atunci s-a încuiat într-o carte

Dacă iubești, și-a spus într-o zi

în care afară și înăuntru ploua,

devii floare pe drumuri pustii 

(pe unde doar vântul trecea)

Adierea coborâtă din munte

răsfoia pagină după pagină,

înfrigurat de atâtea amănunte

sufletul în paragină

și-a început călătoria desculț

pe drumul prăfuit de țară,

pe unde numai omul frumos

din cartea aceea câteodată coboară...

20 iulie 2024

VOFAFONE ȘI RÂNDUNICILE

La fereastra mea, un cuib de rândunici

a apărut instantaneu.

Cine l-a construit aici?

Trebuie să fi fost Dumnezeu...

Motanul Vodafone se tot uita la el

cu poftă sangvină de vânător.

-Dacă o să superi rândunicile în vreun fel,

chiar și întâmplător,

o să ai de-a face cu mine!

Și, te rog să mă crezi,

o să fac ce se cuvine

chiar dacă te erijezi

în protector al păsărilor mici.

Să ții minte, domnule motan,

că o să pleci de aici

cu-nsemne de golan!

S-a gudurat și-a mieunat parșiv,

iar asta m-a îngrijorat,

probabil căuta un laitmotiv

că și altădată s-a întâmplat

să găsesc fulgi de rândunică

împrăștiați peste tot, pe terasă.

Să nu crezi că glumesc, Miaunică!,

i-am zis când am plecat de acasă

Și-n cuibul proaspăt, într-o zi

vreo patru pui au început să ciripească,

erau cei mai frumoși copii 

din toată stirpea păsărească

Cu glasul lor neprihănit,

în lume revărsară mângâiere

de parcă-au coborât din infinit,

doar Vodafone avea altă părere

-Motane, să îți vezi de treabă,

sticlește lăcomia-n ochii tăi!

Mai bine rade-o prin ogradă,

să nu te trec pe lista celor răi!

A doua zi de dimineață,

împins de-o prevestire rea,

am mers la cuib, dar fără viață

zăcea chiar rândunica mea,

ucisă de perversul Vodafone,

când le aducea copiilor mâncare;

pe urmă s-a ascuns în tomberon,

el știe că bătaia doare

Orfanii nu învățaseră să zboare,

cu greu îi mai hrănea o rândunică,

O, Doamne, câtă îngrijorare

că nu pot ajuta o păsărică!

Dar până seara alte rândunici

i-au tot sărit în ajutor,

ca să-i salveze pe cei mici

de-acel motan îngrozitor

De gardă tot făceau doi rândunei

și ciripeau și amenințau în jur,

că Vodafone se tot hlizea la ei

cu-n zâmbet ștrengăresc de Raj Kapoor

Iar unul îndrăzneț s-a repezit

să îl alunge pe motanu-n dungi,

dar de fereastră s-a izbit

și, iar, terasa s-a umplut de fulgi!

Ca să salvez din moarte rândunelul,

am scos, după perdea, nuiaua

și a-nvățat să zboare motănelul

deși spunea: ”când o zbura purceaua!”

Și-am stat de pază până când

toți puișorii au învățat să zboare,

s-aducă ramuri de măslin în gând

și, din furtună, razele de soare

S-au mai întors la cuibul lor trei zile,

căci zborul nu-i o treabă așa ușoară,

când vor pleca, ei vor străbate mile,

din țara lor vor merge-n altă țară

Dar unul jucăuș și cam poznaș,

care spunea c-atunci când va fi mare

va locui departe, la oraș,

orbit de razele de soare,

s-a dus sărmanul în fereastră

și a căzut, aproape muribund,

chiar pe terasa lor și-a noastră,

iar frații lui îl tot strigau pe rând

Și au venit să-l privegheze,

și s-au rugat să-i fie bine,

chiar Domnu-a coborât din ipoteze

și i-a adus în dar niște stamine

Și micul rândunel și-a revenit,

și-a mulțumit cu ochii aceia sinceri,

să zboare i-a fost rânduit,

e prea devreme să devină înger

Și-ntr-o aripă a-nvățat să zboare,

credința lui l-a vindecat,

frumoasă-i clipa aceea-n care

din gheara morții a scăpat

Mi-e dor de puișorii aceia mici

ce au plecat pe drumul lor,

doar Vodafone a mai rămas aici

da-l povestesc ce rău e, tuturor 

Se supără și-mi spune că natura

pe el l-a înzestrat cu starea rea

de a vâna și de a da de-a dura

și viața rândunelelor și viața mea

Mă fac că-l cred și mă îndrept spre colț,

că s-a întins deja prea mult pelteaua,

dar Vodafone dispare ca un glonț,

că tot natura mi-a întins nuiaua...

18 iulie 2024 

CUM AU APĂRUT ÎNGERII

Am dăruit atâta iubire încât, copleșiți, 

cei din jurul meu nu au putut 

respira până la capăt același aer cu mine

Nu știu dacă s-au simțit confortabil,

dragostea arde sufletele pustii

și le transformă-n cenușă

Le-am luat cenușa în palme,

am suflat peste ea

și așa au apărut îngerii

Dar nu știau să zboare

și atunci le-am împrumutat 

aripile mele

Le-am admirat zborul

și am mers mai departe, desculț,

prin câmpul cu spini...

18 iulie 2024

DANSUL IUBIRII

 

 Tăcea întunericul, tăcea,

doar eu îi înțelegeam tăcerea,

o lacrimă din inimă se prăvălea,

o lacrimă amară ca fierea

Anotimpurile se amestecaseră;

eram iarnă și vară,

păsările călătoare plecaseră

în călătoria amară

Hai să dansăm, ți-am zis,

să zburăm cu aripile noastre de ceară spre soare

Știi să dansezi dansul dragostei?

Îmbrățișează-mă și aruncă-te-n mare!

”Niciodată n-am dansat așa, 

legănată de ape. pe stânci,

un rug de flori mi-e sufletul

și-am să mă pierd în ochii tăi adânci

Nu știam acest cântec, e așa de frumos

și de amar ca tine!

Magie absolută de jur împrejur,

ești partea ce lipsise din mine

Să rămânem îmbrățișați

în acest dans dureros

până la sfârșitul iubirii,

până când nisipul clepsidrei 

se va scurge din omul frumos...

7 noiembrie 2022/9 iulie 2024

THE DANCE OF LOVE

Silence lay over the darkness, it lay still,
only I could understand its silence,

a tear from my heart came falling,
a tear as bitter as gall.

The seasons had blended together;
I was winter and summer,
the migratory birds had departed
on their bitter journey.

“Come, let’s dance,” I told you,
let’s fly with our wax wings toward the sun.

Do you know how to dance the dance of love?
Hold me close and throw yourself into the sea!

“I have never danced like this,
rocked by the waves, upon the cliffs;

a pyre of flowers is my soul,
and I shall lose myself in your deep eyes.

I didn’t know this song, it is so beautiful
and as bitter as you!

Absolute magic all around,
you are the part that had been missing from me.

Let us remain embraced
in this painful dance
until the end of love,

until the sand in the hourglass
runs out of the beautiful man…”

7 November 2022 / 9 July 2024

DACĂ TE-AI PUTEA ÎNTOARCE ÎN TIMP

Am o întrebare pentru tine,

îmi spune îngerul surâzând:

dacă te-ai putea întoarce în timp,

ca să retrăiești un singur moment din viața ta,

care ar fi acela?

Nu i-am răspuns;

o lumină albastră dăduse năvală, 

curgea peste mine

și mă îmbrățișa

cu o tandrețe infinitivală

Te rog să-mi răspunzi!,

se auzea îngerul undeva, departe.

Dar eu nu mai eram acolo,

călătoream între viață și moarte

și acea lumină sfâșietoare 

îmi străbătea sufletul

precum o rază nemiloasă de soare

Pășea desculță printre fluturi de lumină,

prin rouă, printre flori sângerii,

iar de jur împrejur 

cântau îngerii

Niciunul nu mă întreba nimic,

era atâta magie în ochiul de fată

că nu mai voiam 

să mai plec nicăieri, niciodată

Numai timpul mă privea pe fereastră

și nu mai știa ce să facă cu mine

Abia de i-am văzut zâmbetul amar

înainte să-și trimită secundele să mă sugrume

”De m-aș putea întoarce în timp, îngere,

i-am răspuns, strivit în colții de lei,

aș fi acea lumină albastră

din ochii ei...”

9 iulie 2024

PRIN SUFLET TRECEA O LUMINĂ ALBASTRĂ

Prin suflet trecea o lumină albastră;

unde se ducea? unde se ducea?

fluturii inimii se izbeau de fereastră,

căutându-te-nfiorați , draga mea

Un sfârșit e un nou început,

îngerii își cereau dreptul la fericire,

îngropasem întregul trecut,

numai noi pe pământ, mistuiți de iubire

Hai cu mine în vis! Hai cu mine

să ne pierdem unul în altul!

Numai zbor de la mine la tine,

să umplem cu iubire neantul!

Lumina nicicând mai albastră,

a pus stăpânire pe sufletul meu,

timpul a sărit pe fereastră,

de jur împrejur Dumnezeu...

9 iulie 2024

A BLUE LIGHT PASSED THROUGH MY SOUL
A blue light passed through my soul;
where was it going? where was it going?
the heart’s butterflies struck the window,
searching for you, trembling, my darling.

An end is a new beginning,
angels claimed their right to joy,
I had buried the entire past,
only we remained on Earth, consumed by love.

Come with me into the dream! Come with me
to lose ourselves in each other!
Only flight from me to you,
to fill the void with love forever.

The light, never more blue than now,
took hold of my soul completely,
time leapt out the window,
all around—only God, infinitely.

AVATARURILE GENERAȚIEI DE SUFLET

 

În timp ce România obținea o victorie spectaculoasă, realiza un egal și contabiliza două înfrângeri clare, golaveraj 4 la 6, David Popovici redevenea campion european la 100 și 200 de metri. Mă rog, n-a observat prea multă lume.

Echipa României a fost mediocră. Sufletistă, dar neputincioasă. Au luptat, au dat tot ce au putut, dar ceilalți pot mai mult. N-au reușit să se ridice la înălțimea pretențiilor suporterilor pentru că aceștia au ridicat prea sus ștacheta. Totuși, nu s-au făcut de râs, ceea ce nu e puțin lucru. Au format o orchestră din instrumentiști decenți, dar le-a lipsit pianistul. Cu Ucraina, locul acestuia l-a ocupat Stanciu, dar de la meciul cu Belgia nu s-a mai putut apropia de instrument. Cu un pianist de calitate, orchestra ar putea da spectacole la un nivel respectabil.

Dirijorul Iordănescu și-a făcut treaba, numai că antrenorul secund, Dumnezeu, atât a vrut. Niță a fost ridicat în slăvi pentru niște intervenții corecte, dar a gafat când ne era lumea mai dragă. Horațiu Moldovan, adevăratul artizan al calificării României la turneul final, n-a primit nici un minut de joc. La români, recunoștința e floare rară. Toți au jucat bine, la nivelul lor, merită felicitați, chiar dacă la meciurile cu Belgia și Olanda, păream sparing parteneri. Una peste alta, generația de suflet a creat un sentiment de solidaritate națională pentru toți năpăstuiții sorții. A fost frumos că am putut visa, dar realitatea meciului cu Olanda ne-a readus cu picioarele pe pământ. Vă mulțumim pentru tot, dar mai este mult până departe....

ARȘIȚĂ

Pământul a crăpat de sete,

pe buze, scoarță de copac,

deasupra lumii țipă un erete

și-n cosmos toate păsările tac

Un soare dezertor ieșit din zare

își scoate ochii din orbite,

ia foc lumina și se-aruncă-n mare

și-n sânge curg oglinzile ciobite

E-o arșiță cumplită, ziua-i vatră

în care ard păpușile de scânduri,

arunc în cosmos cu o piatră

și cad cocorii exilați din gânduri

Deschidem ochii mari, surprinși de păsări,

săgeți de foc se-nfig în cerul lor,

întreaga existență arde-n flăcări

și-n univers se pierde un cocor

Când vine seara, soarele se duce

să ardă alte lumi de nedescris,

noi ne urcăm posomorâți pe cruce

și adormim să pară viața vis...

1 iulie 2024