VOFAFONE ȘI RÂNDUNICILE

La fereastra mea, un cuib de rândunici

a apărut instantaneu.

Cine l-a construit aici?

Trebuie să fi fost Dumnezeu...

Motanul Vodafone se tot uita la el

cu poftă sangvină de vânător.

-Dacă o să superi rândunicile în vreun fel,

chiar și întâmplător,

o să ai de-a face cu mine!

Și, te rog să mă crezi,

o să fac ce se cuvine

chiar dacă te erijezi

în protector al păsărilor mici.

Să ții minte, domnule motan,

că o să pleci de aici

cu-nsemne de golan!

S-a gudurat și-a mieunat parșiv,

iar asta m-a îngrijorat,

probabil căuta un laitmotiv

că și altădată s-a întâmplat

să găsesc fulgi de rândunică

împrăștiați peste tot, pe terasă.

Să nu crezi că glumesc, Miaunică!,

i-am zis când am plecat de acasă

Și-n cuibul proaspăt, într-o zi

vreo patru pui au început să ciripească,

erau cei mai frumoși copii 

din toată stirpea păsărească

Cu glasul lor neprihănit,

în lume revărsară mângâiere

de parcă-au coborât din infinit,

doar Vodafone avea altă părere

-Motane, să îți vezi de treabă,

sticlește lăcomia-n ochii tăi!

Mai bine rade-o prin ogradă,

să nu te trec pe lista celor răi!

A doua zi de dimineață,

împins de-o prevestire rea,

am mers la cuib, dar fără viață

zăcea chiar rândunica mea,

ucisă de perversul Vodafone,

când le aducea copiilor mâncare;

pe urmă s-a ascuns în tomberon,

el știe că bătaia doare

Orfanii nu învățaseră să zboare,

cu greu îi mai hrănea o rândunică,

O, Doamne, câtă îngrijorare

că nu pot ajuta o păsărică!

Dar până seara alte rândunici

i-au tot sărit în ajutor,

ca să-i salveze pe cei mici

de-acel motan îngrozitor

De gardă tot făceau doi rândunei

și ciripeau și amenințau în jur,

că Vodafone se tot hlizea la ei

cu-n zâmbet ștrengăresc de Raj Kapoor

Iar unul îndrăzneț s-a repezit

să îl alunge pe motanu-n dungi,

dar de fereastră s-a izbit

și, iar, terasa s-a umplut de fulgi!

Ca să salvez din moarte rândunelul,

am scos, după perdea, nuiaua

și a-nvățat să zboare motănelul

deși spunea: ”când o zbura purceaua!”

Și-am stat de pază până când

toți puișorii au învățat să zboare,

s-aducă ramuri de măslin în gând

și, din furtună, razele de soare

S-au mai întors la cuibul lor trei zile,

căci zborul nu-i o treabă așa ușoară,

când vor pleca, ei vor străbate mile,

din țara lor vor merge-n altă țară

Dar unul jucăuș și cam poznaș,

care spunea c-atunci când va fi mare

va locui departe, la oraș,

orbit de razele de soare,

s-a dus sărmanul în fereastră

și a căzut, aproape muribund,

chiar pe terasa lor și-a noastră,

iar frații lui îl tot strigau pe rând

Și au venit să-l privegheze,

și s-au rugat să-i fie bine,

chiar Domnu-a coborât din ipoteze

și i-a adus în dar niște stamine

Și micul rândunel și-a revenit,

și-a mulțumit cu ochii aceia sinceri,

să zboare i-a fost rânduit,

e prea devreme să devină înger

Și-ntr-o aripă a-nvățat să zboare,

credința lui l-a vindecat,

frumoasă-i clipa aceea-n care

din gheara morții a scăpat

Mi-e dor de puișorii aceia mici

ce au plecat pe drumul lor,

doar Vodafone a mai rămas aici

da-l povestesc ce rău e, tuturor 

Se supără și-mi spune că natura

pe el l-a înzestrat cu starea rea

de a vâna și de a da de-a dura

și viața rândunelelor și viața mea

Mă fac că-l cred și mă îndrept spre colț,

că s-a întins deja prea mult pelteaua,

dar Vodafone dispare ca un glonț,

că tot natura mi-a întins nuiaua...

18 iulie 2024