Stă omul de zăpadă în frig
și-i fericit că nu s-a întors soarele
și nu-i în pericol
să i se dezghețe picioarele
Vin copiii să-l vadă de-aproape
și-i mai pun o haină de nea
le-ar spune o poveste de iarnă
dar n-are voie de vorbă să stea
Se-ncheie la nasturi până la gât
își mai dă o mână de fard
ceilalți nu știu că sub stratul de nea
ochii-i de patimă ard
Ar vrea să danseze și el
în hora copiilor mici
dar s-ar speria și-ar fugi
că nu știe dansuri de-aici
O poveste le-ar spune firesc
în limba oamenilor de zăpadă
dar e târziu și-a venit soarele
și vrea mai de-aproape să-l vadă
8 februarie 2017
miercuri, 8 februarie 2017
Deschideți larg privirea, de iarnă să se umple
Lăsați să vină iarna și să ne facem bine,
acest decor ucide dezastrele din noi,
pe unde corbii lacomi întunecă lumine
și-ntreaga existență e-o dâră de noroi
Lăsați-ne-n zăpadă, să suferim de fluturi,
de nunți diamantine, de dor de necuprins,
deschideți larg privirea, izbiți-vă de scuturi!
căci Dumnezeu prin oră o mână ne-a întins
I-așa frumos și bine în simplitatea iernii,
când albul te-mpresoară ca-ntr-un suprem complot,
și nu se mai aud cocorii la vecernii
și ninge cu mirese, supremul antidot
Nu mă strigați acolo, căci nu răspunde nimeni,
ninsoarea curge-n mine pe unde au trecut
cohortele de îngeri întotdeauna tineri,
ce calcă prin retină cu sete de recrut
Eu sunt un fulg din albul ce-mprejmuie amurgul,
mă ning de bunăvoie pe fiecare stradă,
și când se va închide în noaptea rece burgul
mă veți găsi, desigur, în omul de zăpadă
Dar până atunci să ningă, să fie iar frumos,
să-mi defileze iarna prin florile din tâmple,
să-mi treacă nemurirea ca un cuțit prin os,
deschideți larg privirea, de iarnă să se umple

Elegia ușii deschise
Ușa inimii e deschisă să poți intra oricând
Să vii desculță, să simt picioarele tale de zăpadă!
Niciodată nu e prea târziu și nici prea curând
în oglinda timpului chipul nevăzut să se vadă
Poate ne va sparge secunda în cioburi cromatice
și-o să calci peste ele ca peste mare,
până când fiarele sălbatice
se vor hrăni cu iluzii și disperare
Poate cine știe, va trece și acel tren nevăzut
tras prin lumină de amurg,
ce-a călătorit prin noi, în trecut,
cu toate străzile degerate din burg
Nu voi simți durerea sfâșietoare
prăbușindu-mă în golul din mine, din vise,
mă va culege luna sugrumată de mare
ca pe Ulise
Vei găsi ușa inimii deschisă
să te poți strecura cu pașii tăi nelumești
Așează-te unde vrei, în magia promisă
dacă dai cu aspiratorul, poți să și locuiești
6 februarie 2017
Elegia iubirii
Iubirea e o minciună menită să-ți dea speranță
s-o poți lua de la capăt în fiecare zi
în care ești dezamăgit
de întâmplările viitoare
ce te vor desfrunzi
Iubirea e o întâmplare a orei lovită de secunde
sfărâmându-se-n labirintul iernatic
al nopții
ce-ți transformă într-o zbatere înfiorătoare
traseele predestinate ale sorții
Iubirea e un avans dintr-o viață netrăită
care a lăsat urme adânci în
albastrele zile
pe unde treceau corăbii nevăzute de fum
transportând alte sentimente debile
Iubirea e rugul ce arde putregaiul făpturii
până când devine acea lumină
în care îngeri de zăpadă
la zăpada inimii tale se-nchină
6 februarie 2017
duminică, 5 februarie 2017
SĂPTĂMÂNA PE SCURT (57)
Șoferul lui Dragnea, Secretar de Stat Capră * Un genocid cultural * Victoraș, ai grijă de copii! * Dl. Ciordache * Legiferarea hoției * Fuga din bordel * Transplant de cap * Falimentul României * Niște scursuri * Strigături...populare * Durerile Simonei Halep * Ciorbea ipocritul * Salvarea PSD-ului de el însuși * Triunghiul Morții Portofelelor * Abuz după serviciu * Detronarea lui Văcăroiu * Exorcizarea SRI * Câinele de pază al democrației de cumetrie * Florin Piersic nu mai împinge la vagoane * Marea distracție tătară (1)
Secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului a fost numit fostul șofer al lui Liviu Dragnea. Evident, datorită abilităților sale de conducere...* Condițiile din penitenciarele românești sunt inumane; nu mai e niciun loc liber în care să-ți așezi condeiul. Scriitorii e disperați. Așa că marile proteste sunt o formă nemiloasă de cenzură culturală. Numeroase opere științifice de anvergură intergalactică și nepieritoarele proiecte literare se vor pierde în noaptea minții, nemaiavând privilegiul de a fi scrise și valorificate de comisiile de eliberare condiționată. E un genocid cultural de dimensiunile arderii Bibliotecii din Alexandria (jud. Teleorman). * Sorin Grindeanu și Daciana Sârbu sunt veri buni, mamele lor fiind surori. Victoraș, ai grijă de copii! * Legea grațierii Mafiei politice și a altor găinari a fost adoptată de Guvern prin Ordonanță de Urgență. Atenție la buzunare! * Prin emiterea acestui act, PSD a încercat să-i scape pielea liderului său, dar a pierdut alegerile prezidențiale. Seninătatea cu care i-au dat în cap justiției arată că politicienii români n-au niciun stres vizavi de cetățenii României. A fost a doua zi de marți funebră, cu același personaj rudimentar la butoane: dl. Ciordache. A cărui soție are, la 47 de ani, o pensie lunară de 12 000 de lei. O fi bine? * Acum că tot s-a legiferat hoția, ce se va întâmpla cu oamenii cinstiți? Vor trebui să facă cursuri intensive de hașmangleală finalizate cu o probă practică? Dacă se opun acestui traseu educațional, vor fi alungați din țară? Mai mult ca sigur. * Monstrul cu Barbă, acuzat pe nedrept că ar fi filosof, le zice la meserie: ”Este prima dată când membrii unui guvern românesc au gândire de repetenți, vorbire de semi-analfabeți și fire de ticălos.” O mică eroare: nu e prima dată, maestre, te-a cam lăsat memoria minții. * În semn de silă generalizată și dispreț absolut față de valorile perene ale nesimțirii și hoției, mai mulți demnitari pesediști au scuipat locul pe care până acum l-au lins. Pocăința lor e târzie, dar nu e inutilă. Printre ei s-a numărat și Aurelia Cristea, fost ministru, inițiatoarea legii anti-fumat, care ne-a lămurit cum stă treaba în fruntea PSD unde un ”grup infracțional organizat, instalat vremelnic” se joacă cu poporul român de-a mama și de-a tata. Alții, de prin țară, ca secretarul general de la Reșița, se rușinează că au participat ”la construcția unui guvern bolnav”. Guvern din care a ras-o Iancu-Jianu Zapciul, sau cam așa ceva, fiindcă-l interesează ce vor spune mai târziu copiii lui despre el. Și mai sunt și alții pe care istoria îi va consemna la capitolul „Anomalii pesediste”. Oricum, nu-i de colea performanța PSD-ului de a scoate atât de mulți oameni în stradă, concurând cu demonstrațiile din 1989, care tot acestui mamut preistoric i-au fost dedicate. * Dar există și ceilalți activiști care i-au numit pe protestatari ”oi, putori, gunoaie”! Aceștia sunt beizadelele baronilor roșii, adică ai beneficiarilor Ordonanței 13. Nu le mai publicăm numele acestor scursuri. * Totuși, nu mi-e clar: în partidul ăsta de bagabonți sunt mai mulți oameni normali la cap, sau predomină ceilalți? E ciudat cum în frunte ies precum păduchii numai derbedei fără scrupule. Există tratamente fito-sanitare. * Prin atitudinea lor șobolănească, Omul cu Hamsterul sub Nas și Gudureanu au condamnat Guvernul la deces mortal. Iar singura șansă a PSD de a se salva de el însuși este să scape de cei doi comici vestiți ai ecranului. Altminteri, ales-bules. * Din beția puterii pare că s-a trezit și Victor Ciorbea, acest dl. Ciordache de la instituția Avocatul Poporului Pesedist, care și-a manifestat intenția înduioșătoare de a contesta Ordonanța 13. N-a reușit să păcălească pe nimeni. Chioromișa amușinează ciolanul pe care n-ar dori să-l scape din gheare, în eventualitatea unui triumf al străzii. Oportunismul și ipocrizia sunt marcă înregistrată ale acestui rahat cu moț. Sau viceversa. * Norocul protestatarilor a fost că au ieșit sub 200 000. Dacă depășeau pragul fatidic se făceau vinovați de abuz după serviciu și luau până la trei ani cu... suspendarea protestelor. * Dar, despre legea auto-grațierii s-ar putea face un serial. Un film prost, cu Livache în rolul bagabontului politic. * Se pare că și Biblia va trebui pusă în acord cu deciziile CCR! Porunca a 8-a, ”să nu furi”, va avea următorul conținut: ”Să nu furi mai mult de două miliarde de lei vechi pe zi!” * Cultura hoției, promovată cu furie și pasiune în România, se apropie de apogeu. Nu e departe ziua când prin OUG va fi legiferat traficul de organe. Nu vă speriați, poate în acest mod, își va face rost și PSD-ul de un cap. * România va da faliment, indiferent în ce direcție o iau lucrurile. Răul făcut în ultimii 27 de ani prin vânzarea a tot ceea ce există pe pământ, sub pământ, în apă și sub apă, și chiar și în aer, este ireparabil. Numai o schimbare majoră în politica mondială mai poate pune lucrurile într-o altă matcă. După noaptea înstrăinării noastre, va veni o altă zi. Ne vom trezi goi, beneficiarii propriei lașități, fără trecut, prezent și viitor, cu memoria amputată, și va trebui să reinventăm lumea. Acesta-i cel mai mare rău pe care l-au făcut nemernicii aflați în fruntea României: ne-au șters memoria măreției și unicității noastre, ne-au vândut sufletul corbilor străini care croncăne pe aici pseudo-democrația. * Peste 95% dintre protestatari n-au citit textul Ordonanței dar se pricep la strigături ceva de speriat. Iată câteva dintre ele: ”1. Am ieșit din bulă/ Să vă luăm la ...ulă 2. Am ieșit din bulă/ Vă vrem în celulă 3. Liviu Dragnea, vreau să-ți spun/ La pârnaie n-ai săpun 4. Fără alifie/ Toți la pușcărie 5. Nu vă fie frică/ Dragnea-o are mică 6. Vreți adrenalină?/ Vă dăm vaselină 7. Fără Bombonica/ Jos la mititica 8. Hai curaj, coboară-n Piață/ Herpesule cu mustață 9. Liviu Dragnea, un mișel/ Ne-a făcut la portofel 10. Dragnea, Dragnea, porc bătrân/ Aici nu ești tu stăpân 11. Banii, viața sau mustața? 12. Jos, jos, jos/ tâlhar mustăcios 13. Așa găinar/ ca tine mai rar 14. Dragnea ai fost rău/ Du-te la bulău 15. Zdreanță, zdreanță/ Nu vrem ordonanță (cu varianta Ți-ai pus zdreanța/ Să-ți dea Ordonanța) 16. Uite acum trimitem javra/ Nu departe, la Jilava 17. Vă pișați pe noi/ Din 22 18.Șase, șase/ Am ieșit din case19. Liviu Dragnea, stăm în ger/ Urcă în elicopter 20. Vă luăm pielea de pe voi/ Dacă vă pișați pe noi 21. Grindeanu, Grindeanu/ Te luăm cu arcanu 22. Grindeanu, Grindeanu/ Te râde tot neamu' 23. Grindene, Grindene/ Astea-s legi, băi nene?/ Legi teleormănene... (la toate variantele de Grindene merge și cu Tăricene) 24. Unde este Ghiță/ Să-i dăm o rochiță? 25. Dragnea ai o bubă/ Urcă-te în dubă 27. Nu te-au votat morții/ Ca să salvezi hoții 28. Suntem supărați/ Că ne tot furați/ Și vă grațiați 29. Suntem furioși/ Pe acești jegoși 30. Fără supărare/ Marș la închisoare 31. Liviu Dragnea, șobolan/ Ia mâna de pe ciolan 32. Dragă Livișor/ Hai la vorbitor 33. Ca să fie treaba fină/ N-o să ai nici vaselină 34. Ai scăpat de Bombonica/ da' nu scapi de mititica/ hai, rapid, un fulărel/ c-o să ajungi ca Bombonel 35. Nici Bombo nu a vrut să se ducă la pușcărie/ Dar nu e mereu așa cum ai vrea să fie 36. Banii, viața sau mustața? 37. Sub mustața ta cea rea/ Stă ascunsă o lichea 38. Dragnea, ai exagerat/ Noi te vrem încarcerat 39. Fiindcă avem motiv/ Vrem să stai pasiv/ Hoțule parșiv 40. Fără cleptoman/ Din Teleorman 41. Acest rahat/ Trebuie abrogat 42. Am ieșit din casă/ Fiindcă ne-ați dat plasă 43. Venim, venim/ Și vă buzunărim 44. Un singur dor/ Toți la vorbitor 45. A sosit momentu'/ Să-ți faci testamentu' (cu hashtag #fărăviolență, sanchi) 46. Nu vrem Erdogan/ Din Teleorman 47. Cum venim în Piață/ Rima prinde viață 48. Ai probleme la dantură/ Te scăpăm cu-n pumn în gură (însoțită neapărat de #fărăviolență, sanchi again) 49. Dragnea, noi te vrem închis/ Și bolnav de sifilis 50. O să cazi Livache/ Ca Piața Matache 51. Data viitoare/ Haideți la votare!52. DNA, DNA/Să vină să vă ia! 53. Piața, îți rade mustața! 54. Dragnea, nu fii trist/La Jilava au dentist! 55. Acasă-i cald și bine/Strigăm și pentru tine.” Măi, dar simțitor mai este poporul român! * Simona Halep a abandonat la Sankt Petersburg motivând că o doare un genunchi. Întâmplător, România va juca cu Belgia în FED Cup, peste câteva zile. O fi durând-o genunchiul, nimic de zis, dar suferința ei cea mare provine de la durerea în cot față de Patrie. * Se apropie Triunghiul Morții Portofelelor: Dragobete (cu varianta tinerească Valentine s Day), 1 și 8 Martie. Fluturașii de salariu vor deveni simple piedici în calea uitării, fără acoperire bancară. * Se zvonește, și nu iese fum fără foc, că dl. Grindeanu îl poate băga oricând sub masă pe Nicolae Văcăroiu, dumnezeul consumatorilor din PSD. Iar cele două pachete de papairoase pe care le siluiește zilnic au scârbit-o și pe Aurelia Cristea, care a fost nevoită să se revolte la altă masă, unde nimeni nu trage în piept. * Deputatul PSD Liviu Pleșoianu afirmă că trebuie ”exorcizat” SRI. Fugi, bă, d-acilea, asta înseamnă desființarea și nu ne permitem! * Știți de ce trebuie să continuie lupta anticorupție, cu toate hibele sale? Pentru că bolnavul numit România n-ar mai rezista unei noi reprize de jaf sistematic. De altminteri, jaful de partid și de stat a fost singurul proiect de țară din ultimii 27 de ani. * Mi se pare mie sau presa, ”câinele de pază al democrației”, se dă în bărci cu Mafia din instituțiile statului, cu corporațiile, sau cu borfașii fugari, în loc să-l apere pe cetățean? Se pare că nu mi se pare. * Chinezii au intrat în anul Cocoșului de Foc. Românii se chinuie tot cu porco-măgarul. * Unii susțin că lupta anticorupție s-a dat în România pe viață și pe moarte. Sunt fraieri. Lupta anticorupție a fost/este o piesă de teatru prost, o farsă, un pretext pentru a plimba puterea politică între borfași. * Alex Velea, un manelist pe invers, și-a dat copiii în judecată ca să-i poartă purta numele măcar până la majorat când are de gând să-i și boteze. Înduioșător, dar vrăjeala este maximă, întrucât puradeii au fost chemați la Tribunal deoarece refuzau cu obstinație să se tatueze! * O veste îmbucurătoare de la Florin Piersic: ”De la brâu în sus stau excepțional.” * Gudureanu a afirmat că a dat ordonanța 13 din respect față de cetățean. Nu i-a spus numele cetățeanului dar toată lumea știe despre cine este vorba: cetățeanul turmentat din Teleorman. * Până la urmă, Ordonanța Rușinii a fost abrogată, dar nu abandonată (nici nu se mai poate în integralitatea ei). Documentul va fi dezbătut în Parlament, unde Puterea are majoritate confortabilă. Deci, nu se va schimba spiritul ei. PSD trage de timp, amână un pic lucrurile, pentru a-și adormi adversarii. După care, ca întotdeauna, o vor lua de la capăt, chiar dacă capitalul (sic!) lor de imagine a suferit pierderi majore, inclusiv în rândul acelora care i-au votat în speranța că lupul roșu și-a schimbat odată cu părul și o parte din năravuri. Norocul lor proverbial este că majoritatea populației aflată în țară gândește cu stomacul burții și că nu dă doi bani pe principiile de drept. Dureros, dar adevărat. * Acum, că tot v-ați familiarizat cu invaziile, cu distracțiile publice, ar cam fi momentul să vedeți cum se făceau demonstrațiile pe vremuri. Nici noi nu știam, dar am aflat adevărul din ”Istoria necenzurată a românilor”, a cronicarului Adi Sfinteș * ”Acum, că tot curgeau decesele în Transilvania (Gelu, Glad, Menumorut) ca și cianura pe Someș, să nu vă-nchipuiți că ungurii s-au și făcut stăpâni pe această parte a țării noastre. Ar fi vrut ei, dar nu era chiar atât de simplu cu bucățica asta de zahăr chit că o luaseră în custodie fără a-i mai cere voie lui Mircea Dinescu. Așa că după ce Ștefan cel Sfânt a făcut prostia de i-a creștinat, maghiarii, neținând cont că prin venele șefului lor curgea sânge de valah, s-au tot luptat ca nănacii cu nepoții lui Glad, îndeosebi cu Ahtum din Banat, pe care n-au reușit să-l învingă decât (cum altfel?) prin viclenie și, normal la români, trădare. Ahtum a fost ucis și fiii iepelor din pustă i-au luat cu ocazia asta țărișoara și, poate nu vă vine să credeți, chiar viața. ”Că-ziceau boanghenii-dacă tot l-am omorât, n-are ce să mai facă cu ea...” Dar, din fericire, istoria noastră e repetabilă și cum se dădea de-a dura un cap mai acătării de român, cum se ridica altul la fel de pietros, că am fost tari la scăfârlie de când ne știm, la noi baza constituind-o doaga și podoaba capilară, creierul neavând cine știe ce întrebuințare. Așa a apărut unul Jula (Gyula) care s-a gândit ce s-a gândit și a concluzionat că s-ar opune și el expansionismului fino-ugric îmbrăcat la repezeală în haina catolicismului. Cu toate că și viteazul Jula a căzut și și-a rupt sula, stăpânirea vecinilor de la Apus avea să fie amânată din motive de pecenegi, care n-aveau cine știe ce calități, dar băteau bine. Așa că prin secolele XII-XIII, tot Etno TV avea cea mai mare audiență în Transilvania. Și cum învârteau românii o horă d-aia de plângeau opincile sub călcâie, într-o seară de prin anul 1211, încep să se ițească investițiile străine sub forma unor cavaleri teutoni, care se vor adăuga celor mai vechi, denumite generic grupuri săsești și secuiești. Din păcate pentru ei, teutonii se vor stabili la Brașov unde n-au rezistat presiunii exercitate de gașca lui Radu Vasile. Că străinii, nemaiîntâlnindu-se cu așa ceva, au fost fascinați de morala și buna credință a acestor jucători de leapșa pe furate și au considerat că-i cazul să o ia razna spre alte zări, unde au auzit din surse sigure că ar mai fi rămas ceva de furat. De aceea, după 1225, rămăsesem doar cu ceva cumani, conduși de Neagu Djuvara, unguri tupeiști, sași și secui numai cât să nu le ducem dorul. Nici țigani n-aveam, ce să mai lungim vorba și să ne ascundem în spatele cuvintelor meșteșugite cu tesla, eram râsul Europei. Și făceau europenii niște spirite de glumă pe seama noastră de ne învârteam bezmetici de râs ca un C.O.I.( Comitetul Olimpic Internațional) într-o căldare... (Va urma)
CONTELE DE MONTE-CRISTO
5 FEBRUARIE 2017

sâmbătă, 4 februarie 2017
Stă țara-n frig, dar nu îngheață
Stă țara-n frig, dar nu îngheață,
De-abia acum se simte-n viață,
Când i-au înfipt în suflet colții
Cohortele de câini aduși de hoții
Ce vor să-și șteargă urmele
Pe care calcă turmele.
Crescuți la școala furilor de țară,
În cârcă-i ducem, silnică povară.
Să-i răsturnăm pe toți în budă,
Să nu rămână de sămânță nicio Iudă,
Să tragem apa zilnic după ei,
Hogeac de curve și mișei
Ce ordonează, ne dau teste,
Și nu le pasă de proteste,
Că n-au bun simț aceste găști de comă
Ce ne provoacă stări de vomă.
Au locul rezervat la pușcărie,
Că au batjocorit întreaga Românie.
I-așteaptă frații lor, cu ochelari;
Va fi o-ncrucișare-ntre măgari...
3 februarie 2017
De-abia acum se simte-n viață,
Când i-au înfipt în suflet colții
Cohortele de câini aduși de hoții
Ce vor să-și șteargă urmele
Pe care calcă turmele.
Crescuți la școala furilor de țară,
În cârcă-i ducem, silnică povară.
Să-i răsturnăm pe toți în budă,
Să nu rămână de sămânță nicio Iudă,
Să tragem apa zilnic după ei,
Hogeac de curve și mișei
Ce ordonează, ne dau teste,
Și nu le pasă de proteste,
Că n-au bun simț aceste găști de comă
Ce ne provoacă stări de vomă.
Au locul rezervat la pușcărie,
Că au batjocorit întreaga Românie.
I-așteaptă frații lor, cu ochelari;
Va fi o-ncrucișare-ntre măgari...
3 februarie 2017
N-am uitat nimic (Elegia neuitării)
Nu, n-am uitat nimic. Nimic...
Dar nu mai pot din suflet să mă ridic,
Să-mi strâng iertările într-o floare albastră,
S-a spart în zidul inimii o fereastră
Prin care au zburat amintirile...
Se izbesc de frunzișuri privirile,
Toate orchestrele nopții magice au tăcut,
N-am uitat nimic, dar sunt pierdut...
Mă caut prin mine și nu mă găsesc
Sunt mort sau, totuși, trăiesc?
Aș vrea uneori să știu ce se-ntâmplă,
Dar mă izbește steaua polară în tâmplă.
Ce păcat că-n timp netrăit te prefaci!
Cad frunzele peste noi din copaci...
Te așez în suflet să nu te stric
Și-aș vrea să uit, dar n-am uitat nimic...

vineri, 3 februarie 2017
Ne moare țara
Ne moare țara sufocată de bandiți,
Hoția s-a legiferat tacit,
Suntem conduși de troglodiți,
Dar până ne vor da delete
Să n-adormim fără-a privi
În ochi dușmanii neîmpăcați,
Ne-au împărțit, din nou, în rumânii
Legați de glie, scăpătați,
Pe buza gropii am ajuns
Din lașitate sau din nepăsare,
Degeaba mamele au plâns,
Nu mai avem un loc sub soare
Căci nu există Patrie întreagă
când butonează ordonanțe, hoții,
Și demnitatea neamului o neagă
Urmașii râncezi ai Securității
Așa nu se mai poate, nu e drept,
Acestei nesimțiri să-i punem capăt
Pe țărmul Mării Negre vă aștept
S-o încuiem definitiv cu-n lacăt
Și cheia s-o ascundem în Carpați,
De unde dacii liberi ne mai strigă,
O viață-avem, români, și nu uitați
Să detonați o altă mămăligă!
Măcar speranța-i detonată
În veacul ăsta de bazalt,
Mai nașteți-vă înc-odată
Ca să pornim la marele asalt
Deși-s stafii de strajă-n fumul dens
Și nu se văd luminile din burg,
Această stradă are-un singur sens
Și nu e răsărit fără amurg
Să rupem lanțurile nedreptății,
Să fim o dată pe mileniu demni,
Și-n numele suprem al libertății
Să scoatem cuiele din lemn
Să ningă sarea-n gheața de aici
Și Mafiei să-i dăm papucii,
Și până vom scăpa de cicatrici
Ieșiți în stradă, că ne cântă cucii
Și nu-i o glumă, Patria ne moare,
Și noi rămânem apatrizi
Hai, ridicați-vă odată în picioare,
Popor de oameni, nu de indivizi
Să dăm cu praf de stele peste țară,
Să dăm cu praf de lună peste nunți,
Și-această iarnă să devină vară,
Și țara s-aparțină celor mulți
E vremea învierii și-a dreptății,
E vremea să scăpăm din pribegii,
La porțile închise-ale cetății
Așteaptă cele două Românii
Să fiți uniți, aceasta-i vrerea noastră,
Și demni să fiți în ceasul greu,
Ca să-și deschidă ceru-acea fereastră
Prin care ne privește Dumnezeu
2-3 februarie 2017

Elegia colților înfipți în gânduri
Colții nopții s-au înfipt în gânduri
și le sfâșie carnea, sângerează cumplit,
trec demonii-n coloană, rânduri, rânduri,
mărșăluiesc peste tot ce-am iubit
Nu mai rămâne în urmă destulă cenușă
din care să renască un vis,
în Cosmos răsună o ușă
trântită de un înger proscris
Mâinile de întuneric se-ntind prin secundă
căutând un punct inutil de reper,
pe unde-o secvență de timp să pătrundă,
să evite dezastrul din cer
Dar clopote nu mai bat între noi,
sufletul s-a-ncuiat între scânduri,
cenușa ne-a înghițit pe-amândoi,
iar colții nopții s-au înfipt în gânduri

Elegia papucilor roșii
Stau în papucii roșii de casă.
Sunt prizonier unor întâmplări inventate
Mă copleșeau emoțiile omului de zăpadă
ce te ținea de mână prin visurile decolorate
Nu-mi ajung, probabil tu aveai piciorul mai mic
și eu mă îmbrac cu pielea ta catifelată, subțire
Parcă mă chemi de undeva, dintr-un loc nevăzut
străbătut de un sentiment al neputinței, în devenire
Jumătățile picioarelor mele lasă urme prin suflet,
asfaltul încă-i fierbinte și moale,
am străbătut desculț câteva mile,
fără aripi, fără petale,
până când m-au săgetat nebănuite amurguri
și-am căzut în golul din mine, lângă Ahile,
care tremura de durere, pe scânduri
Și ca și cum n-ar fi fost de ajuns,
papucii au început să alerge prin mine, să strige
Neprimind niciun răspuns
au strâns cu fărașul inimii dezertări viitoare
și nu s-au mai oprit niciodată din plâns
și din uitare
2-3 februarie 2017
Abonați-vă la:
Postări (Atom)