A murit bătrânul rege
Îl plâng cu lacrimi de crocodil ipocriții
Îl plâng mai mult decât acei ce l-au iubit cu adevărat
și au înțeles
că istoria și-a ascuțit în oasele-i fragede dinții
Pe la catafalc se preumblă băgătorii de seamă
conversându-se cu ultimele surogate regești
până când or să geamă
sufletele cucuvelelor nelumești
E o piesă de teatru macabră
în care nu se joacă decât ultimul act
până când cortina mai neagră
decât întunericul,
va face cu noaptea minții un pact
De mâine
nimeni nu-l va mai lăuda pe ultimul rege,
vor vorbi despre moșteniri și castele,
se vor reculege în chinurile facerii
numai nenăscutele cățele
A murit bătrânul rege
ca un eschimos
târât de o luntre îngustă de gheață,
poate a fost bun, poate a fost frumos,
dincolo de propria-i viață
Lăsați-l pe Majestatea Sa
să se topească în sine
ca o lumânare întâmplătoare de ceară,
să-și fie cărare, să-i fie bine
în lunga întoarcere-n seară
15 decembrie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu