Încerc să înțeleg ce sunt,
ce caut pe acest pământ,
dar nu găsesc oricât aș căuta,
s-a spart de infinit oglinda mea
Corabia a putrezit pe țărm,
în mine visurile adorm,
nu mă mai prinde noaptea-n plasa ei,
se-ntorc în cosmos florile de tei
Las omenirii părțile de lut,
pe care nu le-am modelat printre tristeți,
când viitorul va dormi pe scut
vor prinde viață caii pe pereți
Din zbateri n-o rămâne nicio urmă,
zadarnic nesfârșirea-n suflet scurmă,
încep să înțeleg ce-am fost și sunt:
o umbră rătăcită pe pământ...
4 septembrie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu