Călătorești prin suflet, deci exiști,
nu-i niciun țărm de mare fără tine,
te înalți peste cetățile-n ruine,
și totuși ochii tăi sunt triști
Citesc în ei dureri nemaivăzute
ascunse pe sub ninsa carapace,
când timpul între noi se va desface
vom coborî din nou pe aceleași rute
pe care-am mai trecut cândva,
legați de suflet cu un lanț de argint,
mă uit în ochii-ți triști, că ei nu mint,
încă ți-e dor de mine, draga mea
Dar ți-este teamă să mai riști,
din rouă să te înalți, floare albastră,
să spargi în ziduri o fereastră,
iubita mea cu ochii triști...
26 septembrie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu