Pe lume prea devreme singur am așteptat s-apari și tu
În viața asta suspendată dramatic între da și nu
Am pus în suflet la păstrare, din colțul meu uitat de cer,
Cea mai frumoasă ninsă floare crescută-n rouă, la rever
Și am știut că o să fie asemenea oglinzii tale,
Când vei privi-o vei fugi să-ți fac din timpul meu petale,
Să-ți spun că ai putea să-mi fii perechea rătăcită-n timp,
Că pentru mine nu există altă zeiță în Olimp
M-ai ascultat ca o himeră strivită în surâsul prim,
Și ne-am iubit definitiv, și-am învățat să nemurim;
Tandrețe, patimă, magie, vechi împletiri de îngeri triști,
Nu mai știam de-mi ești aievea sau dacă-n vise îmi exiști
Tot orizontul s-a-ngustat, albastrul s-a prelins din tine,
Și locuiai, mult prea iubito, cu toți luceferii în mine...
Da-n timp ce privegheam cocorii pierzându-se în asfințit
n-am observat c-aveai în mână ascuns-o lamă de cuțit...
20 septembrie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu