Mi-s ochii-n lacrimi, țara mea,
părtaș la ireala tragedie,
încă mai strig ca Moise în pustie,
cărând în spate deznădejdea ta
Nu ești bolnavă de-întâmplări lumești,
alți viruși ți-au mânjit biografia,
ți-au încuiat în neguri bucuria
să uiți cât de frumoasă ești
când râd copiii și amurgul cântă,
când trec strămoșii nesupuși spre soare
purtând în suflet doar albastra floare
sub care vulturii cu stelele se luptă
O, câte visuri au pierit așa,
de când de lașitate ești slăbită!
Îți scriu poeme să te simți iubită,
dar ochii mi-s în lacrimi, țara mea...
17 octombrie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu