LABIRINT

Mi-e sufletul un labirint de stări

ce-mprăștie lumină și cenușă,

coboară-n mine îngerii pe scări

și se izbesc cu sufletul de ușă

Mi-s ochii viscole asurzitoare

prin care au schiat iubiri de foc

și-au ars toți munții îngropați în mare

de nu mai am pe lume niciun loc

Mi-e inima o piatră prețioasă

zdrobindu-se de zbateri neîntrerupt,

în piept ți-a stat, bătând nesățioasă

și pieptul tău de zbatere s-a frânt

Mi-e timpul o emoție-n mișcare

cu uși întredeschise pentru îngeri,

pe care a intrat adesea fiecare

neobservând că-n întuneric sângeri

Mi-e visul o corabie de scânduri

pe care stau de pază fluturi triști,

să nu răsară stelele din gânduri

și să te miri că încă mai exiști

Mi-e trupul o-nchisoare de cuvinte

ce-amestecă lumina cu durerea,

osânda mi-a fost scrisă dinainte

de-a auzi mărșluind tăcerea

Mi-e răsăritul și amurg și moarte

și moartea mi-e și răsărit și-amurg,

închis între copertele de carte

uit să mă nasc de teama c-am să plâng...

7 aprilie 2021