În satul magic, printre flori de munte,
pe unde fluturii zburau invers,
un copilaș cu stea în frunte
se conecta la-ntregul univers
de câte ori pe Cruce îl jertfea
chiar Dumnezeu pe Fiul său cuminte...
Pe unde-o fi copilăria mea,
pe unde-or fi acele gânduri sfinte
ce mă duceau sfioase la albastra
biserică, crescută între pini?
Chiar Dumnezeu îmi deschidea fereastra
să prindă aripile mele rădăcini
Toți pomii se gătiseră de nuntă,
de atâta alb redevenisem îngeri,
și tot ce azi abia ne mai încântă
creștea în ochii noștri sinceri
A bunătăți amirosea cuptorul,
iar noi ne zbenguiam în jurul lui,
e cea mai gravă boală dorul
de vechii prieteni din Țurgui
Pădurea ne-aștepta înfiorată
în toate diminețile de Paște,
încă-i mai simt mireasma de-altă dată...
O, timpul de ne-ar recunoaște
și de ne-ar cere înapoi,
să fim părtași copilăriei sfinte,
ar învia toți fluturii din noi
și-am fi mai fericiți ca înainte!
O, Paștele copilăriei mele
din viața prea devreme scufundată,
cum l-aș aduce înapoi din stele,
dar, vai, nu se întoarce niciodată!..
30 aprilie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu