Există zei călătorind din soare
ca să ne învețe să fim buni și sinceri,
dar sufletul cumplit ne doare
când mor cântând ca lebedele îngeri
Și te întrebi de ce nemuritorii
își duc corăbiile-n cer,
și cântă a morțiu prigorii
și dintr-odată ți se face ger
Pe-aici va fi pustiu și rece,
va plânge Delta-Dunării-n batistă
de câte ori o undă trece
spre-o altă existență și mai tristă
Copilul ei cu sufletul de aur
n-o mai străbate surâzând,
vor plânge lișițele-n plaur
și pelicanii vor migra plângând
S-a stins lumina lumii de pe baltă,
pagaia ruptă s-a-ncuiat în mare,
și umbra lui e parcă mai înaltă,
iar Dunărea a luat-o spre izvoare
S-a dus Ivan ca un atom
să treacă alte linii de sosire,
s-a stins definitiv îngerul-om
ce-a împrăștiat lumină și iubire
Ultima cursă a fost un chin
și-ai vrea ca alte curse să repeți,
să nu mai plece blândul Patzaichin,
să mai vâslească încă nouă vieți
Statuia lui va plânge pe-nserat
când lacrimile nu se pot vedea,
căci sufletu-i spre stele a plecat
ducând cu el bucăți din Țara mea
De va găsi acolo, printre zei,
o altă deltă sufletu-i să țeasă,
din Mila Lui la Mila 23
se va simți și Dumnezeu acasă
Și noi vom fi de bunăvoie buni
luptând cu febra măcinândă-n oase,
și ne-om mândri că ne-am născut români,
contemporani cu faptele frumoase
Pe ape tulburi navigăm în van,
prezentul e prilej de resemnare,
un înger s-a urcat lângă Ivan
și se aud vâslind spre Carul Mare
Că nu există nicăieri vreo stea
la care să n-ajungă primii,
Ivane, te sărută Țara mea
ca-n ochii tăi să înflorească crinii...
5 septembrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu