Cu siguranță nu ne-om mai vedea,
această lacrimă va deveni țărână,
și dacă vântul va mai trece prin perdea
și sufletu-ți vibrează, draga mea,
poate sunt eu, ținându-te de mână
Vom traversa în fiecare zi pământul
ducând cu noi povara de a fi,
se va ciocni de întuneric gândul,
și chiar de i-a venit iubirii rândul
inevitabil ai să întârzii
la cina ultimă de taină
din care ne-am hrănit așa puțin;
de-atâta înlunare și de spaimă
din trupul meu cioplit-am haină
în închisori albastre să te țin
În gară nu mai vine niciun tren,
se-anunță numai trenuri care pleacă,
zadarnic îngerul mi-l chem,
în loc de-nfiorare și antren
prin iriși doar amurgul o să treacă
Se vor topi înlunările-n stamine,
s-o face țăndări ceașca de cafea,
căci trenul nostru s-a topit pe șine;
și de la mine pân la tine
nici vântul nu mai bate, draga mea....
4 septembrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu