Elegia în care murim pe rând, în fiecare

Trece trenul vieții peste noi
oasele de zăpadă se sfarmă,
ce tragică-i această neviscolită iarnă
ce-și șterge urmele de noroi

pe sufletele noastre pierdute.
Amintirea-i o dâră nesfârșită de fum
plânge omul de zăpadă în scrum
lovit în piept de dureri cunoscute

Nu mai e nimic de făcut, ființa-i pustie,
ce demon ne-a spulberat visele și ne-a frânt?
Destinul se târăște ca un melc pe pământ
și-ți curge suferința ca un șarpe din ie

Și-mi curg lacrimile pe un câmp cenușiu,
pe unde aleargă oamenii de zăpadă,
îmi acopăr ochii, să nu mă vadă,
dar sunt mult prea aproape și-i atât de târziu

Nu se mai întorc îngerii din uitare,
doare cumplit lașitatea zilei proscrise,
cad fluturi drogați prin infernul din vise,
iar noi murim pe rând, în fiecare

Prea târziu trece trenul pierdut 
și nu  ne mai suntem decât palide umbre,
se-ntorc diminețile din viețile sumbre
și-o floare albastră se-ntinde sub scut...


27 ianuarie 2017

La știri va putrezi ora exactă

Astăzi ne despărțim definitiv,
Nici nu știu încotro voi porni-o, 
Vom pluti anapoda prin laitmotiv
Fără să ne spunem adio

La știri va putrezi ora exactă
Sub greutatea ultimilor pași,
Va dispărea luna intactă
Din care ne-am hrănit ca doi ocnași

S-or întoarce ninsori răzvrătite,
Smulse de viscol din salonul de bal,
Pe unde cenușărese zdrobite
Sunt cărate în cârcă de un suflet-hamal

Soarele se va ascunde de umbre, în vară,
Ca un copil răsfățat și iubit,
Astăzi ne despărțim prima oară
Înainte de-a ne fi întâlnit

N-o să mai știm unul de altul,
Noaptea polară s-a pus de-a curmezișul,
Topind între noi tot asfaltul
Peste care se prăvălește frunzișul

N-o să mai fim împreună în gând,
Va rămâne orfană secunda drogată,
Azi ne despărțim, și-i atât de curând
Că nu ne-am întâlnit niciodată


25 ianuarie 2017

Riduri

Am trăit într-un vis care n-a existat

și nici nu sunt semne că o să existe

Nu te-am văzut niciodată la gura sobei

printre vreascuri trosnind

și-mi ninge în palmele goale

de câte ori mâna spre tine o întind

Dar nu știu de ce am avut impresia

că îmi asculți bătăile inimii

E un sentiment necunoscut

Mă îmbrățișa uneori o umbră de zăpadă subțire

Probabil s-a întâmplat ceva

înainte să mă fi născut

Și chiar dacă n-am văzut pe nimeni de pe ziduri

căutându-mi urmele prin nisipul fierbinte,

ultimele riduri

s-au răzvrătit că nu te-au putut 

scoate din minte

25 ianuarie 2017

Cicatricile

Nu crede tot ce ți se întâmplă,

unele lucruri nu sunt ce par a fi;

cuvintele frumoase, jurămintele,

evadarea din universuri paralele

sunt simple prefăcătorii

Nu-ți lăsa inima nesupravegheată,

există hoți de inimi peste tot.

Cineva ți-o va purta în piept, o vreme,

să simtă cum bate o inimă adevărată, 
fără atele,

după care o va arunca în praf,

nu înainte de a o toca bucățele

Te vei recompune din propria cenușă

sfidând matricile

Vei zbura într-un târziu mai departe

prin secvențe de cer neștiute, prin tâmple,

dar îți vor aminti întotdeauna de visele frânte

cicatricile

25 ianuarie 2017

Îl voi aduce înapoi pe Dumnezeu

Sunt viu, Patrie, nu mi-e teamă de fiare,
Chiar dacă lanțurile silei mi-au intrat în trup,
Tot se mai zbate-n mine o ninsoare
Și ca să ai o viață viitoare
Blestemul ce te-apasă am să-l rup

Că nu se poate ca să se întâmple
La nesfârșit perfide nedreptăți,
Îmi curgi ca un balsam prin tâmple
Pustiul de istorie se umple
Și-n suflet cresc sublimele cetăți

Mi-e inima o hartă neîncepută
În care n-au pătruns fanarioți
Să-i toarne Basarabiei pe gât cucută
Și pe această infernală rută
Voi înfrunta cohortele de hoți

N-o să-ncetez să-ți apăr geografia
Pe care ți-a cedat-o Dumnezeu
Mă lupt la baionetă cu prostia
De câte ori mă strigă România
Deasupra mea plutește-un curcubeu

E pegra-ntinsă peste tot cu șpaclul
Vin migratorii de te jecmănesc
Dar am să-i dau pe toți de-a berbeleacul
Să vadă românimea c-ăsta-i leacul
Și poate pân la urmă se trezesc

Toți vulturii-ncuiați în altă eră,
Ce se opun statutului de slugi,
Voi da de ziduri cu acea himeră
La care saltimbancii triști aderă
Seduși de eticheta de pe blugi

E timpul să se facă iar lumină
Și chiar dacă de multe ori mi-e greu
Voi săgeta iar Fiara cea haină
La care turmele de proști se-nchină
Și-l voi aduce înapoi pe Dumnezeu


22 ianuarie 2017

Altminteri am fi știut

Dintre minunile pe care le-am văzut

tu ești cea mai frumoasă

Tot ce simți astăzi vreau să treacă prin mine ca un glonț

Numai așa ne vom amesteca visele

și ne vom căuta fără încetare prin sânge
prin golul pe care-l respiri,

în toate înserările, când se aprind luminile orașului, abisele

în toate diminețile vieților trecute și viitoare

niciodată prea devreme, întotdeauna prea târziu

pentru o evadare

Dintre toate tristețile pe care le-am trăit

tu ai fost cea mai profundă,

fiindcă tot ceea ce ai simțit

nu ai împărtășit cu mine

și n-ai lăsat în secundă
 decât semne de întrebare

scrise pe ușa trântită peste inimă

la întâmplare

Dintre toate poveștile magice de iubire

aceasta a fost cea mai falsă

altminteri

am fi știut de ce s-au întrupat în oameni obișnuiți

personajele principale

peste care uitarea se varsă

21 ianuarie 2017

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (55/2)

Urgiile lui Hagi * ANAF bagă concurența în sevraj * Plagiat la Ministerul Injustiției * Carul (TVR) cu boi * Sex în timpul orei de ”Prelucrarea lemnului” * Hoțul de diamante * Dosarele SRI * Pe Dodon îl mănâncă hârșia * Cele mai tari prostituate din lume *  Legea grațierii politicienilor corupți * Exclusivitate: adevăratul discurs al lui Donald Trump! * Demnitari de Vaslui * A fost un dobitoc * Manipularea prin incendii * ”Lupta anticorupție -  farsă în cinci acte” * Întinerirea vaginului la hartiști * Voievozii și vagabonzii


Hagi, filosoful absolut, îi apreciază pe fotbaliștii care la zece seara stau cu play-station-ul în mână, spre deosebire de ceilalți, care merg prin diverse locuri de pierzanie cu tot felul de coțofene și fac, pardon de expresie, ”urgii”. Joacă tare Hagi, nu se lasă până nu-l dă pe Gigi Hegel-Becali de pe soclu. * În magazinul ANAF din Târgu Jiu se vindeau droguri de mare risc la prețuri care au băgat concurența în sevraj: 0,25 lei plicul! Ca să nu se prindă ceilalți gabori pe etichetă au scris ”îngrășământ”. De câte ori nu v-am atenționat că oculta mondială v-a pus ceva în aer, în apă, în prezervative, ca să nu mai știți ce faceți la urna de vot?! Dar voi, nu și nu, că așa e bine, așa merg treburile în spațiul carpato-danubiano-hipnotic. * Culmea plagiatului: să te cheme Florin Iordache și să plagiezi din MRU într-o teză de doctorat susținută la Chișinău! Faptul că ai ajuns Ministrul Injustiției din România e ceva firesc, în condițiile în care pe aici strâmbii îi înghit pe cei drepți. * În carul cu boi al TVR s-au răsturnat, de Ziua Culturii Naționale, fiul colonelului de securitate Patapievici și fiul ploii, Lucian Boia. Impresia generală a fost că Eminescu, mort, e de un milion de ori mai viu decât ei. Lumea nu se pune la mintea lor, nici nu-i bagă-n seamă. Îi bagă altundeva. * Doi elevi din județul Neamț au făcut sex în timpul orei de prelucrare a lemnului. Un fel de lucru manual, dar cu partener(ă). Probabil li se va scădea nota la purtare fiindcă piesa a fost defectă. O fi fost dornul de vină, o fi fost rașpila, naiba știe! Proful n-a fost la oră, a ajuns abia la țigara de după.. * ”Dacia” a vândut peste 580 000 de autovehicule în 2016, majoritatea în UE. Păcat că profitul se duce în Franța...* Un român a furat două inele cu diamante în valoare de 5,2 milioane de euro, printr-o simplă scamatorie tip ”alba-neagra”. A înlocuit cutia cu o alta asemănătoare, în care erau tinichele. Din păcate pentru acest hoțoman care a încercat să repatrieze o parte din ce s-a furat de la noi, a fost prins, la București, în timp ce negocia cu niște evrei vânzarea unuia dintre ele. Acum poartă brățări. Dar, cine știe, poate le înlocuiește și p-alea... * Cică lupta pentru putere, faza pe unitate, s-a încheiat. Domnul Coldea a fost trecut în rezervă. Stați cuminți, ăștia nu trec în rezervă decât cu picioarele înainte! Chiar dacă Coldea e agent american second-hand, nu se știe când va mai fi nevoie de serviciile sale. Păi dacă deschide toate dulapurile pe care le are, vă îngroapă în bani. A pățit-o colonelul Bărbulescu care era să se sufoce când a găsit în vestiarul de la servici al generalului 500 000 de dolari! Drept urmare, ca să nu  aibă eventuale probleme de sănătate, a fost mătrășit din sistem. Banii negri e ochiul dracului...* Dodon militează pentru Moldova Mare, după ce Putin l-a scărpinat în coarne. Măi, drace, nu te astâmperi? Te mănâncă hârșia? Or să te scarpine moldovenii cât de curând. Cu furca. * Putin susține, cu argumente irefutabile, că prostituatele rusoaice sunt cele mai tari din lume. Imediat, moldovencele l-au dat în judecată la Tribunalul Internațional de la Făurei. Nu-l vedem bine pe Vladimir Vladimirovici. Mărturia lui Trump nu-l va ajuta deloc fiindcă, deși a luat tot estul Europei la ștangă, n-a pătruns și-n spațiul carpato-danubiano-erotic. Că dacă pătrundea nu mai avea parale pentru campania electorală și ar fi trebuit să apeleze la Dragnea și Grindeanu. Ba, ar fi luat și masa cu ei * Ion Besoiu și-a pus aripile de înger, a spart fereastra cerului și s-a strecurat dincolo * Legea grațierii vrea să scoată corupția de la pușcărie, ca să umble liberă pe stradă și să ne dea în cap. Bagabonții care au intrat la mititica licențiați în dreptul mafiotului, vor ieși doctori docenți. Pe lângă aceștia, vor scăpa de lanțurile de la picioare și câțiva găinari, dar vor profita ca să-și îmbunătățească CV-ul și golanii electorali care au scos morții la vot sub amenințarea judecății de apoi de la partid. * Totuși, să-i scoți din pușcărie pe toți hoțomanii fără adăpost, pe codul ăsta roșu de sărăcie, mi se pare inuman. PSD-ul își trădează electoratul. * Un grup de generali patrioți, care-și petrec viața între metafizică și colecționarea de case, ne-a pus la dispoziție discursul integral al celui de-al 45-lea președinte american, soțul Melaniei Trump, distinsul domn Donald. ” Măi, mânca-v-aș găinile și voi mie câinele, uite care-i barosăneala! Vreau să le dăm de muncă la americani, chiar dacă nu prea le place, ca să ne îmbogățim și mai tare. Și dacă punem ban pe ban, la viitorul baiaram, îl putem invita pe Florin Salam. E scump, dar e pe sistem, nu ca lăutarii ăștia supraevaluați de la Hollywood și Las Vegas, colț cu Clejani. Așa că o să construim căi ferate, poduri, șosele cu centuri largi, o să fie belea, n-o să mai puteți de bine. Dacă restul lumii se duce pe copcă, e problema ei, mi se rupe, America trebuie să fie înainte de toante. Pardon, înainte de toate. Avem niște alianțe, vom face și altele,  Cu Melanie sunt la a treia. Pe islamiști o să-i radem, că prea ies în evidență cu bărbile alea de neam prost. Ăilalți aveți grijă la granițe, că e unii care ar sări pârleazul dacă nu beliți ochii cât sarmaua. De mâine omenirea se va schimba, mânca-v-aș ochii, o luăm în altă direcție. Scapă cine poate! Vom reda Americii măreția și bogăția. Restul mapamondului lumii, Dumnezeu cu mila! Îi mulțumesc lui Barack că a asigurat o tranziție ușoară, dar, mai ales, Michellei Obama că e beton, panteră neagră, nu alta! Le mulțumesc Clintonilor: fără ei n-aș fi ajuns aici! Bill, nu fi supărat, Biroul Ovul e pe mâini bune. Hai că v-am pupat pe portofel și pe voi, copiii de pripas ai Europei, care ați poftit la masa mea! Vi s-a tăiat bon fiscal? Bine, marș acasă! Ne mai auzim cu auzul urechii...” Asta a fost tot. Emoționant până la lacrimi de crocodil. Și orice ar spune adversarii lui Trump, are și un lucru frumos: pe Melanie. Chiar că e prima damă a Americii! Și, culmea, la festivități a venit îmbrăcată. A fost o mare surpriză pentru Donald. N-o mai văzuse niciodată așa...* Un derutat de Vaslui, nu i-am reținut numele de filosof al trădării, o face pe deșteptul: ”De la Ana Pauker, din Vaslui n-a mai ajuns nimeni ministru.” Păi n-a fost de ajuns? Nu e suficient că ați trimis în Cameră, printre atâtea amante nevinovate, un violator cu patalama? Nu e o acuză, e firesc ca Vasluiul să aibă un asemenea reprezentant. Dar să vreți și ministru? La ce portofoliu? La Afacerile Europene de pe Centura Politicii? Hai, că prea vă-ntindeți ca niște coarde profesioniste! * Odiosul personaj care se dă în bărci cu puterea și pretinde că e Avocat al Poporului susține, cu argumente ciorbești, că a atacat la Curtea Constituțională și ordonanța din 1997 pe care, să vezi chestie, o dăduse chiar el! A uitat să ne spună dacă a fost dobitoc de la început sau a contactat boala recent...* Clubul Bamboo a ars, pentru a doua oară, din temelii. La mijloc, ca și în cazul ”Colectiv”, este vorba de o mână criminală. Celelalte teorii - că s-a fumat înăuntru, că s-au aprins spiritele prea tare, că inimile scăpărau precum brichetele chinezești - sunt apă de ploaie. Aceste incendii sunt altceva decât par. Sunt scenarii de dărâmare a guvernelor. Criminalii din spatele politicienilor, măcinați de boala puterii și a banului public, în care nu se mai pot lăfăi oricând au chef, n-au niciun scrupul. Pe fondul demonstrațiilor împotriva  legii grațierii, niște victime la Bamboo ar fi declanșat o răzmeriță greu de controlat. Evident că distinșii cheflii aflați în acest stabiliment de chiloțăreală și distracție sunt simpli cobai într-un laborator de experimente extreme la scară mică. Pe ușa marelui laborator în care se pun bazele definitivării dezastrului scrie România. * În troaca cu tărâțe a corupției a sărit cu râtul înainte și Alina Mungiu-Pippidi. Numai proștii mai cred că nu e un lucru absolut firesc. * Vă întrebați, poate, de ce foarte mulți ani anticorupția a stat ca Lăbuș, cu botul pe labe, în timp ce vulpile politice jumuleau găinile din cotețul statului cu fulgi cu tot. Hai să vă luminez tot eu, că tot n-am nicio treabă. În vremea aia, doamna Kovesi era o simplă guristă în ansamblul folcloric al Procuraturii, aflat în turneu pe Valea Prahovei, unde o concura cu succes pe Roxana, Prințesa Ardealului. După care se plimba romantică prin vie așteptând s-o smulgă din letargie vânturile de vest. Așa cum am spus-o de atâtea ori, lupta anticorupție e o farsă în cinci acte: Reținerea, Plimbarea prin fața camerelor de luat vederi, Arestul la domiciliu, Condamnarea simbolică, Legea grațierii. Totul e atât de bine scris și regizat încât ar trebui să primim și Premiul Nobel pentru Literatură de Consum și Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin de realitate. * Alex Velea, un fel de manelist pe invers, n-a făcut public numele puradelului său până n-a scos certificatul de naștere, ca să nu-l fure altcineva! Pe nevinovatul copil îl cheamă Akim. Nume rar, într-adevăr! * Liviu Guță se laudă că le-a cântat refugiaților. Minte, e încă în viață! * Concomitent cu instalarea lui Trump în Biroul Ovul, Adriana Bahmuțeanu, această Monica Lewinski cu gura cât o șură, și-a întinerit vaginul. Nu-nvie mortul, e-n zadar copilă! * Băi, ați auzit de unguri? Ia să vedem cum ne-am procopsit cu asemenea vecini, evident tot cu ajutorul ultimului mare cronicar și-al istoriei sale necenzurate: ”Prin secolul IX , românii trăiau bine-mersi în obști sătești. Muncă, distracție, procreație. Nu tu campanie electorală, nu tu alegeri. Impozite, ioc. Că românii în copilăria lor aveau cap și s-au lipsit de acele lighioane denumite generic finanțiști, parlamentari, consilieri sau, pur și simplu, specialiști. Voia bună a ținut și după ce s-au organizat în cnezate și voievodate, că Gelu, Glad și Menumorut erau băieți faini, din topor, la ei vorba era vorbă și ajunseseră șefi prin merite în câmpul muncii cu migratorii nu prin redistribuire. Și, lucru elocvent pentru morala acelor timpuri, nu se folosea termenul de algoritm. Dar vremurile fericite n-aveau să dureze o veșnicie că pe la sfârșitul secolului și-a băgat Scaraoțchi coada și i-a adus prin părțile noastre pe unguri. Vagabonzii ăștia, cu belciug în nas și blănuri de vulpe pe umeri, se hrăneau numai cu carne frăgezită sub șeile cailor, modalitate folosită și de huni care tot prin Panonia tăiaseră frunză la câini. Până să ajungă aici, porniți din regiunea munților Altai ( din Asia, evident ), pe la 830 se jucau de-a mama și de-a tata între Don și Nipru, iar pe la 889 se aflau la Atelkuz. Aici, diferitele triburi de carnivori se unesc sub conducerea unui posesor de frână de muci numit Arpad, după care sunt bătuți la meserie de bulgari și de pecenegi. Lucru care nu i-a deranjat prea tare pe cei care au scăpat cu fuga că erau obișnuiți cu forma asta de terapie, singura care le pria de altfel. După ce au rătăcit prin Carpații Răsăriteni și Galițieni cam vreun an de zile, au ajuns în Câmpia Panoniei pe la 896, de unde organizau expediții de pradă. Ulciorul le-a mers la apă până în 955 când neamțul Otto cel Mare i-a fript urât la Lech, potolindu-i pentru o vreme. Trebuie să știi, iubite cetitorule, că nașparlii ăștia îndrăgeau munca ca dracu tămâia și singura lor sursă sigură de venit , neimpozabilă, era jaful. Așa că au năvălit în Transilvania unde locuitorii erau blânzi și, mai ales, harnici, afront cumplit la adresa popoarelor migratoare care nu-l vor trece cu vederea. Românii n-aveau decât arcuri, așa că au apelat la arma lor predilectă, dragostea de țară, armă care n-avea cine știe ce preț la occidentali, dar care pe noi ne face să ne simțim din când în când mai aproape de inima lui Dumnezeu. Primele întâlniri de amor fierbinte dintre maghiari și ai noștri s-au consumat cu intensitate maximă și au fost descrise cu lux de amănunte de notarul anonim al regelui Bela al IV-lea în ” Gesta  Hungarorum”. Acolo se povestește cum au venit vecinii noștri conduși de Zulta, să-i ia ținutul lui Menumorut. Voievodul i-a transmis bozgorului că nu-i va da nici cât un deget din pământul țării sale și cu asta s-a declanșat chilabaul. Treisprezece zile de lupte crâncene!... Mai crâncene decât în PNL. Și ce coincidență: n-a biruit nimeni! Zulta pierdea din ostași și aspectul ăsta nu-i convenea, că ungurii nu erau atât de numeroși pe cât erau de-ai dracului. Așa că a intrat în contact cu cel pe care nu-l putuse birui și i-a cerut tam-nesam fiica de soție. Culmea e că Menumorut a fost de acord fiindcă, privindu-l cu atenție pe Zulta, a observat că tipu e de viitor: semăna bine cu Victor Ciorbea când își pierde ochelarii. Că și atunci sașiii aveau căutare pentru inducerea în eroare a electoratului: semnalizau stânga și făceau la dreapta, sau invers, după cum bătea vântul istoriei. Menumorut i-a dat zestre fiicei ținutul său, păstrându-și pentru sine doar cetatea Biharea, pe care până la urmă tot Zulta și nepoții voievodului au stăpânit-o după decesul acestuia, firesc și natural, survenit la momentul potrivit. De dragostea asta cu sila a vecinilor nedoriți de la Apus nu vor scăpa prea curând voievodatele românești din Transilvania, și nici cele din Moldova și Țara Românească nu vor avea liniște până în secolul al XIV-lea, când le vor scărpina bine pielea. Dar acele minunate evenimente le vom parcurge cu inima plină de bucurie altădată, iubite cetitorule.
       Cel mai bogat voievodat transilvan din acea vreme era cel condus de Gelu Românul care-și avea reședința permanentă la Dăbâca, lângă Cluj. Gelu avea în subordine și niște slavi ce se dăduseră pe brazdă de nevoie și erau simpatici foc. Voievodul îi acceptase că aveau un simț politic de invidiat, ba chiar unul mai de stânga, de-l chema Iliescu, reușise la un moment dat să aducă tot poporul la un consens. E drept că după consensul ăsta , bogata țară a valahilor nu mai făcea două parale și stătea agățată pe marginea prăpastiei, dar, orișicât, experimentul a meritat că numai astfel a reușit să se afirme și unul mai de dreapta de-l strigau tovarășii de caterincă Emilică care, analizând situația, a avut inspirația de a o împinge în prăpastie, că amețise săraca patrie de atâtea promisiuni. Dar cu Gelu nu era de glumit, i-a dat pe politruci pe scările istoriei și i-a indicat purtătorului de palavre Răzvan Ridiculescu: ” Trece-i la rubrica „și alții...” Gelu și arcașii lui l-au întâmpinat pe Tuhutum cu mult simț de răspundere provocându-i un gol important în inventar. Însă, după cum adeseori spune cronicarul, ”prost să fii, noroc să ai”, așa că soarta luptei avea să o decidă un eveniment neașteptat, dar fericit pentru șleahta lui Tuhutum. Gelu, care era un român desăvârșit, adică avea mania colecțiilor de săgeți, a luat de la unguri un snop. În spate, din nefericire. Văzând în ce hal l-a adus hobby-ul său, calul l-a retras pe malul Someșului cu gândul nerostit să-i facă o morală strașnică, să-l țină minte toată viața, adică maximum două-trei ceasuri, că Gelu luase metroul spre lumea ailaltă din mers. ” Și-gândea calul- poate o să termine odată cu chestiile astea că pare om serios”...Promoușăn: Săptămâna viitoare o să publicăm stenograma ( strict secretă ) ultimei convorbiri neprotocolare dintre Gelu și calul său, desfășurată pe malul Someșului sub nasul lui Sorin Mitu pe care cei doi palavragii l-au lăsat la pielea goală. Cum s-au rostit adevăruri grele, nici nevasta istericului n-a scăpat netăvălită. Ba calul, pe care-l chema paradoxal, Măgăreanu, a dezbrăcat-o la pielea goală și pe hoașca a bătrână - de soacra lui Mitu vorbim...      

CONTELE DE MONTE-CRISTO

21 ianuarie 2017

Cărări îngropate-n asfalt

N-am să urăsc , dar nici n-am să uit
orizontul e atât de îngust și trufaș
încât nu se mai pot strecura dincolo 
decât rareori durerile de ocnaș

N-am să râd, dar nici n-am să plâng
suspendat ca o rană deschisă-n apus
va deschide amintirea o fereastră
prin care uitarea s-a scurs


N-am să mai privesc în oglinda mirată
din care cioburile au zburat
să taie alte văzduhuri
ce-n iarna grăbită ne-au secerat

Uneori fac călătorii fără sens
printr-un timp dinainte pierdut
mă strigă acel univers
și nu-mi amintesc unde ne-am cunoscut

Suspendat între lumi paralele
păianjenul țese cărări îngropate-n asfalt
pe care rătăcesc avatarurile mele
căutându-se unul în celălalt

E posibil să se întâmple accidente cumplite
la vreo intersecție fără indicatoare
pe unde trec holograme zdrobite
din viața pierdută și din cea viitoare


20 ianuarie 2017

Doar acea zi se va întoarce-n genunchi

La sfârșitul odiseei, numai atunci vei simți
Că ai trecut ca un fulger pe cer, c-ai trăit o singură zi.
Când te vor strivi de asfalt, flămânde, copitele,
Va fi prea târziu să-ți despletești aripile

Prin ochiul verde, uneori albastru, însângerat,
Se sparge oglinda în care ochii ei au tremurat.
Se amestecă secundele izbindu-se de teama altor opreliști,
Doar acea zi se va întoarce-n genunchi dintre atâtea priveliști.

Oare-i prea târziu să se spargă în zid o fereastră
Prin care s-a strecurat acea zi ca o floare albastră?
Să trecem dincolo nemaicerșind zilele vagi
Sfărâmate-n copite de caii sălbatici mânați de ochii tăi dragi


19 ianuarie 2017 

De când cu Eminescu

Priviți luceafărul la noapte, se-ntoarce-o clipă înapoi,
Deși-i atât de grea și lungă sfârșita cale pân la noi!
Deschideți inima să intre lumina stelei ce-a pierit
Demult vederii noastre absente, dar niciodată n-a murit!

Închideți ochii să vedeți  ce-a fost sublim, covârșitor,
Ce a putut să izvodească din seva lui acest popor!
Să trageți clopotele aprinse de atâtea așteptări fecunde,
Și unde gândul neînțeles nu a putut nicicând pătrunde

Lăsați un înger să vă spună acele adevăruri crunte,
Și-n inima-i de uriaș cu stea de Făt Frumos în frunte,
E loc pentru visări și mări definitiv albastre,
Pe care uneori plutim răpuși de spaima vieții noastre

I-au zis, ca să ne fie veșnic, Eminescu, parcă,
Ne-am îmbarcat cu îngerii seduși pe-o arcă,
Ce-n noaptea veșniciei negre și adânci
Străpunsă-a fost ca florile de stânci.

Măcar acum, când nopțile înghițiră luni, 
Și n-are cine să incendieze anexa casei de nebuni,
Să-nchidem ochii strânși, să fim cu toții,
Trecuți de pragul blestemat al morții,

De unde îngeri palizi ne pătrund în sânge,
Pe unde frunza plopilor de-îndepărtare plânge ,
Și se înalță haosul suprem din haos,
Iar Maica Prea Curată lăcrimează în pronaos...

E-atât de bine, Doamne, când se-nfioară lacul
Iar nufărul își ia de mâna-nsângerată macul,
Pășește peste vârfuri clipind copilăria,
De când cu Eminescu, altfel e România...

De când cu Eminescu, altfel este iubirea,
De când cu Eminescu, altfel e nemurirea
De când cu Eminescu, altfel privim spre cer
De când cu Eminescu nu ne mai este ger

De când cu Eminescu, timpul e o fereastră,
De când cu  Eminescu, floarea e mai albastră, 
De când cu Eminescu, ne-am înălțat mai sus
Da, Doamne, Eminescu e pentru noi, Iisus

14 ianuarie 2017