La sfârșitul odiseei, numai atunci vei simți
Că ai trecut ca un fulger pe cer, c-ai trăit o singură zi.
Când te vor strivi de asfalt, flămânde, copitele,
Va fi prea târziu să-ți despletești aripile
Prin ochiul verde, uneori albastru, însângerat,
Se sparge oglinda în care ochii ei au tremurat.
Se amestecă secundele izbindu-se de teama altor opreliști,
Doar acea zi se va întoarce-n genunchi dintre atâtea priveliști.
Oare-i prea târziu să se spargă în zid o fereastră
Prin care s-a strecurat acea zi ca o floare albastră?
Să trecem dincolo nemaicerșind zilele vagi
Sfărâmate-n copite de caii sălbatici mânați de ochii tăi dragi
19 ianuarie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu