Cărări îngropate-n asfalt

N-am să urăsc , dar nici n-am să uit
orizontul e atât de îngust și trufaș
încât nu se mai pot strecura dincolo 
decât rareori durerile de ocnaș

N-am să râd, dar nici n-am să plâng
suspendat ca o rană deschisă-n apus
va deschide amintirea o fereastră
prin care uitarea s-a scurs


N-am să mai privesc în oglinda mirată
din care cioburile au zburat
să taie alte văzduhuri
ce-n iarna grăbită ne-au secerat

Uneori fac călătorii fără sens
printr-un timp dinainte pierdut
mă strigă acel univers
și nu-mi amintesc unde ne-am cunoscut

Suspendat între lumi paralele
păianjenul țese cărări îngropate-n asfalt
pe care rătăcesc avatarurile mele
căutându-se unul în celălalt

E posibil să se întâmple accidente cumplite
la vreo intersecție fără indicatoare
pe unde trec holograme zdrobite
din viața pierdută și din cea viitoare


20 ianuarie 2017