Dragostea e o fiară nemiloasă
căreia nu-i poți pune opreliști
Te ridică la cer
și te izbește de priveliști
până când devii orizont
Simți cum te sfâșie fiecare aripă
ce-ți țâșnește din inimă
cum țâșnește sufletul dintr-un mort
Când plouă
te întorci ca o lacrimă
din nopțile târzii
așteptând ca floarea de nu-mă-uita,
copleșită de sete,
să te soarbă până la capătul lumii
și încă o zi.
Dragostea e un fir de iarbă
ce străbate existența fecundă
Cu ea se hrănește sufletul
până la sfârșitul timpului
și încă o secundă...
23 iunie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu