SĂ-NTINDEM ARIPILE VECHI DE CEARĂ

 Viața mă ține într-o carcasă de fier,

aripile mi se zbat înlăuntru,

sufletul  îmbrățișează văzduhul

și-mi deschide fereastra să intru

Nu știu de ce accept regulile meschine,

întotdeauna am rupt barierele cu-n surâs,

ce se întâmplă astăzi cu mine

de nu mai privesc orizontul de sus?

Mă definește zborul invers

împotriva sentințelor bizare,

am străbătut întregul univers

printre oameni de sare

Ce se întâmplă cu mine de accept

să zbor de unul singur prin golul din jur?

Deschide ușa, suflete,

te conjur!

Știi că împreună suntem de neînvins,

nicio sabie nu ne poate străpunge,

lasă timpul ce-ntre noi s-a prelins,

poate ne va ajunge!

Să-ntindem aripile vechi de ceară

până la capătul pământului, de la-nceput,

și să lăsăm ființa să ne doară

ca înainte să ne fi născut...

13 iunie 2021