LACRIMI DE NUFĂR

Uneori mi se așază un bolovan pe inimă

și nu mai pot să respir,

zadarnic ninge cu petale

de trandafir

Nimic nu se schimbă,

neputința e la fel de mare,

întind mâna spre cer,

dar se usucă și moare

Atunci aș vrea să-ți spun ceva

numai să te aud râzând,

chiar dacă amurgul trece

peste munții inimii plângând

Te cert pentru că atât te-ai rugat

să nu rătăcești calea cea dreaptă,

îngerii din destinul trucat

nici nu știu ce așteaptă

Lucrurile pe care nu le-ai putut face

sunt împrăștiate prin sânge,

câteodată, în noaptea adâncă,

se aude tăcerea cum plânge

Atunci pietrele de moară 

se îmbrățișează în pântec,

în sufletul-cufăr,

și toate durerile se strecoară

printre flori de zefir

și lacrimi de nufăr

Nu se schimbă nimic, 

neputința e la fel de mare,

întind mâna spre cer,

dar se usucă și moare...

31 mai 2021