De s-ar putea ceasornicul din turn
să bată înapoi măcar un veac,
și clopotul de veghe taciturn
să redevină paznicul nocturn,
iar eu în lemn de foc să mă prefac,
aș arde fiecare clipă amară
ce-a-nlocuit puterea de a fi
un om luptând adesea ca o fiară
pe un peron înlăcrimat de gară
zidit între oglinzile pustii
Și-aș sparge-n cioburi nemiloase
tăcerile de crom și de bazalt,
și-aș arunca tristețile din oase
și toate ascunzișurile dureroase
să fiu întotdeauna celălalt
Pe tine te-aș privi ca pe-o minune
și mâna ți-aș întinde-o prin perdea,
întreaga existență să răsune
de câte ori am să te strig pe nume
mirându-mă că încă ești a mea
Și-n orele de liniște și pace
când fluturii de pază vor dormi,
petală cu petală te-oi desface
și-n timp ce universul tace
de la-nceputul lumii ne-om iubi
Și nu vom accepta o nouă eră
în care să ne fim tristeți,
de vor cădea toți munții în arteră
vom alunga și ultima himeră
ce colorează caii pe pereți
Și totuși, dacă clopotul va bate
doar înainte timpul rupt din stea
și vom călători numai spre moarte
îmbrățișați în filele de carte,
amar voi fi, amara mea...
5 iulie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu