FRUNZE AMARE

Din mine strigă frunzele amare,

Se-ngrămădesc să-și facă loc în sânge,

Doar vântul mai suspină pe cărare

Și-n cer se-aude Dumnezeu cum plânge

Și nu-nțeleg nici azi ca-n alte vremuri

Ce ierni cumplite vin din viitor,

În ochiul meu amar te simt cum tremuri

Ca eu să-ngheț înaintea tuturor

Și parcă mi-ar fi dor de înverzire,

De câte ori cad frunzele-n tranșee,

De-atâta vis și nălucire

Nu mai găsesc adresa ta, femeie

Strivit de toamnă, amestecat în hume,

În ceasul de pe urmă redevin noroi,

Și nu mai spun nimic din ce pot spune,

Prin suflet bântuie strigoi

Se scurge dimineața în pahare

Și-amurgu-n brațe răsăritu-și strânge,

Doar vântul mai suspină pe cărare

Și-n cer se-aude Dumnezeu cum plânge...

2 octombrie 2022