Noi ne-am iubit în râuri de cerneală,
o toamnă inocentă se rătăcise-n sânge,
dacă mai stăm îmbrățișați va plânge
întreaga emisferă cerebrală
Prin sala de așteptare-a fericirii
mai trec desculți din când în când
străjerii din armură lunecând,
abandonați pe treptele iubirii
Luminile amurgului se-aprind
să-i facă umbrei loc de întrupare,
în inimă se stinge o chemare
și-n golul dimprejur doar cai murind
Noi ne-am iubit atât de nefiresc,
de pătimaș și de nesocotit,
că nu mai știm de ce ne-am mai iubit
și-am evadat din iadul pământesc
Și totuși am visat cândva că noi
o să renaștem cum am vrut să fim,
și-n disperări de cosmos să iubim
amprenta risipită prin noroi
La căpătâiul nopții Sfânta Vineri
va așeza vechi călimări de fum,
să ne iubim în praful de pe drum,
că-n sala de-așteptare nu e nimeni...
10 octombrie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu