Cum a devenit Gigi Becali scriitor

                         Aproape nimeni nu mai e interesat de cine câștigă campionatul ci de cine o mai ia cătinel spre țuhaus. De curând s-au așezat la celulele lor Gheorghe Ștefan ,zis Pinalti, cel care a introdus tradiția folcloristică românească în camerele unor arbitri străini ,și Marian Iancu, butoiul de osânză și tupeu care a călărit Timișoara până i-au ieșit ochii din cap după modelul patentat la RAFO Onești. Nici marele Mititelu nu se simte mai bine deși s-a pus în slujba Justiției doar, doar îi va ajuta să ajungă la Mititica pe Nașul și pe Corleone. Din nefericire, n-a reușit mare lucru. Pe banca de rezerve se încălzesc de zor Marius Stan, tartorul Galațiului, Dumitru Bucșaru, paiața de la Urziceni,  și Arpad Paszkany, pionul serviciilor secrete maghiare, ceea ce l-ar putea salva în eventualitatea unui troc la nivel înalt. Adică ei îl vor extrăda pe Arpi, iar noi le vom da Ardealul. Peste bot.

                  Deci marele meci se joacă între DNA și hoții de la cluburi. Justiția are un atac penetrant, dovadă că a umplut pușcăriile cu alde Becali, Nețoiu, Copos ,MM Stoica, Pădureanu ori Borcea, adică exact cu ăia de se jucau prin Liga I de-a Dumnezeu deși n-aveau nimic sfânt în ei.

                  Dar băieții veseli de la răcoare au început să contraatace pe toate fronturile de se zguduie mapamondul. Vârful de lance e însuși Gigi Becali, luptătorul luminii stinse, oratorul neîntrecut în agramaticalități - ca să citez din filologul Gică Hagi -care pune virgula între subiect și predicat și când vorbește. Ei bine, dușmanul de moarte al limbii române a anunțat apariția primei cărți, scrisă și vorbită chiar de el.

                 Iată, iubiți cititori, cât de mult schimbă pușcăria un om și ce rol educativ grozav are! În loc să-l strice, să-l învețe trucuri noi prin care să fure și mai mult, l-a transformat într-un mare scriitor. Chiar unul colosal, pentru că la banii lui nu și-ar putea permite să fie unul de duzină. Și,oricum, nu i-ar fi permis familia. Imaginați-vă ce-ar zice verii lui dacă ar descoperi că Gigi Magnificul ar fi un scribălău de duzină? N-ar zice nimic că nici ei nu știu să citească.

               Totuși, mă întreb, cum a putut Gigi să se apropie de un lucru diavolesc cum este scrisul? Tocmai el, care avea niște principii ferme în această privință! Să fie de vină Dan Pavel sau  spațiul contracenționar? Sau doar a vrut să ne facă concurență neloială, să ne demonstreze că nu-i mare vrăjeală să dai cu pixul? Dracu știe, cert este că la Jilava a intrat un semianalfabet care a citit cu o carte mai puțin decât Băsescu, iar de la Poarta Albă va ieși un Thomas Man cu chimirul plin de best-seller-uri. Primul dintre ele va fi "Muntele  vrăjelii",  în ediție de lux, cu o prefață de MM Stoica. Vor urma, mai mult ca sigur, și altele : "Cum am furat primul milion" ,  "Bătrânul și marea devalizare" ,  "Terenurile nimănui " și ,evident ,  "Steaua fără nume " . Că va aborda toate genurile, la geniul lui ar fi și păcat să se oprească . Și cine l-ar putea împiedica? Odată pornit ar scrie și încătușat, orice vrea el. Chiar și Biblia. Și ar povesti de la fața locului cum a fost răstignit Iisus și ce i-a declarat, în exclusivitate, pentru  România-OTV.

             Sper să nu vă întrebați cum e posibil?! Foarte simplu: Gigi era unul dintre cei doi tâlhari. Ăla cu pixul între degetele de la picioare...

11 noiembrie 2014

GÂNDITORUL DE LA HAMANGIA

       "Soarta mea a fost hotărâtă de destin ", zicea socratic Marean Vanghelie, surprins și el de cât de multă filosofie trage de mușchiul țigănesc de pe abdomenul burții proprietate personală. Adevăr grăit-a, însă nu numai soarta-i a fost hotărâtă cu atâta amuzament de destin, ci și traseul existențial, printre meandrele concretului, al lui Claudiu Răducanu, supranumit pentru inefabilul sistemului său filosofic, bazat pe ciorbă de momițe și mititei cu muștar, ”Gânditorul de la Hamangia”.

           Iute de picior și cu lipici la gol a  ajuns golgeter la Steaua, deși părea imposibil după cum se scărpina în cap când se uita în buletin și nu înțelegea de unde-l cunoaște pe tipul ăla din poză, că i-a mai văzut undeva fața de fraier coclit. N-a găsit răspunsul adecvat deși colegii de vestiar, doctori docenți în borfeturi, manele și miștouri, i l-au tot sugerat. L-au luat cam prea pe departe, tocmai prin Africa de Nord, și i-a fost imposibil să le priceapă bunele intenții.  

           Odată, când treceau un firicel de apă pe la Ciorogârla, Claudiu a fost întrebat cum se numește gârla respectivă. Ca să-l scoată din încurcătură,Trică, oltean cu un bun simț ieșit din comun și, totodată, un prieten desăvârșit, i-a șoptit:  ''E Nilul!''  '' Lasă-mă, Eugene, că știam! E Nilul, bă proștilor, vai de capul vostru...''

        Îmbâcsit de atâta cultură, cel mai tare înaintaș de pe mapamondul lumii a declarat într-un interviu că o dată cu performanțele au venit și banii și că se va muta cu familia într-un bloc-notes ca să aibă mai mult confort. N-a precizat dacă noua locuință va avea coperți din piele sau din vinilin din banalul motiv că, la valoarea lui, chiar nu conta, spațiu să fie. 

       Dar până la urmă nu toți fotbaliștii se trag din Kant ca Hagi, important e să ai bulan și s-o bagi în ațe. Ceea ce a și făcut Claudiu de a ajuns la Espanyol Barcelona. E adevărat, numai după ce catalanii n-au reușit să transfere un vârf de valoare. Antrenorul nu se dumirea de ce românul nu-i înțelege tactica, dar l-a băgat pe teren, doar plătiseră un milion de euro pentru el. Și inevitabilul s-a produs: a marcat și s-a bucurat în fața tribunei care, consternată și ea, s-a prăbușit cu spectatori cu tot.

        După acest incident a colindat pe la mai multe cluburi însă nu s-a mai întâlnit cu gloria de altădată. Ba, mai mult, a rămas și fără iubita lui nevastă care, cu ocazia divorțului, i-a luat și o mică amintire: toți banii. Pe care îi agonisise cu sudoarea frunții, pardon, a picioarelor, și pe care-i trecuse, din spirit de echipă și dintr-o proverbială prostie ,pe numele ei și pe al soacrei. ”Niște curve!'' după cum decretează cu patos și durere în conturi sora fotbalistului pe la toate televiziunile însetate de cultură acum când, în Mexic, omul-orchestră vroia să dea niște goluri în bancomate din poziție flagrantă de ofsaid. Adică poseda sălbatic niște carduri false. Probabil a fost băgat la înaintare de vreun antrenor de interlopi că pe el nu l-ar fi dus mintea atât de departe din firescul motiv că nu posedă așa ceva.

          Arestat și eliberat pe cauțiune, așteaptă decizia Comisiei de Disciplină și Ardei Iute din Mexic care l-ar putea trimite într-un cantonament prelungit. Condițiile nu-s prea grozave pe acolo pe unde lumea consumă fasole  în exces și zeamă de varză din pasiune, așa că ar putea să înduplece tribunalul folosind citatul senatoarei ierbivore Rozalia Biro care declara, convinsă de perenitatea spuselor sal e,că  ''nu am niciun biped în familie ''. Ceea ce mi se pare destul de evident și în cazul familiei gânditorului de la Hamangia ...

3 noiembrie 2014

editorial Arena Buzoiană 

LACRIMI ȘI SFINȚI

       Zicea  Emil Cioran că excesul de conștiință este fatal. Dar excesul de sfințenie o fi?  Că n-ai cum să numești altfel ceea ce a făcut și face Iosif Rotariu pentru un copil al nimănui .Casandra a fost arsă cu țigara, trântită de pereți, maltratată cu o cruzime înfiorătoare de bunică-sa, adusă în stadiul de râmă, mai mult moartă decât vie. Atunci a apărut sfântul Iosif din Timișoara care a înfiat-o, a îngrijit-o și a dus-o prin spitale să o întoarcă la o viață normală, să redevină om. Marele fotbalist a înfiat doi copii cu probleme deși avea doi copii ai lui perfect sănătoși, iar el însuși nu se simțea prea bine suferind o operație pe creier.

             Viața lui Rotariu este exemplară așa cum i-a fost și cariera de fotbalist. A jucat superb la Poli, Steaua și la Galatasaray. A fost un mijlocaș încântător, cu execuții memorabile. A fost un pianist al fotbalului dar nu s-a dat la o parte nici când a trebuit să care instrumentul cu clape pe scări .La mondialul din 1990 l-a anihilat pe unicul Maradona, fără să-i rupă picioarele, într-un 1 la 1 de poveste în care golul egalizator l-a marcat Balint, cu țeasta lui triunghiulară. Cred că de la acel gol i se trage lui Pele din Maramureș calviția șmecheroasă. Sau de la capacele pe care i le administra fără anestezie sensibilul Hagi cu scopul, de altminteri foarte nobil, de a-i veni mintea la locul predestinat. Ceea ce nu s-a întâmplat, dar ar fi putut să se întâmple. Oricum, i-a reglat niște bujii pentru că vorbește pe limba telespectatorilor cu șapte clase la fără frecvență când apare pe sticlă, ceea ce nu s-ar putea spune despre epigonul lui Schopenhauer.  De Hagi vorbim, cred că unii dintre voi v-ați dat seama, că vă știu culți la cutia ucrainiană.

              Prin această faună de superfotbaliști și-a interpretat partitura Iosif Rotariu, încântător ca o nocturnă de Chopin.

           Dar dincolo de talentul incontestabil, valorificat la posibilitățile ce i s-au oferit în acea perioadă, astăzi ne arată tuturor ce înseamnă să fii un mare om. Toți depravații de-și zic acum fotbaliști și rotesc bășica prin iarba din cluburi, printre silicoane și manele, precum purcica dovleacul, au un model  în față spre care ar trebui să privească cu evlavie. Și dacă nu-l pot urma, pentru că sfințenia este irepetabilă, ar putea măcar să-și pună niște întrebări asupra nonsensului vieții lor, să renunțe la două-trei dedicații a la Florin Salam și să doneze cât de puțin pentru înfăptuirea miracolului salvării Casandrei din ghearele disperării.

Lacrimile de fericire ale copilei ar trezi și-n acești risipitori ai propriei vieți sentimentul că n-au făcut,totuși, umbră gazonului degeaba....

28 octombrie 2014

editorial ARENA BUZOIANĂ

DE LA MAMA LOR

          În mod surprinzător, bunul Dumnezeu mi-a ascultat ruga de săptămâna trecută și l-a teleportat pe Satana într-un loc călduț, unde se simte ca peștele în fața Intercontinentalului. Totuși, ar fi bine să nu luăm numele domnului Pițurcă în deșert și să ne grăbim cu numirea noului selecționer, că nu-l văd pe fantele de București făcând prea mulți lindeni pe acolo. Că la șeici nu prea ține șmecheria de cartier iar babaroasele nu sunt văzute cu ochi prea buni.

          Tot așa cum nu-l vedem nici noi după egalul umilitor cu Ungaria, deși are o scuză cât se poate de serioasă: maghiarii au jucat călare, altfel nu se explică cum de alergau mai repede ca ai noștri. Ba, în plus, în minutul 45, Rusescu s-a împiedicat de funia de care erau priponiți caii de rezervă tocmai când scăpase spre poartă și-a venit de-a-mboulea de era să-și rupă trompa.

            Asta în timp ce, în tribună, românii le urau toate cele bune maghiarilor în limba noastră, iar gingașii mâncători de hot dog preparat bio ,direct sub șaua calului, ne întorceau complimentele tradiționale, într-un superb gest de curtoazie și dispreț reciproc, rostit în duioasa limbă a catârilor, ceea ce ,în spiritul european ce ne animă până la sufocare, a contribuit la cimentarea relațiilor de bună vecinătate și spionare reciprocă.

           Singurii care n-au înțeles semnificația profund istorică a momentului au fost niște neepilați de la firma de pază și batjocură care s-au pus cu bătaia pe pașnicii spectatori fără să mai facă deosebiri de naționalitate, religie, orientare sexuală, statut de ofițeri acoperiți sau simpli liber schimbiști. Potrivit acestora fanii ar fi trebuit să-și încurajeze așa zișii fotbaliști în liniște potrivit zicerii că tăcerea-i de aur.

                 Dar cum să taci când noul imn al Naționalei, scris de un beldigan poreclit Rafael, văr primar cu Shakespeare, din sonetele căruia s-a inspirat, îndeamnă abrupt la filosofie și masturbare non-stop prin elegiacul vers :" hai pe ei ,pe mama lor..". E clar că nici noi nu ne topim după unguri, dar să le furi modul de viață pe care l-au practicat vreo mie de ani pe mamele noastre nu e tocmai în trend cu învățătura creștină care zice să le întorci și celălalt obraz. Și când spun celălalt nu mă refer la o parte a sudului corpului omenesc.

Totuși, să nu facem un capăt de țară din asta, ungurii au venit, ne-au amărât zilele și s-au cărat în pusta mă-sii, dar mâine-poimâine ne vor vizita grecii, finlandezii, nord-irlandezii, ba chiar și feroezii, adică niște oameni mai subțiri. Cu mamele lor ce avem, că, în general, nu ne-au făcut nimic!

                     Să admitem că fanarioții ne-au cam stricat caracterul intransigent, programat pentru cinste până la uitarea de sine, iar finlandezii fac parte din aceeași familie fino-ugrică din care se trag și maghiarii, dar nu se compară cu deranjul milenar pe care ni l-au făcut urmașii Ciociolinei.

                   D-aia zic să le cam lăsăm mămicile să croșeteze liniștite jambiere și să lipească abțipilduri pe apărători, să nu sărim pe ele la primul zdrăngănit de chitară, fără preludiu și fără a fi împinși de o atracție fatală, și să abandonăm imnul ăsta degradant.

Ho cu tata ,ce v-ați supărat așa dintr-o dată? Nu-l abandonăm de tot, îl vom folosi doar la meciurile cu Ungaria...

                       P.S.Cât despre victoria cu Finlanda, nimic mai firesc. I-am bătut de când e lumea și pământul, deci istoria e de partea noastră. Și cu istoria nu te pui, mai ales când îl scoți din tranșeele fotbalului frumos pe Sânmărtean. Că fără el, după cum se manifestă echipa, ar fi o problemă majoră și meciul cu Feroe. Marele nostru noroc este că la Europene se califică toată lumea care are bani de drum...

19 octombrie 2014

editorial ARENA BUZOIANĂ

PUȚURCA

  Bă, eu v-am mai spus dar voi n-ați vrut să mă credeți: noi, românii, suntem nebuni de legat. Asistăm pasivi cum la țurca dintre Chiajna și Rapid niște croncănitori au aruncat cu o coajă de banană spre un individ care nici acum nu știe dacă e fotbalist sau capitala Noii Zeelande. Cică ăla  s-a supărat atât de tare că s-au plimbat colegii cu barca prin vestiar din cauza lacrimilor vărsate cu năduf că nu i-a fost aruncată întreaga banană ci doar ambalajul. Probabil, fructul îl ciuguliseră ciorile din triajul Giuleștilor altfel nu se explică misterul.   

                  Tot pasivi asistăm și la dezastrul echipei naționale desăvârșit cu măiestria-i proverbială de Victor Pițurcă, pe care l-au părăsit nu doar amantele gonflabile ci și norocul proverbial de la babaroase. În mod normal, într-o țară normală, alta decât România, un om cu bun simț și-ar fi dat demisia după prestația jenantă a trupei de mercenari pe care o coordonează spre noi culmi de prestidigitație și umilință .Păi dacă nu bați Ungaria, țară vecină și meschină, ce rost mai are să joci fotbal? Ce rost mai are să te numești român? Vai, ce vorbă mare am spus, de parcă băieții ăia ar juca fotbal. Nici vorbă ,joacă un fel de pi-țurcă dându-le maghiarilor posibilitatea de a bate ceardașul pe sufletele noastre.

                   Cu un portar care primește goluri chiar dacă adversarii nu trag pe poartă decât cel mult o dată pe sezon, și atunci tocmai de la lacul Balaton, cu niște fundași lenți ,prost plasați și incapabili să declanșeze un contraatac simplu, cu mijlocași care driblează numai de-a latul terenului ori care s-au născut dintr-o mamă curvă și-un tată bețiv, și cu atacanți model Dacia 1100, nici nu ne puteam aștepta la altceva. Satana, lipsit de noțiuni elementare de teoria fotbalului modern, a mizat pentru a mia oară pe mica ciupeală, pe un zar de fugă pe contraatac. Dar nu i-a ieșit că și-a scos asul de pe teren și a băgat-o pe mânecă din dorința narcisistică de a dovedi mapamondului, sistemului nostru solar și întregului univers  ce  mare antrenor este el.

Odată cu schimbarea lui Sânmărtean, singurul fotbalist din acest meci, s-a dus pe apa sâmbetei toată poezia serii de octombrie. Pe teren au rămas niște saltimbanci, niște clovni triști care se strâmbau la mingea de fotbal doar, doar le va spune cum s-o folosească, care e scopul rostogolirii ei pe iarba aia verde. Unii păreau dispuși s-o tragă mai degrabă pe nas decât spre poartă.

              La fel de triști au rămas și spectatorii români umiliți  de vorbitorii minunatei limbi a cailor care nici acum nu și-au scos hot-dogul de sub șaua calului. Impasibil a rămas filosoful Pițurcă, domnul Antifotbal, pe mâna căruia România va mai pierde o calificare care părea la îndemână. Dar asta n-ar trebui să vă mire că, așa cum v-am mai bătut la cutia ucrainiană și altădată, Pițurcă e singurul antrenor din lume care poate pierde și o calificare din oficiu.

                Singura noastră șansă ar fi ca Satana să prindă un zar de fugă și să ne lase descoperiți. Fericiți. Doamne, dacă ne iubești, ajută-ne și fă-i o ofertă de nerefuzat. Din Sahara, de la Polul Nord, de oriunde vrei, numai scapă-ne, că ne-a luat și singura bucurie pe care o mai aveam în țara asta tristă, plină de putori. Ne-ai luat fotbalul, Doamne, și l-ai dat pe mâna Satanei....

13 octombrie 2014

EDITORIAL ARENA BUZOIANĂ

AUTONOMIA CAREULUI DE 16 METRI

  Ungurii au venit din Asia, continentul nu formația, și s-au proțăpit în Panonia, adică mai harcana de noi, pe la 896. Fiind cazați pe fostele locuri de beții și orgii sexuale ale delicaților huni, au jucat ofensiv încă de la început, trimițând spre Transilvania locuită de români vârfuri penetrante ca Tuhutum, Zulta, Vaik, ba chiar și pe Arpad, celebrul antrenor. Noi le-am pus în zidul de la 9 metri pe Gelu, Glad și Menumorut, care și-au făcut datoria până la capăt. Gelu a fost surprins până la urmă în ofsaid de o săgeată tocmai când vroia să dea o pasă la portar și a trebuit să părăsească terenul de joc de pe malul Someșului fără să mai primească îngrijiri medicale. Nici Glad nu s-a simțit mai bine, doar Menumorut a mai tras de timp, făcându-i din vorbe:  ” ...nu vă dau din terenul de joc nici cât un deget. Cel mult, dacă insistați, vă dau un pic de avans.''  Și s-a ținut tare 90 de minute că, în prelungiri, i-a dat lui Zulta, mijlocaș la acoperire, un fel de Robert Turcescu al acelor vremuri, o fiică de soție și, implicit, și zestrea aferentă.

        Cu mingea frăgezită sub șa, consumatorii de carne ecologică, direct de sub burta calului, ne-au cam tras-o în epoca fraudală a fotbalului până când, din stepa Dobrogei, s-a ivit cneazul Gică Hagi care, deși retras de la Națională, s-a întors, la rugămințile lui Adrian Păunescu, și, în 45 de minute, a răzbunat o mie de ani de istorie nedreaptă. A fost un spectacol de gală,  niciodată Hagi n-a jucat mai spectaculos pentru România. După aia a fost mai ușor, le-am tras-o mai mereu ,roata istoriei a început să macine și la moara noastră fotbalistică.

           Mai nou, niște udemeriști, injectați cu palincă, ne flutură pe sub nas, ori de câte ori se apropie alegerile, proiectul de autonomie al careului de 16 metri. D-aia zic să le mai scoatem o dată gărgăunii din cap, chiar dacă ei se bazează pe cozile de topor care în România cresc precum ciupercile după ploaie.

O asemenea unealtă este Miriuță, cheliosul antrenor al CFR-ului din Cluj, fost fotbalist modest spre mediu, din care cauză n-a fost convocat la Naționala României ci a prins câteva selecții la unguri, unde era de ajuns să ai legitimație și erai acceptat pe loc. De sub papucul conjugal, aflat, evident, la Budapesta, acest individ cu față de rândaș și cu un bostan lucios pe post de umbrelă de ploaie de goluri, a grohăit că dumnealui ține cu Ungaria nu cu România. Ba, mai mult, îi va consilia pe unguri ca să învingă România.

Sigur, nu te poți aștepta la mai mult de la un primitiv care se crede buricul pământului numai pentru că un alt bolovan, Pinalty de la Neamț, a crezut că, dacă Miriuță a fost coechipierul lui Reghekampf, s-a luat boala și la el și a devenit vreun mare antrenor. 
          Totuși, să facem un efort și să acceptăm că trăim într-o țară liberă în care oricine poate să-și exprime punctul de vedere oricât de josnic ar fi, mai ales că la români trădare e considerată o calitate, nicidecum un defect.

Dar Miriuță nu-i trădător, pentru că el este un om fără patrie și n-are ce trăda. El nu e decât un clovn bătrân, angajat cu ora să distreze niște practicante ale celei mai vechi meserii din lume, profesie de căpătâi dincolo de Tisa.
Dar la ce te puteai aștepta să iasă dintr-un cap care nu produce nici măcar mătreață din banalul motiv că pe acoperiș nu cresc nici  buruienile, întrucât locul e sărac în îngrășăminte. Cu toate acestea, acea geamandură  le este foarte utilă muștelor care poposesc din când în când, presate de necesități fiziologice...

5 octombrie 2014

Editorial ARENA BUZOIANĂ

VAGABONDUL MILIONAR

• 
  

                             Mutu e dovada cea mai elocventă că românul se naşte talent şi moare speranţă.  În loc să rămână în istoria fotbalului românesc ca demn urmaş al lui Hagi, va fi înscris cu litere de aur în condicuţa de sugestii şi reclamaţii a bordelurilor unde adesea şi-a pierdut nădragii, sticla cu genocid şi C.D.-ul cu manele. Nu mai vorbim de prafurile pentru mama mare pe care şi le-a tras pe nas cu disperare şi-l privea pe Mourinho  cam cum se chiombează pisica la şoarece. Dar asta nu l-a speriat pe Jose, care l-a executat scurt, după o judecată sumară, adică exact cum îi plăcea vorbăreţului Mutu să-i tragă la poartă distinsei paraşute Laura Andreşan.                 Acest narcisist irecuperabil putea să aibă o carieră internaţională glorioasă, că noroc a avut cu sacul. S-a transferat la Inter unde n-a avut o evoluţie naşpa, deşi a fost cedat la Verona. Chiar îmi aduc aminte cu plăcere de tupeul dintr-un meci de cupă când i-a luat mingea lui Vieri şi a bătut o lovitură liberă în aţe. Bine, nu era ceva nou, Mutu l-a avut tot timpul pe dracul în el, se simţea ca acasă, ca să zic aşa, încă de pe vremea când îl refuza pe antrenorul Dobrin, care dorea să-l scoată de pe teren. Adică, tocmai pe acela care a rescris istoria fotbalului romantic românesc cu glezna lui de gazelă.

               La Parma, o echipă de rangul doi, Mutu a fost vioara întâi, ceea ce l-a propulsat la Chelsea, pe o sumă fabuloasă. Englezii l-au adoptat imediat poreclindu-l Mu-two, dar s-a înecat ca ţiganul la mall, preferând să tragă pe nas mai des decât trăgea la poartă. Aşa că a rămas de căruţă până l-a preluat Mafia italiană a fotbalului şi l-a transferat la Juventus să mai aspire nişte bani negri până s-or face albi. Evoluţia lui a fost mediocră, deşi adversarii jucau legaţi la şireturi, iar arbitri erau echipaţi în alb-negru.

           La Cesena a fost varză, iar la Ajaccio petardă, în ciuda câtorva goluri marcate. Periplul de fost fotbalist l-a continuat la Petrolul unde spectatorii mirosind a păcură şi gazolină l-au primit ca pe un rege şi l-au alungat ca pe un cerşetor, mulţumindu-i lui Shiva că au scăpat de manelist. Aşa că Mutu a întors-o ca la Ploieşti şi a tuns-o spre India, unde, speră el,  gagicile e ca în filme şi se topesc după Florin Salam cu Soia .

             Aşa se face că din marele Mutu n-a mai rămas decât ambalajul, deşi avea toate ingredientele să i se facă statuie încă din timpul vieţii. Acum, poate ajunge cel mult aeroport de muşte, pentru că i-a lipsit un lucru esenţial: caracterul. Tipic românesc, am putea spune fără vreo umbră de teamă că am putea greşi .

          Cât despre cele 35 de goluri marcate la Naţională, trebuie menţionat că majoritatea au fost reușite cu forţe ale fotbalului mondial ca Albania  şi Luxemburg.

               Acum, golănaşului din Piteşti nu-i mai rămâne decât să se lege cu lanţul amintirilor de o floare pe care doi grădinari beţi o răstignesc pe Vandana până vin prietenii lui, elefanţii, să o răscumpere şi să o scoată la un joint. Că Mutu va juca pe scena propriei vieţi rolul vagabondului milionar până la capăt. Şi dacă sunt şi lăutari, şi băutură, şi tutun, şi ospătari dispuşi s-o ia în gornă, plus câteva practicante ale amorului liber, e posibil să-şi continue cariera şi pe lumea cealaltă... 

  29 septembrie 2014

editorial ARENA BUZOIANĂ

    

Restul e vrăjeală

             După cum zic izvoarele istorice cercetate de specialiștii britanici până le-au dat sângele pe nas, pe teritoriul fostei Dacii ar locui acum niște proști. Și pentru că  am fi așa cum susțin studiile științifice nu mi se pare nimic ieșit din comun să fim tratați ca atare de toate jegurile politice, ba chiar și de cele aflate în fruntea treburilor sportului.

      Altminteri cum să interpretezi potlogoria deceniului care se referă la contractul dubios al unui individ căruia creștinii îi spun în șoaptă Satana!  Cică înțelegerea s-ar încheia abia în 2016 și el, mititelul, nici nu știa. Nici măcar Nașul Mafiei fotbalistice n-avea habar, vinovată ar fi dactilografa, mă rog, tipa cu laptopul, dacă-l mai are și nu i l-a pierdut marele strateg la babaroase.

      Băi, dar proști ne mei credeți! Un contract beton, studiat cu maximă atenție de avocații Mafiei ca să nu poată fi rupt decât cu picamerul, poate conține o greșeală de câteva sute de mii de euro?!   Al dracu mai e mușchiul ăla țigănesc de pe corpurile voastre de balerini ai epocii de aur și rahat învelit în hârtie de ziar! 

         Și ca băieții de cartier, unși cu toate alifiile de la coadă până la bot, l-ați scos la iveală tocmai acum, după victoria cu Grecia, ca să vă fie trecută golănia cu vederea. Poate unii e proști, vorba strălucitului barbugiu, dar mai estem și noi pe aici și ne pricepem le devoalat golănii de sute de mii de euro. Și nu ne culcăm pe urechea aia bleagă în care corul necunoscătorilor aduce un te deum pe invers parșivului din fruntea sărmanei echipe naționale: '' vai ,ce noroc pe noi că n-a plecat Pițurcă la arabi, că cum mai băteam noi Grecia!..''
Păi o băteam ca  și acum, cu un noroc chior, cu un arbitru orb și cu un antrenor depășit de epoca în care supraviețuim cu îndârjire. 

Pentru că victoria a fost una mincinoasă, grecii au fost călare pe noi. Au avut posesie 65 la sută, iar raportul paselor a fost 502 la 307, din care finalizate 414 la 228. Să nu mai vorbim de hențul comis de Pintilii în careu sau de bara lui Manolas din minutul 88....Cât despre penaltyul nostru, mai mult l-a scos Chipciu decât l-a comis fundașul grec. Haideți să fim cinstiți, că tot nu mai avem ce pierde....

              Deși la viitorul european nu se califică decât cine nu vrea cu orice preț, să nu ne bucurăm înainte de vreme că, dacă vă mai aduceți aminte, că vă știu cam slabi de memorie, în preliminariile pentru C.M. i-am învins pe turci la ei acasă tot cu 1 la 0, după un meci în care am fost dominați la fel de categoric. Asta e realitatea ,nu avem un joc prea grozav, iar cu Pițurcă antrenor bag mâna-n foc că grecii ne vor bate lejer la București. Să nu ziceți că nu v-am spus...

        Dar până atunci să-i frigem măcar pe unguri, că pe altcineva nu prea putem. Până și sora noastră Moldova ne-a tras-o la juniorii antrenați de urmașul lui Octavianus Augustus (de Răducioiu vorbim acilea, dacă nu v-ați prins deja), la puțin timp după ce nemții ne-au dat opt bucăți la tineret, drept pedeapsă că nu l-am pus antrenor pe Klaus Johanis ci tot un Moldovan de-al nostru.

              Viitorul e al dracu de sumbru, deși, vorba legendarului filosof chinez Gică Hagi,  "dacă ți-e frică de lup, nu intri în pădure " și  "n-ar fi rău să fie bine” ...

             Dacă pleca Pițurcă, aveam o speranță, dar arabii, văzând cum ne-au tăvălit grecii, s-au gândit de două ori înainte să dea banii pe o gloabă a cărei strategie se bazează pe talentul actoricesc al lui Chipciu și nebăgarea de seamă a omului în portjartiere negre. Restul e vrăjeală....

22 septembrie 2014

editorial Arena Buzoiană

Avatarurile talentatului domn Becali

                  Mă întreb ce-o fi numărând Gigi Becali când nu poate să adoarmă: ouăle lui Năstase, oițele bârsane, banii negri, fotbaliștii de fițe sau colegii de vestiar?!

Cum Năstase a ieșit pentru o vreme din bibliotecă să vadă ce mai e pe afară, e foarte probabil să numere, ca tot românul coborât din Miorița, țurcanele...Oare cum procedează când ajunge cu numărătoarea la berbeci? Sare peste ei sau își cheamă cancelarul: "Virgile, numără tu mai departe că pe mine m-a luat somnul!"

              La bani îi vine foarte ușor cu minima condiție să fie euro și să fie așezați în cărămizi legate cu ață de urzică. Pe colegii din vestiar nu-i mai numără că n-au valoarea lui, iar rudele nu se pun. Bine, bine, ar putea să-i facă o aroganță lui Borcea, că ține la tăvăleală, și e posibil să procreeze și în închisoare ca să aibă cine conduce Dinamo în Liga Companionilor, dar de Copos îi e milă, că e mai plângăcios decât Bourceanu .

               Așa că nu-i rămâne decât să-și numere fotbaliștii pe care nu i-a vândut pe sume importante de-a lungul celor 11 ani de când a pus laba pe Steaua, unde a băgat niște bani pe care-i va recupera până la ultimul leu. Pentru că marele patron a împrumutat clubul și nu va pierde nicio lețcaie deoarece Steaua e singurul club românesc care se autofinanțează, consecință a celor 11 calificări consecutive în grupele competițiilor europene, din care 4 în Liga Campionilor. Adică e cea mai profitabilă afacere legală a boierului Căcărează. Între el și Bucșaru, sau oricare dintre ceilalți așa ziși investitori, diferența o face brandul Steaua, care aduce bani constant din drepturi TV, participări europene și spectatori plătitori.

            De-un par exampl, numai în sezonul precedent veniturile Stelei au fost de 47 300.000 de euro din care 15 200 000 urmare a participării în Liga Campionilor, 3 800.000 din vânzarea de bilete la meciurile din grupă, 4 000.000 din drepturi de televizare și vânzarea de bilete în Liga I și în Cupa României, și nu mai puțin de 24 300.000 din vânzări de jucători. Un sac de bani din care Steaua a cheltuit 13 130.000 de euro după cum urmează: 7 000.000 salarii pe 14 luni, cu taxele și impozitele aferente, 5 130.000 achiziții de jucători, plus 1 000 000 cheltuieli diverse. Deci, a rămas un profit de 34 170 000 de euro. Dacă din banii ăștia Boier Căcărează ar fi investit jumătate în achiziții de jucători de valoare, Steaua ar fi fost și acum în Liga Campionilor cu beneficiile de rigoare iar Moți n-ar mai fi devenit personaj de epopee balcanică, un fel de Nastratin Hogea al fotbalului cât de cât modern.

               Dar tovărășia cu Mihai Stoica, Gigi Nețoiu, Giovani și Victor Becali și cu ceilalți băieți din selectul club  ''Pușcărie, te halesc '', i-a dat bioritmul peste cap, iar simțul practic l-a cam părăsit pe baciul ilfovean, care va rămâne și fără palat și fără Steaua în viitorul nu foarte îndepărtat.

            Gigi Becali este exemplul grăitor că anturajul te strică. Ce băiat era el în anii 80 când vindea iaurt prin  București și se autodeclara amfitrionul capitalei, protectorul balerinelor și băiatul bun la toate de pe lângă Hagi! Ce afacerist de excepție zăcea în el când l-a ars la buzunare pe bunicul-său ,care, de bucurie, a plecat într-o lume mai bună, în care nepoții nu joacă barbut prin cavouri.

             Ce mare domn era până să se înhăiteze cu alde Babiuc și Cioflină! Păi bine, măi Gigi, nu știai că în România miniștrii sunt cei mai mari infractori? Tu n-ai văzut că nu mai ai loc în pușcărie de ei? Că doar vă întâlniți la plimbarea zilnică...

Sper că n-ați făcut vreun guvern din umbră fără Adrian Năstase și megaprofesorul Dan Voiculescu că vă belește Antena 3. Și la televiziune nu-i ca la stână, adică nu vă mai dă nimeni pielea înapoi și rămâneți descoperiți în fața provocărilor vieții...

15 septembrie 2014 

NU PLÂNGE, ARGENTINA...

                    Când eram mic - există izvoare istorice credibile care atestă acest adevăr - mi se spunea Diego Armando Maradona. Nu filosoful, că n-a existat  niciunul cu acest nume, ci fotbalistul care a devenit celebru trăgând şi la poartă, şi pe nas. Ordinea este aleatorie. Mi se spunea astfel doar pentru abilităţile mele cu mingea, că despre prafuri, în munţii Buzăului, nu s-a mai auzit de la ultima invazie de purici. Şi câtă vreme există ţuica de prună, drogurile n-au nicio speranţă că le-ar putea îmbrăţişa cineva, nici măcar la beţia de cuvinte.
Dar aşa cum scriam mai sus, am fost eroul tuturor maidanelor cu dragoste unde exista o minge de fotbal mângâiată de nişte copii, la fel de pătimaşi. Jucam de la răsăritul până la apusul soarelui, iar, dacă era lună plină, mai băgam şi prelungiri.
Ajuns la oraş, pe la şcolile din centru, m-am străduit să nu-mi stric educaţia şi am devenit vedetă de cartier tot din pricina fotbalului. Mi-am purtat cognomenul cu mândrie şi am început să ţin cu fervoare cu Argentina.
                          Finala din 1986 am văzut-o ''pe bulgari'', la un vecin pe care-l lovise norocul să stea la etajul 4, mult mai aproape de Dumnezeu şi de semnal. La 2 la 0 pentru Argentina s-a mişcat antena şi până la final ne-am chiombat la puricii de pe ecran care apăreau şi dispăreau cu abilitatea cu care Maradona i-a pasat lui Buruchaga pentru golul victoriei.
                           P-aia din 1990 am văzut-o în armată şi i-am suspectat pe nemţi că au câştigat cu ajutorul arbitrului ,care le-a dat un 11 m la o alunecare perfectă, a eliminat doi argentinieni şi nu le-a acordat un penalty cât se poate de clar.
                            Tot aşa a câştigat Germania şi în 2014. Istoria-i cam curvă câteodată. Impresia lăsată de nemţi în semifinala cu cea mai slabă echipă a Braziliei din istorie ,a influenţat mentalul colectiv, ştergând cu buretele chinul prelungit cu Ghana şi Algeria, şi norocul lui Neuer din finalul cu Franţa. Germania nu merita să câştige finala, Argentina a fost mai bună, dar la fotbal nu câştigă cine e mai bun, ci câştigă întotdeauna nemţii. La războaie mondiale lucrurile au stat altfel ,spre norocul  românilor cărora ordinea nemţească le-ar fi dăunat grav sănătăţii.
                           Din vanitate v-aş putea reaminti că am dat Argentina câştigătoare de la startul mondialului, dar, pentru că nu am defecte, nu vă mai spun. N-a fost să fie, dar ce-a fost a fost frumos, iar Messi-i cel mai bun jucător, în ciuda afirmaţiilor unor proşti care n-au dat în viaţa lor cu piciorul într-o minge, dar sunt mari  specialişti în fotbal, cu doctoratul la Sorbona din Făurei. Păi dacă nu eşti cel mai bun, de ce te păzesc nemţii ca la Auschwitz, ca nu cumva să evadezi cu mingea către libertate. Băi aceştia, fotbalul e bucurie, dar şi filosofie, adică te face să gândeşti. Şi dacă-l joci şi dacă te uiţi la el ca prostu-n târg când vinde linguri şi-l comentezi. Ştiu ce se zice, că la fotbal şi la politică se pricepe toată lumea, cu excepţia lui Piţurcă. Prima parte a afirmaţiei este falsă, comentatorii TVR au demonstrat că habar n-aveau ce se petrece pe teren, ei confundând tangoul argentinian cu sârba-n căruţă, iar Trabantul german cu Mercedesul nemţesc.
            După meci, căpitanul SS Lahm, a pus punctul pe i :''nu câştigă întotdeauna echipa cu cel mai bun jucător din lume...''. Evident că nu, câştigă Germania, dar de data asta cu ajutorul arbitrului Rizzoli-Mussolini, sau cam aşa ceva. Axa Roma-Berlin a funcţionat mai bine ca la înfiinţare şi nemţii se pregătesc să invadeze Rusia ,tot într-o zi de iunie, cam prin 2018. Să-l scoatem şi noi la încălzire pe mareşalul Antonescu şi să trecem Prutul cu armata, c-altfel iar vedem conflagraţia la televizor . Dar ar fi bine să nu mergem cu nemţii până la capăt, să ne mărginim la jocul nostru defensiv, cu pase laterale, altminteri ruşii aduc iarăşi tancurile să se plimbe prin Bucureşti.
            Cât despre germani, suntem curioşi  cum se vor descurca în Rusia de data asta că ultima oară au cam luat-o pe coajă.Vorba comentatorilor TVR care au fost la şcoală doar ca să-şi bată învăţătoarea: ''amintirile e dureroase '' .


21 iulie 2014
editorial ARENA BUZOIANĂ

ARGENTINA RÂDE, CÂNTĂ ȘI DANSEAZĂ

De data asta a învins echipa cu cel mai bun jucător din lume. A învins fotbalul frumos, fotbalul muzical. Orchestra a funcționat impecabil. Instrumentiștii excepționali s-au ridicat la nivelul marelui pianist. Astfel a învins fotbalul-iubire, În această clipă, în fiecare căsuță de pe această planetă există un copil care visează să fie Messi. Și, chiar dacă pare imposibil, pentru unii dintre ei visul se va împlini. Fotbalul va rămâne cel mai frumos sport din lume și pentru că are o campioană pasională cum este Argentina...  

19 DECEMBRIE 2022

NU PLÂNGE, DIN NOU, ARGENTINA

La 39 de ani, Messi a fost învins în finală de sufocanta echipă a Spaniei. A fost izolat de restul echipei, iar antrenorul Scaloni a trebuit să improvizeze din cauza accidentării fundașilor centrali. Eliminarea lui Enzo Fernandes, meritată, a îngropat Argentina, care a cedat în cea de-a doua repriză de prelungiri. Spania părea o echipă dopată cu fotbal tiki-taka și a meritat această victorie.

Să sperăm că după Maradona și Messi va mai apărea un argentinian care să trezească atâta pasiune pentru fotbal.

20 iulie 2026