N-AM ACCEPTAT COMPLICITĂȚILE

 Nu mi-au plăcut jumătățile de măsură,

n-am acceptat complicitățile,

n-au contat planurile secrete,

dorințele ascunse,

a fost întotdeauna cum am vrut eu:

magie, tristețe, tăceri vinovate,

cărări nesfârșite de fum... 

Nu te-am ignorat, 

dar n-am vrut să mă mint,

n-am acceptat complicitățile,

iubirea pe jumătate, promisiunile false

Nu, aceea nu a fost iubire...

Am căutat pătimaș drumul spre inima ta,

dar nu l-am găsit

M-am izbit de iluzii până când

n-a mai rămas din mine nimic

Umbra s-a risipit, 

ecoul s-a ascuns printre fluturi de piatră, 

numai amintirea mai cerșește

dintre zdrențele sufletului

Magia, tristețea, cărările de fum

mă caută disperate,

dar mie nu mi-au plăcut niciodată 

complicitățile,

iubirea dusă până la jumătate;

iluziile pierdute încă locuiesc 

în surâsul amar...

Nu mai e mult până la capătul lumii,

de despărțire ne-am sărutat deja 

la jumătatea drumului

dintre viață și moarte

Mai departe, doar candele-n vânt...

18 septembrie 2020

 

TOT AȘTEPTÂND SĂ ȚI SE FACĂ DOR

 Așteptând să cobori din mirări

inima s-a prefăcut în scrum,

pe vechile cărări de fum

emigrează cocori

Sufletul s-a scurs 

ca o ploaie de toamnă-n ruine,

golul din jur se hrănește

 cu poftă bolnavă din mine

Pe rugul timpului nemilos

ard veștile din viitor,

pe-acolo s-a pierdut omul frumos

tot așteptând să ți se facă dor...

12-13 septembrie 2020

CÂND VIITORUL VA DORMI PE SCUT

 Încerc să înțeleg ce sunt,

ce caut pe acest pământ,

dar nu găsesc oricât aș căuta,

s-a spart de infinit oglinda mea

Corabia a putrezit pe țărm,

în mine visurile adorm,

nu mă mai prinde noaptea-n plasa ei,

se-ntorc în cosmos florile de tei

Las omenirii părțile de lut,

pe care nu le-am modelat printre tristeți,

când viitorul va dormi pe scut

vor prinde viață caii pe pereți

Din zbateri n-o rămâne nicio urmă,

zadarnic nesfârșirea-n suflet scurmă,

încep să înțeleg ce-am fost și sunt:

o umbră rătăcită pe pământ...

4 septembrie 2020

ODISEE

 Ploaie de sfârșit de eră,

Noe și-a-nțesat corabia cu zei,

vom porni și noi după himeră

să privim adânc în ochii ei

Vom călători pe mări învolburate,

adăpost ne-om fi întâmplător,

și-om privi spre țărmuri îngropate

unde toate gândurile dor

Poate vom ajunge pe un vârf de munte

legănați de soarele pieziș,

înveliți în cuta de pe frunte

vom purta stigmatul de proscriși

Când se va retrage apa în tranșee,

vom pleca din nou pe-acest pământ

în cea mai terestră odisee

scrisă de dincolo de mormânt

Următoarea ploaie o să stingă

pâlpâirile dinspre trecut,

poate pân la urmă o să ningă

cu ecouri dintr-un timp pierdut

Dintr-un os de fluture albastru

voi ciopli un testament succint,

plouă din dezastru în dezastru,

plouă cu himere-n labirint...

4 septembrie 2020

CÂND FRUNZELE PLEACĂ

 Mai există vreo șansă ascunsă în minte,

mai am dreptul să-ți spun cât de mult te iubesc? 

cocorii se zbat sugrumați de veșminte

când frunzele pleacă și nopțile cresc

Mai putem să ne spunem în oglinda de ieri

că uite ce toamnă se ascunde-n perdea!

de atâtea plecări și tăceri

doar vântul mai bate-n iluzia mea

Și uite cum gândul alungă-nserarea!

pe cer se aprind licurici,

coboară în suflet toți norii și marea

și plouă, și-s singur aici...

Copacii jelesc întâmplări din destin,

pe țărmuri pustii ruginesc pianine,

de mă lași, iubito, să te uit puțin,

voi călători numai către tine...

3 septembrie 2020

Iubito, vine toamna

Iubito, vine toamna, din nou ai să te sperii
și o să-mi sari în brațe când vântul prin perdea
va bate cu nuanțe de silnice Siberii
la piept am să te strâng și vântul va tăcea

Iubito, vine toamna, ne-om rătăci prin frunze
ca două amintiri uitate pe uluci,
și-am să te apăr zilnic de fierea de pe buze
de câte ori din mine în tine ai să fugi

N-o să îmi fie  teamă când ploaia infernală
din deznădejdea nopții în suflet va cădea,
ascunși după perdele, în încăperea goală,
îmbrățișați frenetic de ploaie vom uita

Tu vei aprinde focul și-o blândă adiere
ne va cuprinde-n sine când lemnul va trosni,
iubito, vine toamna, tu, însă, nu te teme,
sunt nopțile mai lungi și ne putem iubi...

30 august 2020

Din ceas se scurge ora carnivoră...

În cer miroase a fân cosit,
desculții îngeri sufletu-mi devoră,
albastrul se topește-n asfințit,
din ceas se scurge ora carnivoră

De spaimă desfrunzirea strigă,
ecoul se zidește-n piatră,
prin ochi se scurge ultima ferigă
și-n întuneric gândurile latră

E prea devreme! plânge cordul,
cortina putredă se îneacă-n var,
busola infectează nordul
și nu e niciun înger în altar

Și totuși mai răsună infinitul
de câte ori ferestrele-i deschid,
umbra pe care-am irosit-o
toarnă în urme plombe de carbid

Din ceas se scurge ora carnivoră,
pedeapsa timpului dosit,
desculții îngeri sufletu-mi devoră
și-n cer miroase a fân cosit...

29 august 2020

Încă am aripi de ceară

Încă am aripi de ceară 
să pot zbura departe de soare
E un miracol,
sunt în viață!
Dumnezeu știe de ce;
poate mai are planuri cu mine

Zborul e tot mai jos,
departe de culorile inimii
Poate coboară cerul
să-i ating albastrul,
să-mi curgă prin sânge
înălțându-mă
printre păsări plutind 
în trupuri de îngeri

Da, încă sunt în viață,
numai Dumnezeu știe de ce...



29 august 2020

Vom cădea, frunzelor...

Vor cădea frunzele, 
vom cădea și noi printre ele
amestecându-ne 
cu pașii sugrumați 
de podele

Ne vor sfâșia sufletul 
căderile din noi înșine
spre pământ,
numai tăcerea știe
că suntem candele-n vânt

Cei ce vor scăpa întâmplător
din iarna polară,
vor povesti 
căderea nesfârșită-n decor
printre păsări cu privirea amară


Ne vom risipi către stele
amestecându-ne cu umbrele noastre
târâte de bruma giulgiului de mireasă
întins peste aripile păsării
niciodată albastre...

27-28 august 2020

LUMINILE AMURGULUI

 Ne plouă-n sânge cu otrăvuri dulci,
până la suflet scările s-au rupt,
dar tu, așa frumoasă ca atunci
când din icoane cu profilul supt

mă țintuiai să nu mă pierzi pesemne
prin alte lumi de-albastru și de jar,
pe unde demoni se-ncuibau în semne
și-mi ofereau mireasma ta în dar,

n-ai să mai fii, desigur, niciodată,
că s-au topit zăpezile târzii
sub sânii tăi nerostuiți de fată,
și e păcat, și trist, când nu mai știi

de unde vin cărările ce curg
sub pașii renegați de-adolescentă,
sunt singura lumină din amurg
prin care te strecori la fel de zveltă

spre sângele ce curge tot mai greu
din vechi cutii de ambalaje dulci,
tot sună la salvare Dumnezeu,
dar nu răspunde nimeni, ca și-atunci...

7 august 2020