Abia atunci ne amintim Lumina

În fiecare zi murim și înviem, 
o apă-n sus și-n josul vieții ne tot duce,
de când au ruginit piroanele în palme,
de când Iisus ne-a renăscut pe cruce

Și pentru tot ce am primit în dar,
ca un suprem, definitiv omagiu,
uităm să mulțumim măcar
pământului salvat din naufragiu

Ce se ascunde-n firea nelumească?
ce pânză de păianjen în corset ne ține
de nu putem să ne-însușim lumina
ce curge nesfârșită dinspre Tine?

Ne rătăcim prin bezna minții noastre,
pe unde curg corăbii de pirați,
ce cară înspre țărmurile albastre
toți îngerii pe Cruce condamnați

Și ne prefacem în nisip de mare
ce trece prin clepsidră ca o spaimă,
și-n viața îngropată-n nopți polare
Tu ești, Iisuse, însingurata haină

cu care ne îmbrăcăm doar când e viscol,
și când spre noapte inima ne duce,
abia atunci ne amintim Lumina
ce sângerează încă pe o cruce


7 aprilie 2018