Omul de zăpadă albastru

Suntem doi îngeri ce nu s-au văzut niciodată,

ne izbim de cuvinte, ni se amestecă aripile, se înnoadă,

suntem doi îngeri cu apa strivindu-ne gura,

umbre pe pereți cu ochi de zăpadă

Suntem două gânduri strivindu-se întâmplător de ecouri,

uneori se ciocnesc unul de altul

până când se prăbușește-n ocean,

epuizat de îmbrățișări, neantul

Numai câteodată ne vedem făpturile amestecate

cu nisipul curgând prin clepsidră pieziș,

 întindem mâinile în golul din jur

ca doi copaci interziși

Ne pică frunzele despuiate de carne

până când pustiul din noi devine covor;

atunci culorile se îndepărtează grăbite,

și dor

Și-n ochiul cerului, uriaș, 

se strecoară nemiloase priveliști,

spre care se îndreaptă omul de zăpadă albastru

sugrumat de opreliști.

12 aprilie 2018