Coșmarul Dăncilă * Ticăloșii sunt pe drumul cel bun * Crimele din Nesănătate * Limba gimnastică * Imaginea creierului subțire cu cheltuială se ține * Poezia sexului sau sexul poeziei? * Perpetuum mobile cu spioni * Ani de ciomăgeală
Am avut un coșmar cumplit. Se făcea că Viorica-Vasilica era învățătoarea mea. * A fost o noapte grea. Din fericire adevărul istoric e altul. Doamna premieră e pe baricadele politicii de canapea și înfruntă bărbătește ”opoziția parlamentală”. Căreia i-a transmis textual, ca să fie bine înțeleasă: ”răspund fiecărui întrebări, (...) până la sfârșitul acestui luni.” După ce și-a făcut încălzirea, Viorica cea frumoasă precum o zambilă și inteligentă precum o șindrilă, s-a lăudat că a depășit ținta de deficit bugetar!!! Nu i-a spus nimeni că asta e ceva rău. Dar cum femeile din Videle e sincere în general, nimfa blondă a recunoscut că, citez cu emoție și lacrimi de crocodil cât corcodușele, ”acest program (de guvernare)...nu a făcut bine României.” Colegii ei, academicienii de pe malul Dunării, zic că a fost o afirmație făcută din eroarea greșelii, dar adversarii pitulați printre morminte politice susțin cu argumente irefutabile (ce cuvânt frumos!) că gura păcătoasei adevăr grăiește. * Dar pe Viorica nu te poți supăra. Cum deschide gura, te apucă râsul. Orice moțiune împotriva guvernului de gospodine și majordomi concurează cu succes serialul ”Las Fierbinți”. Acolo, în Parlamentul Rușinii Naționale, Cosette Gianina Chichirău, acest Martin Luther King cu mini-jupe de pe lângă plopii fără soț, a tras un discurs să-i meargă la pitpalac până și ultimului macac cu mustață. Sinceri să fim, la oratorie, Cosette îi dă clanță lui Șerban Nicolae. * Ca să concluzionăm într-un fel, că ne apucă frezoanele de atâta muncă, trebuie să recunoaștem că doamna Dăncilă este ilustrarea faptului că ignoranța ne costă mai mult decât educația. * Ion Iliescu și ceilalți ticăloși pot fi judecați pentru crimele de la așa zisa revoluție. Justițio, oprește mai repede dricu în care bolșevicii l-au suit pe nea Nicu și aburcați-l pe nea Ion, c-așa e de bonton. * Întrebat cum se traduce Trăiască România Mare în maghiară, derutatul UDMR Marton Arpad a replicat golănește că așa ceva nu este posibil în limba cailor. Să moară mă-ta! * 650 000 de români au dat colțul în ultimul sfert de secol din cauza infecțiilor intraspitalicești. Spitalele românești au devenit adevărate lagăre ale morții. * Din cauza sistemului putred de corupt din Nesănătate, 47% dintre români mor cu zile. Acestea sunt cifrele dezastrului. Aici ne-au adus macabrii diriguitori ai societății post-comuniste. Clasa politică este cancerul societății românești. * Întrebare întrebătoare: Dacă în fruntea țării ajung numai analfabeți, de ce se dau atâtea examene la limba română? Și la Evaluarea Națională, și la Bac, și la ”Te pui cu blondele”? Nu era de ajuns doar limba gimnastică? * Zăvoranca vrea 500 000 de euro de la Pepe fiindcă i-ar fi stricat imaginea. Micul Zavaidoc ar fi acuzat-o de hoție, or în afară de inima de oltean, ca în filmul omonim al trustului PRO TV, altceva nu i-a șterpelit. Urât din partea lui Pepe să-i strice imaginea acestei distinse profesoare de bune maniere și bălăcăreală! Că, vorba aia, avea o imagine! * Pe 15 ianuarie 2018, la Botoșani, cu ocazia decernării premiilor ”Mihai Eminescu”, o poetă de pe centura literaturii a recitat un poem-manifest-feminist (zice ea) care conține versul (vorba vine): ”Îți introduc penisul meu lung și negru în pântec, România”! Dacă feminismul înseamnă să visezi mandravele de africani care au uitat să se oprească din creștere, instanța e lămurită. Totuși, ce are a face sula cu prefectura? Ce rău ți-a făcut România, fato? Ai auzit-o tu că s-ar da în vânt după sex cu negri? Crezi că d-aia o ardea Ceaușescu cât era ziulica de lungă prin Zimbabwe? Era la pețit? Căuta mătărângi pentru țara lui? E o eroare în falș, Medeeo? Cu asemenea afirmații șocante, România e mai degrabă o vestală fără noroc pe care vor s-o călărească tot felul de impotenți intelectual. Voi, obsedatelor, de ce nu încercați să scrieți frumos, dacă tot puneți mâna pe pix? Decât să șocați câțiva libidinoși de prin jurii, care consideră că de la vorbe la fapte nu-i decât un pas, mai bine ați face ceva util societății. Dați cu mătura, tundeți gazonul, fierbeți grâul pentru colivă! Și dacă nu e ceva de capul vostru, poate e ceva de curul vostru. Ceea ce este, evident, o licență poetică. Ceea ce faceți acum, Medeeo, nu e poezie, e un rahat pe care-l aruncați în ventilator. Noi știm că versul incriminat aparține unuia Marius Ianuș, care, cu ani în urmă, a încercat să facă senzație, dar ce s-a ales din acest geniu al closetelor? Stă el de-a dreapta lui Eminescu? Da de unde! Mi se pare că și lui îi este lehamite de ce a scris. Tăntițo, mai bine scrie niște poezii proaste (nu că asta ar fi vreo capodoperă) decât să-ți regulezi țara cu penisul altuia! Fără vrăjeală, România n-are nicio vină că tot felul de obsedați de glorie deșartă vor să i-o tragă, noaptea pe la trei. Noroc că poliția e scrofuloasă la datorie. Așa că inconștienta poetă s-a ales cu un avertisment! Păi de avertismente-i ardea ei corpul?! Măi, băieți, măi, cu poetesele pe care le mănâncă Windowsul nu se lucrează precum cu hoții din clasa politică, așa zisa clasă ajutătoare a societății românești! Ele e citite, e mirobolante, e pofticioase... Voi pulane (lungi și negre, of course!) nu mai aveți? Păi de ce credeți că și-a ridicat Medeea fustele-n cap? Ca să consumați voi procese verbale? De avertismente era sătulă...* Pentru a supraveghea un spion rus, americanii pun la lucru zece agenți FBI. Ori americanii sunt cam tolomaci, ori rușii sunt prea deștepți. Cică cel mai greu de supravegheat sunt spionii acoperiți din ambasade și consulate. Diplomații, adică. Dar americanii nu se lasă, supraveghează non-stop, mai ales de când au dibuit niște ruși infiltrați inclusiv la Microsoft. Ce-i interesa pe alde Ivan? Nimic deosebit. Vroiau să racoleze câteva persoane care participau la operațiunile de codificare ale sistemelor informatice. Așa că scandalul Skripal a fost un bun prilej de a mai expulza din spionii acoperiți, așa zișii diplomați. Din cei aproximativ 150 de lucrători activi, cu ochiul și timpanul, din SUA, 60 au fost expulzați. Necazul e că vor veni alții că, vorba aia, America e țara tuturor imposibilităților, iar agenții FBI vor fi nevoiți s-o ia de la capăt cu supravegherea. Și așa a fost descoperit perpetuum mobile cu spioni. * Fondurile europene au devenit principala sursă de îmbogățire a apropiaților puterii din toate țările est-europene. La noi sunt jefuite pur și simplu, termenul de sursă de îmbogățire fiind desuet. * Birocrația din spațiul carpato-danubiano-hipnotic îi sperie pe investitorii străini. Nu pe hoțomani, ăia dau buzna, ci pe oamenii de afaceri autentici. Numai în ultimul an, Codul Fiscal a suferit 70 de modificări. Iar lipsa infrastructurii îi împiedică s-o șteargă din țară pe cei care consideră că n-a mai rămas nimic de furat. * Tot de lipsa infrastructurii se plângeau investitorii străini și-n vremea lui Ștefan cel Mare. Cu toate astea, veneau regulat la furat, jefuit și violat. Unii plecau cu coada tăiată dintre picioare, alții nu mai plecau deloc, că legile erau aspre și se aplicau pe loc. Dacă nu ne credeți, citiți ”Istoria necenzurată a românilor” a lui Adi Sfinteș că acolo se spune tot adevărul. Ba și mai mult decât atât. * ”Acu să nu fiți naivi și să credeți că după scrisoarea lui Ștefan marile puteri s-au înghesuit să-i dea ajutor pentru a se apăra de ciuma turcească. Da de unde! Fiecare și-a văzut de treaba lui, una mai importantă decât alta; regele Poloniei s-a scobit în nas, papa de la Roma s-a uitat în oglindă, iar dogele Veneției s-a dat în bărci. Paradoxal, dar numai Matei Corvin s-a aplecat asupra problemei, deși el o luase la propriu pe cocoașă, la Baia, de-l dureau și acum șalele când o alerga pe cea de-a doua nevastă, frumoasa Beatrice, pe la Buda, s-o ciugulească un pic de cercel, de buric și de alte zone crepusculare. Dar politica-i politică și el considera că-i mai bine să fie prieten cu nervosul de Ștefan că, vorba aia, nu se știe niciodată prognoza meteo în istorie. Actele au fost semnate la Iași, la 12 iulie 1475, cu un an înainte ca Mehmed al II-lea să pătrundă cu 170.000 de șalvariști în Moldova, acțiune ce s-a desfășurat concomitent cu un atac al tătarilor, vasalii turcilor. Ștefan își trimite răzeșii să le ia maul mongolilor. Zis și făcut, numai că Vodă rămâne cu doar 12.000 de curteni abțiguiți în fața otomanilor. Lupta s-a dat la Războieni, la 26 iulie 1476, dar a fost nasol că moldavii au fost copleșiți de dușmani. Au luptat eroic și au pierit atunci mulți viteji dintre cei tineri și mulți boieri patrioți și a fost mare mâhnire în Moldova și în țările dimprejur. În continuarea distracției, sultanul asediază cetățile Sucevei, Hotinului și Neamțului, dar o ia tacticos în mână că nici una nu a capitulat. Și cum turcii erau cam janghinoși și se spălau numai la Paștele Cailor - că de altul n-auziseră - izbucnește, ca de obicei, holera, ceea ce-i obligă să se cărăbănească peste Dunăre, deși nu l-au înlocuit nici pe Vodă și n-au cucerit nici Chilia ori Cetatea Albă, că flota lor fusese botezată definitiv de o furtună dumnezeiască în Marea Neagră. Retragerea a semănat a fugă că Ștefan și-a strâns o nouă oaste (16.000 de nervoși cu nervii) și a luat măsurile de rigoare. Astfel se explică viteza cu care au ajuns otomanii de la Suceava până în sudul Dunării, acoperind această apreciabilă distanță în numai trei zile. Fane însă avea un gol imens în inimă că nu-i bătuse destul și drept urmare trece în Valahia unde-l instalează în locul lui Laiotă pe Vlad Țepeș, care, din păcate, a fost ucis rapid. În anii următori îi impune în Valahia pe Țepeluș și pe Vlad Călugărul cu gândul de a-i fi aliați în lupta contra otomanilor. Așteptările îi sunt înșelate și intervine de mai multe ori de-i bate pe foștii lui protejați de le sună apa-n capetele seci. Zadarnice străduințe că aceștia erau prea lași pentru secolul în care se născuseră. În 1484, turcii asediază Chilia (6-14 iulie) și Cetatea Albă (14 iulie-7 august) pe care le cuceresc dându-i o puternică lovitură lui Ștefan, care nu apucase să ajungă cu oastea la locul confruntării. Pentru a-și recupera cetățile, Ștefan acceptă umilința de a presta personal jurământul de credință regelui polonez Cazimir, la Kalomea (15 septembrie 1485), care-i promisese ajutor. Turcii atacă tot mai des Moldova dar sunt bătuți cu maximă consecvență de Fane. Până la urmă, văzând că nu-i folosește la nimic prietenia lui Cazimir și convingându-se că promisiunile monarhilor din jur sunt vorbe de clacă, domnul se înțelege cu sultanul Baiazid al II-lea (1481-1512) acceptând să plătească tribut (4000 de ducați anual). Scăpat de permanenta amenințare turcească, Fane se orientează să i-o plătească lui Cazimir pentru bășcălia de la Kalomea unde, în ciuda înțelegerii anterioare, acesta dezvelise cortul în care leul, pardon, dolarul Moldovei, îi jura credință, ca să vadă mulțimile ce mare vedetă internațională i se închină lui. Așa că, în 1490, Ștefan ocupă Pocuția pe care o considera proprietatea sa, moștenită de la Petru Mușat și Alexandru cel Bun, și pentru care - ține să le precizeze leșilor - este dispus să-și sacrifice capul. Polonii nu mai cârâie o vreme. După moartea lui Cazimir (1492), fiul acestuia, Ioan Albert, împreună cu frații săi, Vladislav (rege al Boemiei și Ungariei), Alexandru (duce al Lituaniei) și Sigismund (care poftea Moldova) hotărăsc să i-o pună lui Fane, care-i lua la mișto ori de câte ori vroia fizicul lui. În 1497, regele polon, în fruntea a 100.000 de gură-cască intră în Moldova pretextând că merg să recucerească Chilia și Cetatea Albă. Dar Ștefan era prea vechi în branșă ca să se lase păcălit și, după ce și-a dres vocea cu un vin negru de Cotnari, a convocat vreo 40.000 de cheflii dornici de o paranghelie mai de soi. ”-Măi, mișeilor - i-a luat Vodă cu ghinișoru - io m-am săturat să mă tot lupt cu turcii că nici ei nu mai sunt ce-au fost și m-am hotărât să facem o bătută moldovenească, temeinică, profundă, cu leșii, că și-au băgat material proaspăt pe tron. Pe regele ăsta nou, de-și zice Ioan-Albert, nu-l dă deșteptăciunea afară din casă, dar el nu știe asta. D-aia crede că mă poate duce pe mine cu zăhărelul și-mi tuflește cușma pe ochi când mi-o fi lumea mai dragă. Vă rog frumos să vă concentrați un pic, cât să puteți sta în cele aproximativ două picioare, și să-i dăm o puricăreală ca la mama acasă, să ne țină minte de jupâni. Că nu mai este respect în Europa de la o vreme, de-au ajuns toți mucoșii să se tragă de șireturi cu mine! Bineînțeles că o să mergem la distracție numai după ce vizităm cârciuma Marșelicăi, că încă mă mai arde pârdalnicul ăsta de gât...” Moldavii au fost bucuroși până peste poate de cele auzite și au purces la treabă. După ce au golit n+1 butoaie de vin, luate câte k, au început să orbecăie după poloni. I-au găsit în jurul Sușevei, i-au înconjurat și i-au silit să se predea. După mai multe insistențe, vorbe dulci și pupături de complezență, Fane acceptă de ochii lumii politice să-i ierte pe leși pentru nesimțirea lor, cu o singură condiție: să se întoarcă acasă exact pe unde au venit și să-l ajute și pe Smiley să-și refacă gospodăria pe care au jefuit-o la venire. Normal că polonii n-au făcut-o întrucât n-ar fi avut ce băga la jgheab. Dar, de fapt, Fane asta vroia fiindcă nici prin gând nu-i trecea să-i lase nepedepsiți pe îngâmfații respectivi. Primirea le-a făcut-o în Codrii Cosminului unde, din obișnuință, i-a nimicit (26 octombrie 1497). Armata de mazuri ce venea în ajutor a fost distrusă până la ultimul om de vornicul Boldur, la Lențești (29 octombrie 1497). Moldovenii s-au umplut de prăzi nenumărate, iar robii polonezi au fost calificați la locul de muncă pe funcțiile foarte căutate pe piața muncii din acea vreme, de boi de jug. Realitatea istorică e că potrivirea a fost perfectă. Cu ei a arat Fane câteva suprafețe însămânțate cu ghindă, pe care le-a numit, din lipsă de inspirație, la fel, adică ”Dumbrava roșie”, de Vasile Alecsandri. În 1499, polonii încheie pacea cu Fane recunoscându-l de lider regional deși pe el nu-l interesa deloc titulatura. Voievodul îi mai bate de câteva ori pe turci, personal sau prin intermediul fiului său Bogdan, de-i zicea norodul ”cel Orb”, după ce-și pierduse un ochi în Codrii Cosminului. Nu, nu-l uitase acolo, pur și simplu îi intrase o chestie în el. O săgeată! Bogdan era consiliat îndeaproape de vornicul Boldur, care obișnuia să le dea tuturor dușmanilor Moldovei câte un picior în tur, ceea ce făcea ca succesul acțiunilor sale să fie garantat. Fane organiză lucrurile de așa natură încât în iulie 1504, când citise el în horoscopul chinezesc, un fake de altfel, că trebuie să mai schimbe locul, că stătuse 47 de ani și trei luni pe tron, pe cal, prin diferite iatacuri și alte locuri de loisir, Moldova era o țară a-ntâia, bogată, așezată, respectată de toată lumea, de se miră bolânzii din ziua de azi cum de a fost posibil așa ceva. Că străInii nu-i ajutau deloc. Doar n-au reușit toate minunățiile alea prin muncă patriotică? Ba da, iubite cetitorule, așa au făcut. Au muncit din greu. Și pe deasupra și-au mai iubit și Patria.. Vorba lui Brucan: ce fraieri! *Promoușăn: Nu fiți supărați că istoria lui Ștefan cel Mare nu se sfârșește aici! Din episodul viitor, intitulat ”Soacra lui Ștefan cel Mare”, o să aflați despre numeroasele bătălii pe care le pierdea Vodă când se întorcea la ore foarte mici acasă și hoașca a bătrână n-apuca să pună cornu în pernă. Faceți ochii mari și învățați, că și voi aveți vreo soacră pe acasă, care se perpelește pe aragaz. Iar cei care n-aveți, compătimiți-i pe ăia de au...
CONTELE DE MONTE-CRISTO
6 aprilie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu