Ne pierdem într-un dialog absurd
din care doar tăcerea se aude,
din suflet cicatrice curg,
ecoul strigă, nimeni nu-i răspunde
La miezul nopții vor migra luceferi
spre-o altă eră glaciară,
și s-or întoarce, poate, teferi,
când s-o sfârși noaptea polară
Din ziduri umbrele-și fac paturi
să-și odihnească destrămarea,
privești în gol și nu te saturi
și nu auzi de nicăieri chemarea
Cu pumnii strânși de suferință
lovești în noaptea de granit,
nu-i loc de îngeri în ființă,
nici nu mai ști pe cine ai iubit
Și-ncepi un dialog cu tine însuți
sperând să traversezi neantul,
și te ascunzi cât mai adânc în plânsu-ți
și nu mai ști dacă ești tu sau altul...
20 februarie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu